Vânătorii de munte, omagiaţi la Predeal

Adriana Vajeu

La Predeal, impresionantul sediu al Unităţii Militare 01090 a fost joi, 31 ianuarie 2019, gazda unor manifestări specifice dedicate militarilor ce activează sub culorile drapelului de luptă al Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”.  Începând cu orele 12.00, cei prezenţi au asistat la un emoţionant ceremonial militar, după care un sobor de preoţi a oficiat un ceremonial religios dedicat împlinirii a 79 de ani de la înfiinţarea batalionului! Amfitrionul acestei onorante manifestări a fost Locotenent-Colonelul Cristian Tiberiu Cristescu, Comandantul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” şi al Garnizoanei Predeal. Această aniversare menită să readucă în memoria tuturor înfiinţarea la 31 ianuarie 1940 a acestei unităţi operative a Vânătorilor de Munte – a fost onorată de prezenţa a numeroşi invitaţi, membrii ai administraţiei locale, al celei centrale, cât şi conducători ai unor instituţii militare şi civile de largă implicare în plan social, precum şi un numeros public!

You may also like...

Leave a Reply