NIŞTE DOMNI, FLACĂRA VIOLET ŞI ŞOSETELE MOV

Cu puţin timp în urmă, movul era o culoare preferată de puţină lume. Femeile erau cele care îi mai acordau atenţie, însă ai fi dat cu tunul până să vezi un bărbat cu cravată sau cămaşă mov. Dar, de la alegerile prezidenţiale, când Geoană a pierdut în faţa lui Băsescu din cauza, spune el, deja celebrei “flacăra violet” care ar umple purtătorul de energie pozitivă, magazinele de haine au început să vândă mai multe produse de această culoare. De la pulovere, la eşarfe şi mocasini, totul are culoarea prunei. “Este o culoare îndrăzneaţă, preferată de persoane de până în 40 de ani”, spun creatorii de modă. În magazinele din România, movul vinde, mai ales la bărbaţi. Potrivit consultanţilor de vânzări dintr-un magazin specializat în accesorii şi vestimentaţie masculină, cravatele şi cămăşile lila, violet ori mov au prins foarte bine. Nici ai noştri aleşi nu fac excepţie, numai că protecţia în faţa ”flăcării violet” nu este frumoasa cravată mov a lui Băsescu, ci ceva mult mai discret… şosetele! Căutând cu sârg în arhiva noastră putem astăzi să vă prezentăm dovada protecţiei ezoterice de care se bucură marele arhitect al oraşului, singurul care a făcut ceva, cu adevărat, pentru sinăieni: şosetele mov! Facem precizarea că ”flacăra violet” este un concept provenit din ezoterism şi artele marţiale. Flacăra violet a devenit un concept intens mediatizat în România, începând cu anul 2010, în contextul în care politicienii români ar face apel la diverse tehnici paranormale, care, cred ei, îi ajută la obţinerea de voturi, provoacă insuccese adversarilor, ajută la menţinerea stării de sănătate şi, de asemenea, îi protejează de „atacuri” paranormale.

You may also like...

Leave a Reply