Ziua Cadrului Didactic la Buşteni… …eveniment unic în învăţământul românesc, ajuns la ediţia a XVI-a

Adriana Vajeu

Peste 30 de dascăli de la instituţiile de învăţământ din oraş, care au obţinut rezultate deosebite în pregătirea elevilor olimpici, au fost recompensaţi în data de 7 martie 2019. Eforturile din ultimul an ale acestora şi munca depusă au fost răsplătite printr-o petrecere unică în peisajul învăţământului românesc, organizată de Primăria oraşului Buşteni. Ca şi în anii precedenţi, profesorii au primit, într-un cadru festiv, diplome, flori, precum şi premii în bani. Cadrele didactice care au obţinut premiul I au primit 600 de lei, cei aflaţi pe locul II au primit câte 500 de lei, locului III i-au revenit 400 de lei, iar cei care au obţinut menţiune au primit câte 300 de lei.  Este de menţionat faptul că sărbătoarea are rădăcini adânci, fiind o poveste impresionantă, care durează deja de 16 ani, menită să scoată în evidenţă respectul şi aprecierea de care se bucură cadrele didactice din Buşteni.  Această mult aşteptată manifestare s-a bucurat de prezenţa unor invitaţi de onoare din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, precum Liliana Ţenescu, Cristina Petre, Nicolae Angelescu. De asemenea, alături de aceştia a fost prezent senatorul Emanoil Savin, cel care, în urmă cu şaisprezece ani a iniţiat această sărbătoare.

You may also like...

Leave a Reply