Pătrunderi în abruptul Bucegilor (1927-1932) (IX)

L

 

În iarna care a urmat, grupurile conduse de Dimitriu şi, respectiv, Comănescu depăşesc în dificultate tot ce se realizase pînă atunci în anotimpul rece. Dimitriu, cuprins de ceea numea o “mică isterie alpină”, suie acum, după cum am arătat, Valea Coştilei, şi face nenumărate alte planuri. Un singur traseu părea să reziste ambiţiilor sale: “Valea Seacă […] este foarte uşoară pînă la Br. Portiţei […] De la Brîna Portiţei însă, unde hornurile succesive şi săritorile marchează, în ipoteza că sînt nivelate cu zăpadă, peste 65 de grade iar în unele puncte se apropie de verticală, cred că ascensiunea Văii Seci este realmente periculoasă. Perspectiva avalanşelor cred că este pe această porţiune mai probabilă ca pe orice altă vale. Vara, cel puţin, dacă nu poti trece o săritoare, te întorci, sau o încerci încă o dată; în tot cazul ea nu binevoieşte să-ţi cadă în cap. Iarna această surpriză – la săritorile verticale, nu este exclusă. Şi oricît ar pasiona pe cineva alpinismul «hivernal» (vorba lui Kernbach) nu cred să fie vreunul care să-şi dorească o moarte sistem «frigidaire».”

Expeditorul n-a apucat să pună scrisoarea la poştă, cînd o veste l-a obligat să adauge următorul post scriptum:  “Aseară (2 februarie, n.n.) m-am întîlnit cu Nicu Comănescu […] A realizat o performanţă splendidă. Duminică 31 ianuarie a făcut V. Seacă pînă la Cruce pe firul propriu zis al văii.”

În această reuşită, Comănescu a avut alături pe Aurel Teodorescu (călăraşean şi el), Sepe Zavazal (“ambii necunoscuţi”) şi pe domnişoara Ivana Popescu *1.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply