Câteva idei… pentru d-alde ei! (III)

Doru Cernescu

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.     

Aşa cum vă spuneam şi în ediţiile anterioare, stimaţi cititori, înzecit mai mari ar fi fost realizările şi în urbea noastră dacă cineva „acolo sus” chiar ar fi iubit în Sinaia (cum se lăuda) şi nu datorită supermajorităţii bugetului, ci unei mai raţionale gospodăriri a acestuia, dar dacă era aşa se mai putea sustrage un oarece mărunţiş de către bieţii aleşi? Nu mai intru în amănunte că lozinca „face şi se vede” spune totul, doar nu crede cineva că un biet amărât de ales poate ajunge multimilionar în euro economisind şi la iaurt? Totuşi, da, se cuvine să accentuăm faptul că în ultimele trei mandate „foamea de bani” a dragilor noştri mai mari s-a acutizat devenind cronică, ceea ce a determinat şi măsuri pe potrivă. Astfel, ce a mai rămas disponibil din domeniul public s-a metamorfozat în „contribuabil”, fiecare metru pătrat de teren drămuindu-se să îşi aducă aportul la buget, mai puţin cel ce s-a concesionat pe mai nimic pentru aleşi, evident. Da, nu e greşeală de tipar când mă refer la „ce a mai rămas din domeniul public”, deoarece numai în patrimoniul alesului prim au intrat în cei zeci ani trecuţi aproape două hectare teren, chiar dacă era o lege care avea un ce împotriva celor ce împart şi… o fac între ei, dar cum la noi legile se schimbă de la o zi la alta, poate că între timp a apărut o alta prin care se preciza că cine e prost şi nu ia… va fi exclus din politică, fiind un afront pentru democraţia de Teleorman să te rupi de cârd. Totuşi, aşa măcar din curiozitate s-a întrebat cineva cum de le cresc unora pensiunile şi nepensiunile doar dintr-un salariu amărât de bugetar? Trecând şi peste astea, mă întreb şi vă întreb stimaţilor contribuabili, vi se pare normal să plătiţi pentru cei zece metri pătraţi (cât teren ocupă maşina dvs parcată) atât cât impozit plăteşte alesul pentru una din „umilele” sale pensiuni? Vi se pare normal ca cel ce locuieşte la marginea localităţii să plătească impozit cât cel ce locuieşte în centru? Cum de s-au pierdut cele patru zone de clasare şi delimitare a comunităţii şi cine a avut de câştigat din acestea?

Fireşte, nu am uitat că taxele şi impozitele din care se constituie bugetul nu intră direct în contul unuia, indiferent cât de „ales” e, dar prin triplarea valorii lucrărilor şi înţelegerea dintre „parteneri”, la un buget anual de zece milioane de euro, marja de „refulare” se încadrează lejer între 20 şi, da, 50%, ca atare cu cât e mai mare cu atât şi TVA-ul alesului e mai gras, s-a reţinut? De asemenea, nu am uitat că din toate taxele şi impozitele Statul, săracul, la rându-i îşi ia partea, să aibă de unde lua şi guvernanţii. Dar merită acest Stat să îşi piardă turiştii ce sunt alungaţi de toate relele pământului (adică nu doar de taxele apreciabile de parcare, nu doar de tarifele occidentale, nu doar de cazarea de 5… la 3 stele, nu doar de aroganţa unor angajaţi, ci şi de alte mărunte taxe ce se adaugă şi tot adaugă de se crede omul ajuns în Las Vegas când se uită la factură, şi mai spunem că încurajăm turismul? Ai uitat domnule inginer constructor de chioşcuri, că o zonă turistică are de câştigat şi din comerţul ce se derulează loco, nu doar din cazare, masă şi parcare? În loc să oferim turistului terenuri de sport, agrement, parcuri de distracţii şi câte altele, noi ce oferim, „caracatiţe”? Aţi luat în administrare pârtia de bob (pomana porcului) şi ce aţi realizat din ea? Nimic… Da, nimic, dacă nu care cumva aţi vândut-o, şi aşa în semn de iubire pentru Sinaia pe câţiva cenţi să o fi cumpărat tot voi. Ba vă mai doreaţi şi Peleşul când nu aţi fi fost în stare decât să-i luaţi încasările până se autodemola singur şi, iubiţi Sinaia?

Hai să vă dau câteva „idei” să nu spuneţi că nu le-aţi avut, dar reţineţi, îmi rezerv „patentul” pentru a nu se uzita ca gogoşi în campanie. Astfel, la câte terenuri aţi tot luat, dacă vă lăcomeaţi mai puţin rămânea şi pentru Sinaia din destul (pentru sport), că şi în localitatea noastră mai sunt copii cărora le-ar plăcea să aibă unde să îşi consume energia (nu contracost şi nu în „căluşei” ori leagăne) că nu toţi cei de 16-18 chiar 38 de ani se joacă cu „căldăruşele” în nisip. Ca atare, primul pas „mergea” pe direcţia identificării lor (în zone propice, dar care să nu îi deranjeze pe colocatarii din apropiere, ca după, eventual şi prin contribuţia benevolă a cetăţenilor se puteau amenaja. Dar ce vă pasă vouă, aleşilor de Sinaia, şi de nevoile ei?

În acelaşi context s-ar fi impus să se reactiveze sala de sport, aducând şi la noi câteva „ramuri” nobile de gen, şi mă refer la scrimă, tirul cu arcul şi cu arme cu aer comprimat, ca apoi, când am avea suficiente cunoştinţe şi tineri pregătiţi, să se extindă, reprezentând un divertisment şi pentru turiştii amatori (în zilele ploioase…). Mai mult chiar, trebuia şi trebuie reconsolidată şi dotată cu instalaţie frigorifică pârtia de bob, că Sinaia şi chiar România putea câştiga mult mai mult cu ea, comparativ cu o telegondolă care oricum e a cincea roată la căruţă, că şi dacă s-ar fi reuşit să se realizeze un lac de acumulare în vârful muntelui (?!) pentru zăpada artificială necesară pârtiei, tot nu era de aşteptat să vină mult mai mulţi amatori de schi la noi când costurile însumate sunt de trei ori mai mari ca în Austria, comparativ cu veniturile muritorilor de rând.

De asemenea, s-a scăpat din vedere că cei cu „potenţial economic” deja s-au gospodărit, achiziţionându-şi căsuţe de vacanţă, şi nu doar pe Valea Prahovei, iar cei ce nu au după ce bea apă, dacă nu au plecat la căpşuni aşa cum am precizat, tot nu îşi pot permite să cheltuiască pensia babacilor pe două, trei zile de vânzoleală la Sinaia, transpirând şi iarnă în cort, mâncând conuri de brad. Totuşi, stând strâmb şi judecând drept, pe dvs aleşilor nici nu vă interesa dacă o anume investiţie era necesară şi nici rentabilă, cel puţin cât vă rămânea şi excelenţelor voastre de un covrig, doi, nu?

You may also like...

Leave a Reply