Ce fumează ăştia, domnule?

Pavel GEORGINI

 

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Mi-am promis să nu mai scriu în Ziar de Sinaia decât dacă am ceva cu adevărat important de spus şi mi-ar fi plăcut să fiu consecvent cu promisiunea pe care mi-am făcut-o. Din păcate, iată că nu reuşesc, sunt sigur şi că ispitele care vin odată cu postul sunt mai presus de puterile mele.

În ziarul de săptămâna trecută am citit un articol demn de Scânteia, detestatul organ central de presă al Partidului Comunist din România. Ceva absolut înfiorător, aceeaşi ură faţă de oameni (faţă de cei care nu sunt cu noi), acelaşi tip de limbaj, acelaşi gen de manipulări grosiere. Ceea ce este cel mai trist, este că acest articol a fost scris de un fost lider al dreptei din Sinaia, mai mult, de un fost urmaş al marilor politicieni patrioţi şi luptători anticomunişti Maniu, Mihalache şi Coposu, toţi trei încarceraţi în puşcăriile comuniste, inclusiv la Aiud, marele Maniu murind chiar într-una din cele mai fioroase dintre ele, la Sighet. Autorul articolului este domnul profesor Raul Baz, pentru care mi-am pierdut orice urmă de respect, cu tristeţe o mărturisesc.

Cum au ajuns acei mari politicieni în puşcăriile comuniste? La fel cum au ajuns şi toţi ceilalţi politicieni patrioţi, fie ei liberali, ţărănişti sau legionari. Cu largul concurs al unor procurori şi judecători politruci şi fără coloană vertebrală. În ciuda opiniei generale, dictatura într-o ţară se poate instaura prin forţa armelor, dar nu se poate menţine decât cu un sistem judiciar corupt şi obedient. De asta este necesar ca în actul de justiţie să nu poată interveni nimeni, nici politicieni, nici ambasade străine, nici servicii secrete. Mai ales servicii secrete cu aşa-zise “protocoale de colaborare”. Pe baza unui astfel de “protocol de colaborare” Securitatea lui Ceauşescu se transformase într-un adevărat organ de represiune şi cercetare penală. Genul de protocoale despre care acelaşi domn profesor Baz ne spunea, nu demult, cât sunt ele de fireşti şi de folositoare, că n-ar putea funcţiona instituţiile fără ele, Doamne fereşte!

Mai târziu, acelaşi gen de procurori şi judecători îi executau la comandă pe puţinii dizidenţi ai regimului Ceauşescu. Printre acei puţini oameni care au avut curajul să se opună regimului dictatorial al lui Ceauşescu se numără şi fostul maistru militar Iulius Filip.

Dar cine este Iulius Filip? Este acel om care a avut curajul să se opună deschis dictaturii lui Ceauşescu, printr-o scrisoare deschisă adresată dictatorului, acelaşi om care şi-a susţinut public ataşamentul faţă de sindicatul dizident din Polonia, “Solidaritatea”, condus la acea vreme de Lech Walesa, preşedintele de mai târziu al Poloniei. Pentru aceste fapte a fost dat afară din serviciu, şi-a pierdut drepturile civile, casa, familia, pensia de militar, a fost arestat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru “propagandă împotriva orânduirii socialiste”. În timpul arestului a fost maltratat până la leşin, călcat în picioare, bătut la organele genitale, după cum mărturiseşte atât eroul Iulius Filip, cât şi martorii care au împărţit celulele cu el de-a lungul arestului. În articolul scris de domnul profesor Baz, nu se face nicio referire la aceste atrocităţi aduse pe capul unui om care nu voia decât libertate şi avea curajul să-şi susţină opiniile. Nu, aceste lucruri nu sunt deloc importante, important este să-l scoatem basma curată pe Procurorul General Lazăr, poate pentru că aşa este ordinul pe unitate în zilele astea?

Cert este că eroul (pentru că erou este) Iulius Filip ar fi avut dreptul, conform chiar şi al legilor în vigoare în acei ani, la o eliberare condiţionată, dacă actualul Procuror General al României ar fi avut decenţa de a-i permite domnului Filip să ajungă în faţa instanţei pentru a-şi susţine drepturile. Doar că înainte de a apărea în faţa unei instanţe, “penalul” Filip trebuia să treacă mai întâi de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată a Penitenciarului Aiud. Comisia care era condusă de procurorul Augustin Lazăr, în calitate de Preşedinte de Comisie.

Auziţi, domnule profesor? Comisia de eliberări era condusă de procurorul Augustin Lazăr, în calitate de preşedinte de comisie, nu aşa cum spuneţi dumneavoastră că: “Lazăr nu era decât un procuror criminalist, de 29 de ani, numit să prezideze…”. Lazăr era preşedintele comisiei, cel care decidea, cel cu putere de viaţă şi de moarte asupra deţinuţilor politici. Actualul procuror general este cel care a refuzat dreptul la viaţă eroului Iulius Filip, şi nu doar o singură dată, aşa cum din nou încercaţi să ne manipulaţi, ci repetat, şi în anul care a urmat. Să nu încercăm să facem pe proştii şi să nu ne amintim cum se luau deciziile în vremurile acelea. Ar fi putut plutonierii şi locotenenţii care mai făceu parte din acea comisie să cârtească împotriva procurorului care era preşedintele comisiei? Să fim serioşi. Şi în vremea aceea, după cum din păcate se întâmplă şi acum, procurorul ar fi putut oricând începe cercetarea penală împotriva celor care ar fi îndrăznit să se opună. Nu trebuie să mergem prea mult în timp şi în spaţiu ca să demonstrez asta, celebrele cazuri Onea şi Portocală sunt edificatoare în această privinţă. Iar DNA-ul şi parchetele sunt pline şi astăzi, din păcate, de Onea şi de Portocală, şi astăzi ca şi atunci, în vremea dictaturii.

Eu nu sunt deloc un moderat în această privinţă, domnule profesor, pentru că cea mai gravă formă de corupţie, care perverteşte tot şi poate distruge definitiv şi iremediabil o naţiune, este corupţia din justiţie. Nu politicienii, care pot fi schimbaţi o dată la patru ani, ci judecătorii şi procurorii corupţi şi obedienţi pot face cel mai mare rău unei ţări, pentru că sunt în funcţie pe viaţă. Când magistraţii unei ţări ajung să fie decoraţi pentru merite deosebite de ambasadele şi serviciile secrete ale ţărilor care au interese economice şi politice în ţara ta, răspunsul naţiunii ar trebui să fie o atenţie sporită a serviciilor noastre secrete la acei magistraţi, pentru că o astfel de practică ar putea friza trădarea de ţară. Unde pe planeta aceasta s-a mai pomenit ca vreun magistrat să fie premiat de ambasadele şi serviciile secrete ale altor ţări? Sau poate credeţi, domnule profesor că ţările care îi premiază o fac din dragoste pentru noi? I-a lovit dragostea de români şi nu mai pot bieţii de ei de binele nostru? Drept care au hotărât să ne facă binele cu forţa. Ultima oară când ne-a făcut cineva binele cu forţa a fost în 1944 şi binefăcătorii erau călare pe tancurile ruseşti, aducându-ne “lumina” comunismului în ţară. Spre “binele” nostru, desigur. Şi desigur că toate aceste ţări care acum ne sunt prietene şi ne iubesc de nu mai pot, până la ultimul copac, ultimul litru de petrol sau ultimul kilogram de aur pe care vor putea să-l ia din ţara asta, nu au spus absolut nimic atunci, acum însă clar că ne iubesc şi nu mai pot dormi de binele nostru.

Nu mă poate lăsa rece faptul că procurorului general al republicii i se impută, fără putinţă de tăgadă, fapte pentru care n-ar mai avea dreptul moral să servească în corpul magistraţilor, darămite să mai şi conducă unul dintre aceste corpuri. Pentru că moralitatea este cheia acestei afaceri murdare, nicidecum legalitatea. Nu am nicio îndoială că ce a făcut domnul Lazăr a fost legal, legal au fost închişi şi Maniu şi Coposu şi I.C. Brătianu şi mareşalul Antonescu şi tot legal au fost ei ucişi în lagărele comuniste sau în faţa plutonului de execuţie. Dar a fost aşa ceva moral? Eu nu am dreptul să-l judec, să facă Dumnezeu asta. Cert este că atunci când cineva are drept de viaţă şi de moarte asupra celorlalţi, aşa cum este cazul magistraţilor, când libertatea, familia, cariera, bunurile şi însăşi viaţa ta este în mâinile lor, atunci acei oameni trebuie să fie, mai presus de orice, nişte oameni morali. În ce ţară fostă comunistă din UE aţi mai auzit că ar fi procuror general un procuror căruia i se impută fapte împotriva drepturilor omului? Nu mai vorbim despre o asemenea posibilitate în vreuna dintre ţările “civilizate” în al căror club am intrat şi noi. Şi cu toate acestea, acele ţări “civilizate” îl susţin din răsputeri pe acest domn, în ciuda evidenţelor, aşa cum o susţin şi pe doamna Kovesi care, în ciuda nenumăratelor abuzuri incalificabile dovedite, săvârşite de DNA în timpul mandatelor sale, este susţinută frenetic de marile puteri din UE. Desigur tot din cauză de dragoste eternă pentru România şi pentru români.

Îngrijorător este că majoritatea presei, cu rare excepţii, şi toată mişcarea din zona “#rezist”, puţini dar extrem de agresivi, care se dau mari democraţi şi anticomunişti, rostogolesc acelaşi gen de manipulări toxice pentru România. Atât de toxice încât ajungi să te întrebi: – Ce fumează ăştia, domnule?

You may also like...

Leave a Reply