Copilăria redefineşte poezia. Copiii şi poetul Vasile Ioan Ciutacu

Motto: „Eu nu am făcut nimic, doar m-am jucat“.           Tudor Arghezi

 

15 aprilie 2019. Orarul activităţilor extracurriculare de la Şcoala Gimnazială nr. 2, Comarnic, anunţa simplu: Întâlnire cu un poet. Despre literatură şi viaţă cu poetul Vasile Ioan Ciutacu.

O sală de clasă plină de copii cu vârste între 11 şi 13 ani, care pentru prima dată în faţa lor, un poet. Desigur, au auzit de atâtea ori cuvântul poet rostit cu tot atâtea semnificaţii la orele de literatură. Dar niciodată nu au cunoscut personal pe cineva care este prezentat de către profesorul lor de română, cu formula: poetul comărnicean, Vasile Ioan Ciutacu. Cu o firească modestie şi o naturaleţe vizibilă atât în gesturi, în felul de a vorbi, cât şi în atitudine, domnul Ciutacu îmi întrerupe pretenţioasa prezentare pentru a corecta şi a accentua: sunt un simplu om…

Şi cu acest simplu om care simte complex, începe o poveste despre literatură şi viaţă, împletituri de gânduri scoase din sertare îndesate cu amintiri, versuri rostite cu patimă de cel ce le-a zămislit în fiinţa sa, în momentele în care inefabilul îşi cerea dreptul la cuvânt şi devenea stih.

Domnul Ciutacu le propune copiilor să le recite câte o poezie din fiecare volum publicat şi adus cu sine. Vocea blândă care recită, apasă cuvintele cu forţa sufletului ce îşi recunoaşte amprentele trăirilor în ritmul iambic al inimii care a dictat mâinii discursul. După fiecare poezie ca o mărturisire, domnul Ciutacu îşi priveşte cu emoţie şi o bucurie de copil, publicul rege din faţa dumnealui: copiii ce îl ascultă cu ochi mari şi un fel de vrajă de nepătruns. Comunicarea e cât se poate de calmă şi caldă. V-a plăcut poezia? Întreabă domnul Ciutacu pe copilaşii ce răspund un da prelung, inocent . Profesorul din mine e uimit de comunicarea simplă ca o joacă, dintre domnul zâmbitor care recită şi copiii care îi răspund cu căldură sufletească înzecită.

Şi mă uit spre tine, Doamne, / Nu te văd, de iar mă doare,/ că nu eşti printre icoane, / Nu cumva te-ascunzi în soare? De voi bate-n uşa Ta,/ -Că-s al Tău, cum bine ştii-/ Să nu crezi a mă certa,/ Du-mă iar printre cei vii/ Să le spun că eşti prin toate/ Şi Te vezi, dar nu se poate! ( …Şi mă uit spre tine, Doamne)

Mă întreb câtă profunzime poate percepe un copil din poezia rostită de domnul Ciutacu. Totuşi, este o poezie încărcată metaforic, necesită un set de întrebări reflexive şi meditative şi o anumită experienţă de viaţă. Câtă profunzime poate percepe un copil, auzindu-l pe domnul Ciutacu recitând poezii? Toată profunzimea! Pentru că aceşti copii nu filtrează ideile precum noi adulţii, nu problematizează, nu analizează semantic versurile prin raportare la structura de adâncime a textului.. Nici nu au nevoie. Copiii simt poezia, pentru că îl simt pe omul din faţa lor şi emoţia e unicul liant ce îi leagă: Ninge din clapele unui pian care cântă la stele…Şi mireasa devine o floare din zăpadă/ netopită de asfalt/ şi de înalt.

L-am ascultat pe domnul Ciutacu vorbind şi cu alte prilejuri elevilor care au plecat de ceva timp din şcoala noastră. Şi astăzi, auzind cum vorbeşte copiilor acestora, recunosc invariabil anumite imperative ce fac parte din necesarul de gânduri şi dorinţe pe care le împărtăşeşte cu generozitate celor care îşi caută drumul în viaţă: să nu uitaţi de Eminescu…el e regele poeziei..accentuează cu patos domnul Ciutacu; ….inspiraţia vine de la Dumnezeu, fără El nu pot scrie niciun rând, se confesează cu smerenie. Să căutaţi în voi darul pe care vi l-a dat Dumnezeu. El ne-a dat fiecăruia câte un dar, un talent, un rost în viaţă. Fiecare dintre noi venim pe lumea asta cu un scop.  Ştiţi ce greu mă despart de voi…? întreabă retoric domnul Ciutacu. Alexandra de la clasa a V-a îi răspunde cu certitudinea că ştie perfect răspunsul: pentru că iubiţi copiii foarte mult şi scrieţi cărţi pe care ei să le citească…

Merg prin lume împărat este titlul ultimului volum netipărit încă, pe care îl are domnul Ciutacu în manuscris. Împărat este oricine care înţelege că sensul vieţii este să dăruieşti suflet, înainte de toate şi că împărăţim lumea doar atunci când împărţim iubire şi viaţă. Am în minte încă imaginea copiilor care îl priveau pe domnul Ciutacu ca şi cum au dezlegat un mare mister: a fi poet înseamnă a fi un om simplu, sensibil şi blând care pare că se joacă magic cu cuvintele.

Poezia – am mai înţeles astăzi, văzându-i pe domnul Ciutacu şi pe copii -este simţire şi joc de amintiri. Cuvintele au viaţă doar dacă au suflet.

profesor, Ionela Zbârcea

You may also like...

Leave a Reply