Şahişti din Franţa şi Suedia, oaspeţi la Comarnic

Alina Bunghez

 Săptămâna ce s-a încheiat, oaspeţi străini au vizitat frumoasele meleaguri comărnicene. O delegaţie de şahişti din Franţa şi Suedia a sosit în oraşul nostru pentru a participa la Turneul de Şah organizat de Clubul Sportiv Comarnic, în colaborare cu Clubul Copiilor ”Martha Bibescu” şi   Primăria Comarnic.

Membrii delegaţiei, împreună cu reprezentanţii oraşului nostru, au participat la două etape ale competiţiei şahiste, vineri şi sâmbără (3-4 Mai), la finalul cărora învingătoare a fost Cătălina Popa, din Comarnic, o jucătoare extrem de talentată, cu un viitor promiţător în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât această tânără sclipitoare este cea care îi îndrumă în tainele sportului minţii pe micuţii care vor să încerce şahul. Nici sora acesteia, Andra Popa, nu a fost mai prejos, tânăra jucătoare ocupând a doua poziţie a clasamentului în urma celor două zile ale turneului. Au demonstrat astfel, dacă mai era nevoie, că oraşul Comarnic are reprezentante de succes în competiţiile şahiste, tinere care au jucat, nu de puţine ori, în compania unor maeştri de talie internaţională. Locul al III-lea al turneului desfăşurat la Comarnic a fost ocupat de şahistul suedez Max Henricson, sosit în ţara noastră cu un singur gând: să îşi ia revanşa în faţa Cătălinei Popa, după ce aceasta l-a învins la ultima partidă jucată, desfăşurată în Franţa. Nu a reuşit, însă, dar a rămas, fără îndoială, cu o impresie bună referitoare la jucătorii noştri de şah.

   

În cele patru zile petrecute în Prahova, delegaţia străină a avut ocazia să vadă mici fărâme din frumuseţile ţării noastre, şi mai cu seamă ale Prahovei: Parlamentul României, Castelul Peleş, Muzeul Cinegetic Posada, Castelul Pelişor, dar şi obiective de interes din Comarnic: Clubul Copiilor ”Martha Bibescu”, Biserica ”Sf. Nicolae” Vatra Sat, Liceul ”Simion Stolnicu” Comarnic sau Școala Gimnazială Nr. 2 din Vatra Sat. Vizita delegaţiei străine în România se datorează unui fructuos parteneriat pe care oraşul Comarnic îl are cu oraşul înfrăţit Savigny-le-Temple din Franţa, prin cele două asociaţii de înfrăţire: Savigny-sans-Frontiere şi As. de Înfrăţire Comarnic. De altfel, în iunie 2016, sub egida Organizaţiei mondiale a oraşelor înfrăţite, în vederea continuării schimburilor de ordin cultural, turistic, social şi economic şi dezvoltării colaborării şi solidarităţii între instituţiile noastre, s-a semnat protocolul de prietenie între doamna Primar Marie-Line Pichery (Savigny-le Temple) şi domnul Primar Sorin Nicolae Popa (Comarnic).

Tot luna aceasta, oraşul Comarnic se pregăteşte să fie din nou gazda unei delegaţii străine, formată din artişti din Franţa, Suedia şi Spania, care vor veni în România pentru a participa la Concursul Coralelor, eveniment desfăşurat în organizarea Asociaţiei de Înfrăţire Comarnic, Clubului Copiilor ”Martha Bibescu” şi Primăriei Comarnic, în perioada 17-20 Mai 2019.

You may also like...

Leave a Reply