Sinăienii trebuie să voteze altfel

RSB

În extraordinara poveste a lui Wilhelm Hauff intitulată „Inimă de piatră”, personajul principal – Peter cărbunarul, merge să ceară ajutor de la un pitic trăitor în adâncurile Pădurii Negre. Îl găseşte şi între ei are loc următorul dialog:

„-Am obiceiul ca fiecărui om care s-a născut duminica şi vine de mă caută, să-i împlinesc trei dorinţe. Primele două sunt slobode; pe cea de-a treia pot s-o resping, dacă văd că-i rea. Prin urmare, doreşte-ţi ceva, însă, Peter, ceva bun şi folositor.

-Aşa, care va să zică, dacă pot să-mi doresc ceva pe placul inimii, atunci vreau întâi şi-ntâi să dansez mai bine decât Regele dansului şi să intru de fiecare dată la cârciumă cu tot atâţia bani ca şi Ezechiel grasul.

– Nătângule, se mânie piticul, ce dorinţă ticăloasă-i asta să dansezi bine şi să ai bani de joc? Nu ţi-e ruşine, Peter, să-ţi minţi astfel norocul? La ce-ţi foloseşte ţie şi maică-tii dacă ştii să dansezi? La ce-ţi folosesc banii dacă-i duci la cârciumă şi îi laşi acolo ca şi păcătosul de Rege al dansului? Pe urmă rabzi iar toată săptămâna şi n-ai de niciunele.”

Într-un fel, fiecare dintre noi se află, odată la patru ani, când au loc alegeri, în situaţia lui Peter. Pentru că, dornici ca oraşul nostru să arate tot mai frumos şi noi să trăim în el tot mai bine, cerem lucrurile astea de la primarul şi consilierii pe care-i alegem. Din păcate, destui dintre noi nu ştiu ce să ceară şi se mulţumesc cu puţin: ceva asfalt, flori, bănci prin parc, curăţenie şi cam atât. Nu avem o perspectivă, nu ne e limpede cum am vrea să arate oraşul peste patru ani, nu facem legătura între calitatea serviciilor turistice şi bunăstarea copiilor noştri. Ni se pare că tot ce trebuie să cerem de la primar este să ne toarne asfalt, să refacă bordurile şi, dacă suntem pensionari, să ne dea gratuităţi.

Dar dacă ne gândim mai bine, constatăm că în acest mod menţinem oraşul la nivelul unei aşezări fără pretenţii, fără istorie, fără viitor. Orice comunitate ar trebui să se dezvolte continuu, să înflorească şi asta nu se face doar cu asfalt şi cu scene instalate în parc la zilele oraşului. Eu, ca sinăian, chiar dacă nu mai locuiesc aici, mi-aş dori să pot veni în vizită cu fetiţa mea şi să-i arăt, plin de mândrie, un oraş comparabil cu orice staţiune montană din Alpi. Cei care au călătorit acolo, înţeleg exact ce spun. Iar cei care îşi iubesc cu adevărat oraşul ar trebui să se gândească de o mie de ori ce-şi doresc cu adevărat atunci când merg la vot.

Într-un sat de agricultori din cine ştie ce ţară săracă, necesităţile oamenilor sunt foarte simple: furaje pentru vite, unelte care nu se rup, drumuri pietruite etc. Cei mai mulţi vor pune ştampila pe candidatul care le oferă toate astea. Ei nu sunt capabili, cu anumite excepţii, să proiecteze un viitor în care oamenii vor locui în case, nu în colibe, străzile vor fi asfaltate, agricultura se va face cu utilaje motorizate, vor apărea noi ocupaţii etc.

Sinaia nu este un sat de agricultori   dintr-o ţară săracă. Sinaia este un oraş plin de istorie, cu muntele alături, cu oameni care au terminat facultăţi, care au călătorit în Europa civilizată. Pretenţiile sinăienilor ar trebui să se ridice mai sus de nivelul pretenţiilor lui Peter cărbunarul. Sinăienii trebuie să vadă Sinaia viitorului, adică un oraş de nivel european.

Într-un oraş european, primarul este un cetăţean obişnuit, care se plimbă zilnic pe străzi, bea o bere la o terasă şi stă de vorbă cu oamenii. Tot ce se întâmplă în primărie este public, dezbaterea cu cetăţenii este continuă, prin internet, prin ziarul primăriei, prin informări periodice făcute cu ajutorul poştei etc. Pot spune din proprie experienţă că aproape în fiecare dimineaţă în cutiile poştale ale nemţilor, francezilor, olandezilor, poposesc invitaţii, informări, anunţuri făcute de administraţiile locale. Între primar şi alegătorii lui este o relaţie apropiată, oricine intră liber în clădirea primăriei, orice solicitare a oricărui cetăţean este făcută publică. Niciun primar nu favorizează pe cineva pentru că îi este rudă, prieten, partener de afaceri, sau pentru că în acest fel obţine foloase de orice natură. Şi atunci fiecare oraş se dezvoltă continuu, iniţiativele private sunt susţinute şi încurajate, apar an de an noi puncte de interes, noi idei sunt puse în aplicare.

Aşa ar trebui să se întâmple şi cu Sinaia. Dar pentru asta, sinăienii ar trebui să-şi ridice nivelul pretenţiilor pe care le au de la un primar şi o echipă de consilieri. Ar trebui ca pensionarii să nu se mai lase convinşi doar pentru că li se oferă gratuităţi, ci să ceară condiţii pentru un trai demn şi îndestulat. Iar ceilalţi, de la muncitori până la profesori, medici, avocaţi, ingineri, oameni de afaceri, ar trebui să conştientizeze că nu sunt doar nişte supravieţuitori, ci oamenii care au puterea, prin votul şi implicarea lor, să ridice nivelul de dezvoltare a oraşului mult peste cel de localitate în care meritele primarului sunt cuantificate în asfalt, panseluţe, cabluri îngropate, roţi blocate, locuri de joacă şi camere video.

În anii 90 a fost lansată, în politica locală, o vorbă care spunea aşa: „Sinaia este Sinaia”. Cred că sinăienii ar trebui să îşi pună întrebarea dacă vor ca Sinaia să fie o Sinaie a trecutului sau o Sinaie a viitorului. Şi apoi să voteze conform răspunsului pe care l-au găsit.

You may also like...

Leave a Reply