Interviu cu Emanoil SAVIN. Senator Colegiul 1 Prahova

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori sau pentru cele exprimate de persoanele intervievate…

 

Despre activitatea primarului Emanoil Savin am informat “întocmai şi la timp”, cu asiduitate, am putea spune. Despre senatorul Emanoil Savin am vorbit mai rar… În care dintre funcţii s-a dovedit mai competitiv acest adevărat om al Buşteniului?

În acest caz devine limpede de la bun început că nu poate fi vorba decât despre o implicare acerbă, în primul plan al omului de afaceri şi ulterior primarului Emanoil Savin pentru un scop elocvent. Şi anume, dezvoltarea Buşteniului pe multiple planuri. Funcţia de primar şi, acum, cea de senator nu s-au aflat niciodată pe poziţii concurente. Dimpotrivă, am avut de-a face cu o permanentă frământare lăuntrică pentru ca respectivele activităţi să conveargă din toate punctele de vedere către binele cetăţeanului. Este dovedit faptul că economia Buşteniului în momentul de faţă a luat o amploare fără margini, învăţământul de la cel preşcolar la cel liceal poate fi catalogat doar cu superlative, apetitul turiştilor pentru această localitate este un lucru de la sine grăitor, iar aspectul estetic, nu numai al centrului, este admirabil indiferent de cele mai aspre critici.

Pe site-ul Senatului României am văzut că aveţi nu mai puţin de 73 de iniţiative legislative. Care sunt cele mai importante dintre acestea?

Vreau ca toţi cetăţenii să fie convinşi de faptul că, deşi numărul iniţiativelor propuse de mine în sesiunile parlamentare poate părea covârşitor, în principal mă gândesc la substanţa, la importanţa acestor materiale. Evident este foarte dificil să definesc ca foarte importantă o anume idee legislativă în detrimentul alteia care abordează o cu totul altă latură socială. Complexitatea vieţii, foarte diversificata combinaţie de factori care, în momentul de faţă, alcătuiesc traiul acestui popor mult încercat ne expune în primul rând pe noi, politicienii la încercări dintre cele mai dificile. Cum aş putea să spun că sănătatea este mai importantă decât cultura, că apărarea este deasupra învăţământului sau că avem mult mai multă nevoie de dezvoltare rurală şi infrastructură în detrimentul altor domenii? Românii au avut încredere în mine alegându-mă în funcţia de senator. Le sunt astfel dator tuturor celor ce m-au mandatat cu încrederea lor şi nu mă voi da în lături, voi face toate eforturile necesare să mă implic pentru bunăstarea românilor în cele mai diverse planuri. Dacă ar fi să exemplific, aş cita în primul rând iniţiative ce se referă la creşterea alocaţiilor pentru copii, modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal şi a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii etc.

 

Unele iniţiative sunt de interes naţional, altele de interes local… Relativ la cele locale, cum s-a schimbat în bine viaţa celor care v-au ales să îi reprezentaţi în Parlamentul României?

Este firesc ca marea masă a cetăţenilor să-şi pună o întrebare legată de importanţa proiectelor decise de politicienii pe care i-au ales. Sunt proiecte de importanţă locală, de importanţă regională şi, evident, de importanţă naţională. Aici am o mică obiecţie. Cum poate fi un proiect de importanţă locală nesemnificativ pentru dezvoltarea întregii Românii, când zona respectivă – şi nu fac referire la un spaţiu geografic anume – face parte integrantă din ţara noastră? Deci, îşi aduce contribuţia mai amplă sau mai modestă, după caz, la dezvoltarea noastră ca naţiune. Consider că e cazul să nu mai discutăm despre zone favorizate sau nu, ci să ne implicăm activ, să depunem toate eforturile pentru ca România, ca naţiune, să progreseze. Vreau să cred că m-am făcut bine înţeles şi că avem nevoie de oameni ai faptelor şi nu ai vorbelor.

 

Cum colaborează senatorul Emanoil Savin cu primarii din Sinaia, Buşteni, Comarnic, Azuga ş.a.m.d. ? Aveţi ceva să vă reproşaţi sau aveţi ceva să le reproşaţi din punct de vedere al colaborării pentru binele cetăţenilor din Colegiul 1 Prahova?

Întotdeauna am fost adeptul muncii în echipă, care să genereze realizări cu efecte vizibile în plan general. Nu ştiu în ce măsură am reuşit acest lucru, dar pot afirma cu tărie că în măsura posibilului m-am opus individualismului, considerându-l un concept de la bun început retrograd. În activitatea mea de primar al Buşteniului am avut, evident, nenumărate contacte cu omologii mei din localităţile situate pe Valea Prahovei, în marea lor majoritate staţiuni turistice cu un profil economic bine determinat din acest punct de vedere. Aş exagera să spun că întotdeauna opiniile noastre, ca edili, au fost în permanenţă convergente. Pot spune că ar fi fost chiar imposibil în anumite momente având în vedere diferenţele specifice. Nu trebuie uitat nici faptul că localităţile Văii Superioare a Prahovei au fost în ultimul secol, cel puţin, lovite de valul industrializării ceea ce a ştirbit mult din potenţialul lor turistic. Este evident că am pus pe primul plan interesul dezvoltării cât mai puternice a Buşteniului din punct de vedere turistic. Nu cred că acţiunile mele din acest punct de vedere au avut menirea să ştirbească sau să lezeze interesele celorlalte staţiuni învecinate şi nici nu am avut, de departe, această intenţie. Ba chiar dimpotrivă, am o strânsă colaborare cu primarul oraşului Breaza, Richea Gheorghe, cu primarul din Comarnic, Sorin Popa, cu Neagoe Cristian din Talea, cu Gheorghe Bălan din Secăria, cu Gheorghe Stoica din Băneşti ş.a.m.d. Referitor la oraşul Sinaia, am în discuţie şi mă voi implica direct în vederea obţinerii de fonduri pentru finalizarea noii secţii a Spitalului Zonal, care să deservească toate localităţile învecinate. Mai mult decât atât, lăsând la o parte culoarea politică, am susţinut proiectul de lege privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Apelor Române în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului local Brebu. Sper că şi pe viitor, indiferent de culoarea politică şi de intenţiile celor ce vor ajunge la conducerea staţiunilor vecine, să putem colabora frumos, astfel încât să reuşim să redăm Văii Prahovei uriaşul renume pe care şi l-a câştigat de-a lungul timpului.

 

Cu referire la Colegiul 1 Prahova şi la oraşul Buşteni, care sunt planurile pe termen scurt, mediu şi lung ale senatorului Emanoil Savin?

Nu este un secret pentru nimeni faptul că atâta timp cât am funcţionat ca primar al Buşteniului, dar şi după ce am ocupat funcţia de senator în Parlamentul României, atenţia mea s-a îndreptat către elementele principale ce alcătuiesc bunăstarea cetăţeanului. La prima vedere pare că este vorba despre nişte lucruri simple. Dar, dacă stăm să ne gândim, întreaga noastră viaţă este alcătuită din lucruri pe cât de simple, pe atât de esenţiale. Un oraş corespunzător din punct de vedere estetic, mai ales atunci când vorbim despre o staţiune turistică va atrage… turişti. Asta înseamnă bunăstare, un viitor mai bun pentru tânăra generaţie şi un trai decent pentru cei ce trăiesc şi muncesc în localitate. Dezvoltarea continuă nu reprezintă doar interesul meu imediat ca fost primar şi actualmente senator, ci ar trebui să fie crez şi lege pentru toţi ce care au cerut votul românilor şi pretind că vor să conducă această ţară către civilizaţie şi progres. De fapt nu putem vorbi despre planuri aplicabile pe termen scurt, mediu sau lung. Toate aceste lucruri primordiale pentru un oraş trebuie să se desfăşoare temeinic, fără întrerupere şi la un înalt nivel de calitate în tot intervalul de timp pe care ni-l dorim să îl trăim ca cetăţeni în Buşteni.

 

Care sunt argumentele cu care senatorul PSD Emanoil Savin ar convinge cetăţenii să voteze cu candidaţii PSD la alegerile europarlamentare?

Deşi poate părea o întrebare cât se poate de complexă, de complicată, ce suportă nuanţări extreme, răspunsul oricărui om de bun simţ este cât se poate de simplu. Şi bănuim că în cabina de vot, duminică 26 mai, lucrurile se vor petrece la fel de simplu. Cetăţenii cu drept de vot, conştienţi de realitatea înconjurătoare şi de modul în care „se mişcă” lucrurile la noi, vor aplica ştampila pe pătrăţelul cu numele politicienilor care au dovedit că până în momentul de faţă le pasă de ţară şi de alegători şi au făcut într-adevăr ceva în acest sens. Iar argumentele pentru ca ei să aplice ştampila pe buletinul de vot în dreptul candidaţilor PSD sunt, evident, faptele acestora. Sunt realizările care se văd cu ochiul liber şi care nu pot fi contestate.

 

Trecând peste ”disciplina de partid”, este ceva ce vă supără sau vă deranjează la Partidul Social Democrat?

Desigur, şi în sânul marii familii pe care o numim PSD, există uneori opinii diferite, rareori se stârnesc controverse. Dar aceste lucruri nu pot spune că mă deranjează. Ele sunt incluse în firescul lucrurilor. În orice discuţie a unei colectivităţi, pentru a se cădea la învoială asupra unui subiect, introducerea unui element de conflict este un lucru bun, nicidecum aducător de neînţelegeri. Avem nevoie de opinii diferite pentru ca să găsim calea cea dreaptă. Iar cei ce consideră acest lucru, ceartă, gâlceavă, nu fac altceva decât   să-şi manifeste pe faţă faptul că sunt retrograzi.

You may also like...

Leave a Reply