10 lei

Călin Miloş

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

 

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Sinaia şi-a atins potenţialul maxim cu privire la exploatarea pârtiilor şi a transportului pe cablu. Investiţiile pe care fiecare dintre noi le plăteşte şi-au atins scopul, anul acesta avem şi câteva sute de mii de euro pe care să-i folosim în investiţii, bani făcuţi de Transport Urban. După multă muncă, avem primul an în care aportul Consiliului Local cu bani la societatea locală de transport va fi inexistent. Până aici totul este exact cum ar trebui, însă, ceea ce trebuie să facem mai departe, este extrem de greu, şi acum ajung la ideea pe care voiam să v-o prezint. Domeniul schiabil trebuie mărit, noi suntem obligaţi să continuăm investiţiile, este imperativ, altfel nu avem nicio şansă să ajungem în topul staţiunilor montane. Sunt sigur că la nivel local vom găsi soluţii de dezvoltare, sunt sigur că vom face pârtii, ceea ce ne va fi foarte greu, şi nu depinde de nimeni din Sinaia, o reprezintă infrastructura pentru domeniul schiabil, în principal apa şi curentul. Astea nu depind de noi, din păcate, şi aici suferim teribil. Dacă în ultimii doi ani am avut parte de zăpadă, se poate, ca într-un an, lipsa zăpezii artificiale sau a curentului să însemne falimentul acestei investiţii, şi atunci ar fi tragic.

Vedeţi cu toţii cât a plouat în ultimul timp, este extraordinar, numai că, în ciuda faptului că plătim 2 euro pe metrul cub de apă, investiţiile şi întreţinerea reţelei de aprovizionare cu apă sunt inexistente. Această companie “căpuşă”, Hidro Prahova, nu e capabilă să ne asigure nimic. În caz că nu ştiaţi, şi aici voi face o mică digresiune, a existat un proiect pe fonduri europene, care asigura o infrastructură nouă de apă şi canalizare pentru Sinaia, Buşteni şi Azuga, care avea ca punct de final construirea unei staţii de epurare modernă la Valea Largă. Cred că bănuiţi ce s-a întâmplat… s-a făcut groapa pentru noua staţie de epurare, s-au început lucrările, şi…ca peste tot în România, s-au pierdut fondurile şi s-a astupat groapa la loc…. Reţeaua de canalizare este făcută, mizerie din staţiunile noastre se varsă tot în Prahova… Asta este compania de apă şi canalizare, este o ruşine, ca majoritatea instituţiilor administrate politic.

Zilele trecute am făcut o drumeţie până sub cascada Vânturiş, un loc minunat, în care mă duc în fiecare an. Traseul spre cascadă, mă rog, cel care îmi place mie, trece pe lângă toate captările de apă care au fost construite de CAROL I pentru alimentarea cu apă a zonei Furnica. Da, aţi citit bine, sunt făcute de Carol I, au 113 ani. Au fost foarte bine întreţinute până în anii 1990. Odată cu “dezvoltarea” societăţii, toată această infrastructură s-a degradat. Din 3 captări, au mai rămas 2, iar din cele două, din punctul meu tehnic de vedere, în curând vom rămâne fără niciuna. Ca să vă fac o scurtă descriere despre ce înseamnă ele, vă puteţi imagina câteva izvoare cu debit bun de apă care izvorăsc direct din panouri de stâncă. Lipite de panoul de stâncă, acum peste 100 de ani,   s-au făcut mici construcţii care asigura colectarea apei pe nişte ţevi, care se unesc în nişte colectoare (tot acum 100 de ani construite) şi care transportă apa către drumul din Calea Codrului şi de acolo către zona Furnica. Din păcate, neîntreţinut, traseul conductei principale s-a distrus în timp, iar cele mai vulnerabile zone sunt cele de traversare a văilor, unde conducta este expusă. De 7 ani tot le zic celor de la Hidro Sinaia că vom rămâne fără apă, de 7 ani ştiu că le lipsesc fondurile de la centru. Suntem exact ca în povestea cu drobul de sare, stăm sub el şi aşteptăm să pice… Numai norocul ne-a făcut până acum să nu suferim, dar nu ştiu cât o să ţină cu noi. Eu, de ceva timp, vorbesc şi cu domnul Primar despre această problemă. Prima dată am vorbit la Hidro, au zis că nu e nicio problemă, deci am fost nevoit să apelez şi la Primar, care a promis că merge personal până acolo. Nu aveam de gând să scriu despre această problemă, e destul de sensibilă, dar, ieri, domnului Primar i s-a spus că totul este perfect acolo şi Hidro nu are nicio problemă, să nu-şi facă probleme, că nu e nimic grav. Adică cineva a minţit, aşa că am planificat o excursie până acolo, să putem trage concluziile la faţa locului. Primarul are disponibilitate să meargă să vadă captările, eu am disponibilitate să merg până acolo, nu înţeleg însă de ce nu conştientizează oamenii de la Hidro că ei pot distruge, prin neimplicare şi lipsă de interes, o investiţie de zeci de milioane de euro…

După ce o să tragă concluziile administraţia locală, în cazul în care am dreptate (şi sigur am), o să mă duc personal şi o să fac toate demersurile SCRISE necesare, să aflu dacă problemele companiei de apă au fost sesizate şi la nivel central, acolo unde se alocă fonduri.

You may also like...

Leave a Reply