PARCARE MAMUT, PLĂTITĂ DIN BANI PUBLICI ŞI AVIZATĂ DE MINISTRUL CULTURII, RIDICATĂ ÎNTR-UN SIT ISTORIC

Cărţile poştale din urmă cu o sută de ani, care au, în prim plan, imaginea Gării Sinaia, panoramează un peisaj încă de actualitate.

Aparatele de fotografiat de la începutul secolului trecut au surprins gara, şi, deasupra ei, în terase, hotelul Caraiman, hotelul Palace, câteva vile de piatră şi – în funcţie de unghiul din care a fost realizată vederea – Cazinoul şi Mănăstirea Sinaia.

La cei patru-cinci stâlpi arhitecturali ai acestei privelişti, edilii României Mari au adus amendamente infime. Comuniştii, la rândul lor, nu au clintit, în acest perimetru, nici măcar o piatră din loc. Tot ceea ce statul a făcut, în ultima sută de ani, a fost să birocratizeze frumuseţea: fiecare dintre clădirile amintite mai sus a fost declarată monument istoric, iar zona, în sine, zonă patrimonială protejată. Starea aceasta de veneraţie faţă de edificiile ridicate în La Belle Époque românească a ajuns, anul trecut, la final. Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a considerat că arhitectura locului are nevoie de un adaos.O parcare supraetajată! O clădire cu şapte niveluri, înaltă de 28 de metri, ridicată pe coasta plină de vegetaţie, pe care, astăzi, şerpuiesc aleile care fac legătura dintre staţia CFR şi Parcul „Dimitrie Ghica”, principala zonă de recreere a oraşului. Investiţia va costa 4,8 de milioane de euro, bani publici, care deja au fost alocaţi: 4 milioane de euro de la Uniunea Europeană şi 0,8 milioane de la bugetul de stat al României. Construcţia – până la această oră, proiectată doar în linii mari – e concepută să adăpostească 300 de automobile.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply