Nu a mai răbdat pământul

– urmare din numărul trecut –

Vasile Ioan Ciutacu

            – N-a fost ca data trecută, dar totuşi ceva, ceva fost! Decretă Veta pe când Săracu Matei se duse la baie. Dar când acesta se uită în oglindă constată că el scoate limba la el. Imediat îşi aduse aminte că mai zilele trecute a  avut nevoie de un ciocan să bată un cui de care să agaţe un calendar şi că, îl lăsase după uşă. Îl luă şi făcu ţăndări oglinda. „Na mai scoate limba la mine dacă poţi!”. Și începu să joace în picioare cioburile în care limba lui din câteva ţancuri de oglindă încă mai era scoasă la el.

            Înspăimântată Veta intră peste el.

            – Ce dracu, mă! Ai înnebunit?

            – De data asta, faţă de altă dată, scotea limba la mine. Ce, am ajuns de râsul ei?… Aaaa! I-a să văd. Se duse în dormitor şi se privi în oglinda mare a toaletei. Se văzu în ea pe când era noapte cu stele pe cer şi căra obiectele de la pictor. „Veto, în casa asta a intrat dracu în oglinzi!”. Apoi, dădu fuga în cealaltă cameră unde era şifonierul în trei uşi cu oglinzi. Se văzu în ele cum dispare printr-un labirint al timpului până ajunse la două bifurcaţii unde îl opri un poliţai. „Nu, este un arhanghel!”. Auzi cum răsună un glas de prin tunel. „Vă reîntoarceţi şi depinde numai de dumneavoastră ca la a doua venire să fie ori către rai, ori către iad”.

            – Ai auzit, Veto? Să mă judece pe mine nişte geamuri smălţuite? Şi aruncă cu scaunul în oglinzi, făcându-le cioburi, înmărmurind-o pur şi simplu pe Veta. „Săracu, a înnebunit!”. Să nu prind vreo oglindă în casa mea! E clar, Veto? Şi o ţintui cu o privire pe care o simţi despicând-o în două.

            – Şi eu în ce mă mai văd? Încercă ea să-l coboare cu picioarele pe pământ.

            – Doar în ochii mei, zălândo! Şi iar o privi de parcă o înţepeni în pământ. Altădată, într-o noapte, avu un vis care îl puse pe gânduri. Se făcea că avea în piept un copil: „Ai uitat de mine. De aceea umbli pe pământ ca şi cum totul se destramă pe unde treci. Dacă ai grijă de mine ai grijă de tine”… Se duse la preot şi îi mărturisi prin ce-a trecut.

            – Fiule, îţi vorbeşte Dumnezeu!

            – Dar nu-l aud…

            – Poate e bine să mai faci o troiţă cu o cruce în care să fie sculptată Maica Domnului. Ori de nu, pune şi dumneata umărul să ridicăm o capelă la cimitir.   Într-o zi noul şef al cantinei serviciului secret îl surprinse pe Săracu Matei pe când încerca să sustragă alimente. I-a spus scurt: „Pa! De mâine nu mai vii!”. Aşa încât se văzu aruncat pe drumuri. „Dacă mai era şefu ăl mare nu ajungeam aici!”. Îşi exprima regretul pe la toate crâşmele ce-i ieşeau în cale: „Asta nu-i ţară! Toţi fură şi pentru toţi trebuie să sufăr numai eu… Mama lor de hoţi şi de bandiţi!”. Norocul i-a surâs când un fost bucătar, Ţandără Ion, plecat demult din ţară, după ce dăduse de mai multe ori înconjurul lumii, se stabilise în Germania. În landul Baden Baden, în oraşul Langenargen, pe malul lacului Konstanza unde îşi înjghebase o firmă de alimentaţie publică.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply