COMUNICAT

Sâmbătă 27 iulie 2019, la orele 17, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” Buşteni, a  avut loc lansarea volumului „Toboşar sub acoperire”,  autor Eugen Lupescu. Au participat ca invitaţi doamna Maria Bumbaru – preşedinte al Asociaţiei Detectivilor din România, domnul Stan Petrescu – profesor universitar doctor general de brigadă, domnul Dorel Brahmer – manager, din partea Primăriei Buşteni, au luat parte la eveniment, domnul consilier profesor Petre Gavrilă, locuitori ai oraşului Buşteni şi turişti aflaţi în staţiune. Surpriza serii a fost prezentarea unui scurt moment muzical la tobe, susţinut de tânăra Sara Maria Grapă, urmat de un moment emoţionant, când „toboşarul sub acoperire”, domnul Eugen Lupescu, autorul cărţii prezentate şi-a etalat în faţa publicului prezent, îndemânarea şi cunoştinţele care l-au făcut cunoscut, atunci când cariera muzicală de toboşar, cu chipul ascuns, sub o pereche de ochelari de soare, se desfăşura în paralel cu activitatea de inginer. Tot sâmbătă 27 iulie, a avut loc o nouă întâlnire a membrilor cenaclului Simion Barbulescu. În perioada următoare, până la data de 9 august, când vor începe „Zilele culturii la Buşteni – Sărbătoarea Sfinxului”, toată echipa Centrului Cultural, se va ocupa în detaliu de pregătirea acestui important şi tradiţional eveniment.

You may also like...

Leave a Reply