Cultura, temelia unei naţiuni

Vasile Ioan Ciutacu

Motto

     „Odihna fără de o recreare literară, este moarte adevărată”.                                                 Seneca

Cuvânt înainte

Niciodată, parcă, oraşul Comarnic n-a fost mai frumos ca vineri 12 iulie a.c., orele 14.00, ca să-l parafrazez, scuzaţi-mă!, cam anapoda, pe marele nostru poet Tudor Arghezi. De ce ? Este întrebarea firească, azi când Terra pare iadul de pe alte planete, aşa după cum era convins, dar şi nedumerit, un mare scriitor al zilelor noastre. Pentru că – şi răspundem la întrebare – lângă temelia de neclintit a Schitului Lespezi ce dăinuie, iată din 1661, se cânta imnul României, „Deşteaptă-te române!” (nu întâmplător şi inutil am adăugat titlul!) pe când o parte din comărniceni urcaseră Golgota monumentului istoric pentru a ajunge în poiana lui unde te poţi naşte a doua oară. Lângă sfinţii lui Părvu Mutu-Zugravul. Acolo unde Asociaţia Culturală „Lespezi-2004” Comarnic îşi propusese, conform tradiţiei, desfăşurarea a trei zile de cultură in memoriam scriitorilor Martha Bibescu şi Stelian Tăbăraş, repere de spiritualitate autentică legate cu funii marinăreşti de oraşul nostru, de ţară, de neam. În sensul că, atunci când pronunţi aceste două nume, simţi cum oraşul Comarnic are piloni de rezistenţă prin nesfârşitele peregrinări ale locuitorilor lui spre eternitate. şi când istoria te ia la întrebări, nu iartă…

Ei bine, suişul celor care se încumetase să urce, nu să coboare!, îi făceau senini, şi din ce în ce mai senini, de cum se apropiau de scena din preajma schitului. Lăsase grijile năucitoare, aproape zilnice – noi făcându-i cuib normalităţii numai în amintiri, undeva la poale – Să lunece o dată cu apa Prahovei spre marea cea mare a uitării. Aceşti oameni, aici sus, atinşi de geniul locului – care sigur există la Lespezi – veniseră să-şi adape sufletul la izvorul miraculos al culturii găsind salvarea acolo unde pare că nu există dacă ne ţinem de nesfârşita noastră bâlbâială politică. şi nu cred că este surprinzător faptul că o dată cu maifestările culturale de la Schitul Lespezi, noi, comărnicenii, începem să fim conştienţi de apoteoza creaţiei artistice. Edificator în acest sens este faptul că zilele trecute – la o distanţă de o săptămână faţă de cele de la schit – fiind prin centrul Comarnicului, m-a oprit un cetăţean: – De unde, naiba, aţi scornit acest Lespezi? Și zâmbindu-mi a continuat: „Acuma ştiu cum se ajunge la cer!”

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply