Cum poate fi găsit un primar care să îşi facă treaba de primar în mod corect, în respectul legilor?

Aparent, nu există nicio garanţie că odată ales, noul primar nu va deveni copia celui pe care l-a înlocuit sau, de ce nu, chiar mai rău? Ei bine, răspunsul este simplu: legile garantează asta, cu condiţia ca toată lumea să le respecte. Şi când spun „toată lumea”, am în vedere în primul rând alegătorii.

Noi susţinem că trăim în democraţie. Asta înseamnă că poporul conduce. Cum conduce poporul? Prin reprezentanţii săi, cărora le deleagă, aşadar, toate prerogativele şi prin intermediul Constituţiei şi al legilor „mai mici”. Dar această delegare, la români este un fel de spălare pe mâini. ”Gata, am ales, avem primar şi consilieri, ne întoarcem la treburile noastre şi timp de patru ani îi lăsăm să ne reprezinte cum vor ei”. Ceea ce mă face să spun că în aceste condiţii este alterată chiar fibra conceptului de democraţie, care trebuie să fie participativă. Un primar, după ce s-a instalat, devine greu accesibil. Nu poţi să mai stai cu el de vorbă ca înainte, când umbla după votul tău. Acum are interpuşi, are program de audienţe, nu stă de vorbă cu fiecare când are acela nevoie. De aceea, alegătorii ar trebui să se manifeste. Consilierii locali şi primarul, ca persoane alese, au datoria să răspundă la întrebările celor care le-au dat votul. Dar pentru asta, votanţii trebuie să le ceară acest lucru. Nu pe Facebook se discută problemele, ci face to face, pentru că nu pe Facebook se fac campaniile.

Locuitorii oraşului, dacă vor să aibă un primar bun, trebuie să-l ţină sub control…

Aşa încât locuitorii oraşului, dacă vor să aibă un primar bun, trebuie să-l ţină sub control. Pur şi simplu, ei ar trebui să se organizeze în aşa fel încât periodic aleşii să vină şi să dea socoteală pentru ce-au făcut bine şi ce-au făcut rău. Şi dacă la un moment dat constată că primarul este corupt, mafiot, dictator etc, ar trebui să strângă semnături pentru demiterea lui. Pentru asta, însă, este nevoie ca lumea să nu permită instaurarea dictaturii personale a primarului. În fiecare localitate există persoane care au pierdut alegerile, fie personal, fie ca membri pe liste ale unor partide. Acesti oameni ar trebui să fie primii care să militeze pentru limitarea abuzurilor comise de primari şi care să-i tragă la răspundere pe consilierii care pactizează cu primarii corupţi.

Mai există şi ONG-urile. Oricine doreşte se poate afilia unui ONG care activează pe probleme de administraţie locală, de respectarea legilor, a drepturilor omului etc. Şi apoi, poate deveni activ şi poate semnala orice abuz şi orice abatere. Mai există şi ziare, cel puţin online, care ar trebui, dacă se declară în slujba cetăţenilor, să-i taxeze pe aleşii care comit fapte de corupţie, ori uită ce-au promis în campanii. Şi, în sfârşit, legea le permite inclusiv celor care nu fac parte din nicio structură asociativă, să participe la şedinţele consiliului local. Iată, deci, că există posibilitatea legală ca alegătorii, organizaţi sau nu, să controleze activitatea aleşilor. Dacă acest control este real, ferm şi continuu, primarul va avea toate şansele să devină un primar bun. La fel şi consilierii. Dar iată că mai peste tot în România, lucrurile nu se petrec aşa. Primarii devin dictatori locali, rup relaţia cu alegătorii, instituie propriile reguli, acţionează discreţionar, marginalizează ONG-urile, încearcă să sugrume presa independentă etc etc. Toate sub ochii alegătorilor. Consilierii locali se lasă cumpăraţi ori şantajaţi, pentru că ei nu au candidat ca să depună o activitate densă în folosul urbei, ci pentru o indemnizaţie lunară şi pentru posibilitatea de a face, după modelul primarului, trafic de influenţă. Puţinii consilieri care nu sunt de această factură joasă mai încearcă să mişte lucrurile, dar sunt, în cele din urmă, reduşi la tăcere de primarul abuziv, mafiot şi plin de bani negri.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply