Duminică plină de bucurii pentru copiii din Comarnic

Alina Bunghez

Dacă ziua de sâmbătă, 10 August 2019, a fost dedicată folclorului, după ce aici a avut loc o primă ediţie de succes a Festivalul In Memoriam ”Iulică Baradache”, duminică, 11 august, a fost rândul celor mai mici dintre comărniceni să se bucure de soare, distracţie şi vacanţă. Pe terenul de sport din vecinătatea Clubului Copiilor din oraş s-a desfăşurat „Festivalul Copiilor”, un eveniment organizat pentru prima oară la Comarnic şi dedicat copiilor din localitate, la care intrarea a fost liberă. 

Jocuri interactive, tobogane şi trambuline gonflabile, vehicule cu pedale, twister, tir cu arcul, hochei şi schi pe iarbă, dar şi concursuri premiate cu diplome şi medalii, de toate acestea au avut parte micuţii prezenţi duminică la festival, care ai fost îndulciţi cu gogoşele calde şi îngheţată.

Totul a fost posibil graţie unui gest mărinimos al edilului local din Comarnic, Sorin Popa, care a dorit să le ofere o zi de bucurii şi timp petrecut în aer liber micuţilor din oraş. Astfel, în colaborare cu Romania Events, a fost organizată o zi de vacanţă cu distracţie pe cinste în oraşul Comarnic.  Evenimentul a fost cu atât mai apreciat de copii şi de părinţi, deopotrivă, cu cât localitatea duce lipsa unui spaţiu de joacă pentru cei mici, dar şi de petrecere a timpului liber pentru cei mai mari. Vestea bună este aceea că ”Parcul oraşului Comarnic” a fost proiectat deja şi urmează a fi construit chiar pe terenul de lângă Clubul Copiilor „Martha Bibescu Comarnic.

You may also like...

Leave a Reply