Anul “Furcilor” (III)

LXI

La 8 august 1935, avînd alături de această dată pe Leova Stolear, Al. Beldie a pornit să atace muchia nord-estică a colţului, care părea să ofere mai multe şanse de reuşită. Cum însă două tentative desfăşurate pe flancul dinspre răsărit al muchiei au eşuat, s-a pătruns în flancul suspendat la mare înălţime deasupra Văii Colţilor.

După o traversare pe un brîu îngust de piatră, a fost escaladată aici o lespede, o zonă mai puţin redutabilă conducîndu-i apoi la baza unei fisuri. Cu eforturi (“în lipsa altor prize am strîns aici cu nădejde între genunchi un colţ de stîncă”, declara ulterior Beldie) au depăşit această spintecătură, întîmpinaţi fiind apoi de un odihnitor brîu cu jnepeni. Graţie acestuia au putut traversa în creasta nordică, unde au suit, în condiţiile aceleaşi “roci perfide”, o porţiune înclinată de 15 metri. În continuare panta s-a domolit şi descoperind de această dată “prize de elefant”, au ieşit după alţi 40 de metri în vîrful Colţului Gălbenele.

Aici, o neplăcută surpriză: dispăruse frînghia lăsată în prealabil pentru o lesnicioasă depăşire a fisurii conducînd pe coama colţului. Prin urmare, porţiunea a fost depăşită doar după serioase eforturi.

La data premierei, doar L. Stolear mai era membru C.A.R., Beldie trecînd cu puţin timp în urmă la Grupul Alpin “Brav”, devenit în 1937 Clubul Carpatin Român. În aceeaşi vară, N. Comănescu atacă peretele Gălbenelelor. Dorind să-l străbată în întregime*1, cel mai bun căţărător român al epocii şi-a ales drept punct de plecare un brîu ce pleacă din Valea Gălbenelelor la circa 2 000 m alt.

“În vara anului 1935*2 am urcat cu un prieten, Marinescu-Slatina, Valea Gălbenelelor. Pe un brîu de piatră prelungindu-se în inima peretelui l-am recunoscut pe Comănescu. Era însoţit de prietena lui, Cécile Benkner, şi de Ion Marinescu, un alpinist de la asociaţia “CFR”. Ne-am salutat şi Nicu, după ce mi-a spus că are de gînd să atace peretele, m-a rugat să vin cu ei, să le fac cîteva fotografii. Am acceptat. Marinescu-Slatina a rămas să mă aştepte în firul văii, urmărindu-ne cu privirea, dar după o vreme s-a plictisit şi a coborît cu un grup condus de Bubi Schefler, care venea dintre Strunga Gălbenelelor. După ce am luat cîteva imagini, Nicu, cu ciorapi groşi de lînă în loc de espadrile, a început să urce. Aveam să ghicesc că nu era prima tentativă, rugat fiind la un moment dat să recuperez, prin pendulare, o carabinieră aflată într-o fisură paralelă, la cîţiva metri distanţă. Înserarea ne-a apucat cam la mijlocul peretelui şi ne-am retras, în rapel*3.” (Nini Parhon)

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply