D’ale carnavalului din Sinaia. Hotel Ioana pierde 437.230,92 lei… Probleme în paradisul relaţiei? Cine şi cu ce o fi greşit

Alăturat aveţi raportul de specialitate ataşat proiectului de hotărâre ce propunea rezilierea contractului de concesiune al celor de la Hotel Ioana, exact în forma în care le-a fost înaintat consilierilor locali, ăia care trebuia să ridice mâna ca să valideze aberaţia asta de proiect… După cum remarcaţi, referatul are are două pagini, doar două… Din păcate, prima nu se leagă cu a doua… Mare amuzament şi delectare pentru gânditorii din Consiliu local, în cazul în care ar fi aflat vreunul că cele două pagini nu se leagă… Nimeni! Nici măcar unuul (trebuie precizat că domnul Călin Miloş a fost absent)…

Revenind la proiectul respectiv, nimeni nu ne poate acuza că suntem partizanii Hotelului Ioana… Ba chiar din contră… am avut câteva articole referitoare la acest hotel, probabil nu prea pe gustul proprietarilor…

Dar ce se întâmplă acum şi aici este o mare bătaie de joc şi seamănă foarte bine cu o răzbunare înfiorătoare… Firma concesionează un teren pentru un plan de extindere treaba lor, achită integral valoarea concesiunii, în termenul legal face o cerere de prelungire a termenului de construcţie, consiliul amână punerea în discuţie a prelungirii termenului de începere a construcţiei datorită unor datorii ale societăţii la bugetul local, firma plăteşte toate datoriile şi explică tembelilor cauzele destul de obiective care au stat la baza apariţiei acelor datorii (un nefericit de incendiu), Consiliul local Sinaia se pune pe burtă pentru că aşa a primit ordin şi nimeni nu mai discută prelungirea cerută, motiv pentru care firma pierde concesiunea, atenţie, achitată integral…

Nu suntem avocaţii Hotelului Ioana, dar noi ştim o firmă din Sinaia care a amânat începerea termenului lucrărilor vreo 11 ani,  fără să plătească nicio concesiune în avans, cu datorii la bugetul local o grămadă, firmă pe care toate consiliile din perioada aia, au fost vreo trei, au primit ordin să nu o bage în seamă… şi nu a pierdut absolut niciun teren… De ce credeţi?

PS:O frază din raportul respectiv ne ”bagă în boală”, pur şi simplu, în privinţa datelor: ”S.C. GOURMET IMPORT S.R.L. a achitat integral contravaloarea concesiunii din contractul de concesiune nr. 10062/ 14.04.2017, în sumă de 437.230,92 lei conform chitantei seria 131540/2017, nr. 0007035 / 15.03.2017 si ordinului de plata nr. 747 din 14.04.2017. ” Elegant, nu-i aşa?

You may also like...

Leave a Reply