Kabul prima staţie după Caracal

Pavel Georgini

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Kabulul, capitala Afganistanului este o adevărată fortăreaţă. Nu atât datorită faptului că se află poziţionată strategic la intrarea într-o zonă muntoasă a Afganistanului, cât mai ales pentru că aici se află concentrate majoritatea ambasadelor statelor aşa-zis democratice, precum şi majoritatea forţelor de pace cantonate în Afganistan, adică forţele NATO, din care face parte şi România. În această fortăreaţă numită Kabul există o mini fortăreaţă – Green Village, zonă de rezidenţă a tuturor ambasadelor statelor membre NATO, înconjurată de un zid uriaş din beton, apărată de o armată privată înfricoşătoare şi gestionată ca o unitate militară de maximă securitate.

Cu doar câteva zile în urmă, această unitate militară NATO, pentru că asta este de fapt şi de drept acest cartier rezidenţial diplomatic, a fost atacată de 5 crescători de cămile afgani, înarmaţi cu mitraliere de mare calibru şi echipament exploziv. Detaliile le ştiţi deja din sutele de programe de ştiri rulate pe acest subiect. Sigur că majoritatea tabloidelor şi ştiristele de la tv au anunţat un atac terorist. În realitate ce s-a întâmplat la Kabul nu a fost deloc un atac terorist, ci un asediu armat după toate regulile militare. De ce spun asta? Este simplu. Atacurile teroriste sunt punctuale, au o perioadă foarte restrânsă de desfăşurare şi presupun întotdeauna atacarea unui obiectiv fără stabilirea unei baze de apărare ulterioare. Acest aşa-zis atac a început la ora 10 pm şi a durat aproape 6 ore, timp în care toată baza militară a fost sub asediu, s-a tras neîntrerupt cu arme automate şi aruncătoare de grenade, în tot acest timp au murit 16 persoane (civili şi militari, inclusiv un ofiţer SIE), au fost răniţi peste 120 de persone, o clădire a fost demolată în proporţie de 80% şi a presupus stabilirea unui perimetru defensiv apărat frenetic în tot acest timp de către atacatori. Deci nu am avut un atac terorist, ci un asediu organizat, ceea ce schimbă complet datele problemei.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply