Sinaia Forever Un Oraş, O Comunitate

Călin MILOŞ

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Acest slogan eu l-aş citi puţin altfel, şi anume S.F., un oraş, o comunitate?! Da, pentru mine, e de domeniul ştiinţifico-fantastic asta cu o comunitate. Comunitatea cui? Ce înseamnă pentru cel/cea care a avut minunata idee această “comunitate”? E aceeaşi comunitate a celor ce stau pe strada mea şi plătesc aceleaşi taxe cu cei din zonele high life, unde străzile sunt impecabile, curate, trotuarele din cel mai bun granit? Vă spun, pe strada pe care locuiesc realitatea e alta, e o stradă din pământ, cârpită an de an cu o mizerie de asfalt rezultat din frezarea străzilor celor “şmecheri”, unde s-au adus toate deşeurile rezultate de la decopertările din celălalt cartier, adică e o stradă infectă, plină de gunoaie aduse de cei care au făcut lucrări pentru comunitate (deci cu ştiinţa unor şefi!). E aceeaşi comunitate cu cea a privilegiaţilor?

  O fi aceeaşi comunitate, cea a muritorilor de rând cu cea a celor mai privilegiaţi dintre noi, care au doar ei dreptul să parcheze în faţa Primăriei? În cazul în care nu ştiaţi, fix în dreptul accesului în curtea Primăriei, s-a “sculat” un stâlp cu o personalitate foarte dubioasă, nu permite accesul în curtea Primăriei decât marelui city manager, Primarului şi invitaţilor city managerului, atât. Pot domnule Primar şi city manager să fac şi eu parte din comunitatea voastră, sau asta dă bine doar ca şi slogan? Întreb şi eu aşa…mai mult pentru un prieten, că oricum prima dată când o să mai văd asta veţi găsi maşina mea parcată pe lateral în faţa stâlpului cu personalitate. Primăria aia nu-i făcută de sinăieni? Sau aţi făcut vreo donaţie când s-a renovat care vă dă doar vouă acces în curtea ei? Am înţeles că trebuie să ne civilizăm, să respectăm regulile… Domnule Primar, asta e un fel de scrisoare deschisă, ia vedeţi dumneavoastră, apropo de respectat reguli, din câte autorizaţii de construire aţi eliberat în ultimii 6 ani, câţi dintre cei care au maşini de mare tonaj în zonă au plătit taxa de “liberă trecere“? Când marele city manager folosea Poliţia locală să mă hăituiască peste tot, (că nu eram eu hăituit destul de unchiul lui de la Comarnic, parchete şi altele, mai trebuia să mă streseze şi el, că na, trebuia să-mi arate că a “crescut” şi el “băiat mare” şi frustrările lui se transformaseră în muşchi acu) deşi eram SINGURUL care plătea taxa vieţii, atunci nu mai trebuia să fim civilizaţi, să respectăm reguli? Sau regulile trebuiesc respectate doar de “cei mulţi” (a se citi de către ăia mai proşti)?

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply