Spovedaniile de la Schitul Lespezi – Partea a II-a –

Vasile Ioan Ciutacu

Este 1 septembrie a.c. E aproape toamnă, dar e încă vară. Străbat cei 531 paşi ai uliţei copilăriei spre ieşirea în altă lume. Doresc să mai repet încă o dată, prin confruntarea imaginarului cu realitatea, „lecţia” zilelor culturale de la Schitul Lespezi in memoriam scriitorilor Martha Bibescu şi Stelian Tăbăraş, ce-au avut loc în mijlocul verii trecute. În 13,13 şi 14 iulie… Iată-mă ajuns, la un timp de când am tras poarta casei părinteşti după mine, în poiana schitului unde inima-mi se simte ţinută în mâini de înger şi de Dumnezeu. Privesc pe cât posibil, încă o dată, de pe marginea terenului – cum se zice –  de unde se văd mai bine evenimentele desfăşurate în zilele menţionate mai sus. Pot să afirm, numai cu permisiunea dumneavoastră, că sunt un arbitru care priveşte meciul pe care l-am arbitrat, iată, la o distanţă de o lună şi jumătate de când acesta s-a desfăşurat. Cu alte cuvinte, obiectivitatea mea este maximă, ceea ce mi-am şi dorit. Nu mai sunt în bucuria aceea copleşitoare când eram luat de val. Astăzi judec totul la rece. Şi trag concluzii, secondat de parohul Bisericii Sfânta Treime, fără să „aţâţ lumea” – aşa după cum mă cataloghează câte unul – când doresc să practic jurnalism liber şi, în niciun caz captiv. Conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Dreptului Omului: „orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune de afară, precum şi libertatea de a cânta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace, independent de frontierele de stat”. Ca să fie clar unor „aleşi ai nemului” care tresar (de ce oare?!?!) când „se izbesc” de câte un „scârţa, scârţa pe hârtie”, vorba lui nenea Iancu. Să reţinem concluzia aceasta de loc hazardată, noi ce care am venit pe lumea asta ca să lăsăm urme demne să calce pe ele, mai departe, urmaşii noştri pentru că istoria contează,  fiind în acelaşi timp un fenomen fermecător. Altminteri, uitaţi-vă azi ce este „afară” deoarece cultura la modul greşit nu mai este socotită un element de forţă pentru progres.

You may also like...

Leave a Reply