– Cei 531 pași de aur ai copilăriei –

PAMFLET

Vasile Ioan Ciutacu

Partea I

                                                 Motto: „Astăzi chiar de m-aș întoarce

                                                               A-nțelege numai pot,

                                                               Unde ești copilărie

                                                               Cu pădurea ta cu tot

                                                                                                            M. Eminescu

Ulița copilăriei măsoară – după cum vă spuneam și zilele trecute – 531 de pași vârstnici… Deschid poarta casei părintești să-i parcurg cu gândul de a ieși în lume. Nedumerirea însă sapă tranșee în sângele meu. Care lume?… În care un copil zdrențuros îmbrăcat merge pe stradă fără să dea bună ziua, atent numai să vadă ce se întâmplă pe telefonul Iphone 6. Unul plânge: „Mi-e foame!”. Îi răspunde altul mai departe: „Mamă, astăzi diriga avea aripi!”. Un alt ecou, al altui copil, se întretaie cu celelalte: „Vezi, tată, că mi-ai aruncat păpușa în vâlcel o dată cu gunoiul!”. Care lume?… Lumea în care grija zilei de mâine și suferința gândului neîmplinit bat palma, inoculate, ca noi, slugile – că ăsta-i adevărul!, să putem a fi lesne manipulați. Cu ușurința cu care aprinzi un chibrit. Sau se suflă nasul, direct, fără jenă, pe trotuar. Haosul în care plutim (și cât ne place!) ca niște corăbieri naufragiați perturbă sacralitatea acestei planete. Ura este în lumea asta un fel de D.N.1 prin Comarnic, în weekend. Și răspunsul naturii vine ca un bumerang pentru că îi deranjăm echilibrul cu sinele nostru din care am alungat iubirea. Ne zguduie cataclismele naturale de tot felul: uragane, cutremure, ploi ce se revarsă asupra noastră ca și cum s-a despicat cerul în două. Bunăoară, acum doi ani, înspre toamnă, pe meleagurile de poveste ale Colților de Nisip – din care face parte și ulița copilăriei mele cu cei 531 de pași – s-a abătut o grindină ce avea bobul mai mare decât oul de găină. A găurit toate acoperișurile cu țiglă din care cauză colnicenii, multă vreme marcați de uimire, făcând des semnul crucii, au fost nevoiți să o înlocuiască. Ba cu tablă ondulată pe asterială peste care s-a aplicat o folie, ba procurându-și alte țigle rămase nefolosite de-a lungul timpului. Sau câteva din cele care fuseseră înlocuite, dar rămăseseră întregi. „Iacă-tă, am optzecișișase de ani, dar așa ceva nu mi-a fost dat ochilor să vadă până acuma!”, repeta într-una, închinâdu-se, Șerbulea Ion… Lumea, în care în loc de lideri autentici în stare să conducă popoarele cu demnitate, avem astăzi numai niște sperietori de ciori, ca acelea de pe vremuri care păzeau lanurile de porumb, ori de grâu. Lumea asta în care corupția – de jos în sus și de sus în jos – înflorește cu fiecare zi ce trece prin încăperile statale. După cum se știe unu la sută din omenire – din care, bineînțeles, fac parte și „iluștri” politicieni – stăpânește 54% din bogățiile planetei Pământ. Iar liderii de care vorbeam – mai ales în Europa – sunt în ghearele smălțuite de uliu ale marilor corporații. Numai Donald Trump, chiar dacă este de multe ori imprevizibil, fiind des luat de urechi, spune adevărul și încearcă să reclădească America după catastrofala domnie „pesedistă” a președintelui Barak Obama. Iar conducătorii noștri preaiubiți de astăzi ar trebui, cu sârg, să lustruiască banca de rezervă aflată mult mai încolo de marginea terenului politichiei românești. Ei bine, dar atunci ce facem când unul care înșeală drumul către maldărul de bani și putere? Bineînțeles este imediat șters de pe fața țărânei românești!? Ce trebuie să facem noi când, de fapt, suntem pur și simplu distruși sufletește, iar biserica este biserică numai în ea? Să nu uităm totuși că România, până mai zilele trecute, înainte de 23 august 1944 și până astăzi, n-a rodit decât prin rădăcinile ancestrale ale satului românesc. România dacă ar încape spiritualicește pe mâinile unor minți luminate, pe care atenție le deține!, s-ar ridica rapid cu un metru deasupra pământului. Nu încerc să spun vorbe mari, ci adevărate. Pe incompetenții aflați astăzi în fruntea țării „i-a sudat” hoția, șarlatania pentru că după gratii intră numai slugile. Arar câte un rechin politic. De ce nu avem lideri pe măsură? Pentru că noi preamărim pe călăii noștri.

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply