În atenţia DNA!

D’ale carnavalului din Sinaia

“S-a folosit de funcţia publică încredinţată prin votul cetăţenilor în interesul unei persoane apropiate cu scop vădit patrimonial, dovedind, astfel, un real dispreţ pentru modul de cheltuire a banului public, deşi una dintre obligaţiile sale legale era tocmai aceea de a asigura buna administrare a fondurilor materiale şi băneşti de care dispunea unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta”, motivează instanţa în cazul Tudor Pendiuc, fostul edil din Piteşti, condamnat pentru că a asfaltat ilegal drumul către casa iubitei… Păi dacă aşa stau lucrurile, readucem în atenţia sinăienilor şi a organelor abilitate recenta asfaltare a străzii Zamora din Sinaia… Puţini sinăieni s-au plimbat pe strada aceea, stradă care se desprinde din drumul spre Cartierul Cumpătu, exact pe lângă calea ferată, parcurge o lungă zonă pustie, foarte aproape de terasament, după care, urcând spre releu, trece printr-un ”pâlc de case”, pentru a ajunge la un mare şi frumos NIMIC. O poiană, cei drept încântătoare, cu o vedere perfectă spre Bucegi…

Nimeni nu spune că vreun polician local are vreo iubită pe-acolo, dar cred că DNA-ul ar trebui să investigheze ale cui sunt terenurile din poiana aia, cărora asfaltarea ”ca-n palmă” le-a mărit în mod sigur preţul de multe, multe ori… Dacă tot e să slujim interesele cetăţenilor, să vedem şi noi care sunt cetăţenii ăia pe care îi slujeşte puterea locală…

You may also like...

Leave a Reply