La 1 Octombrie s-au numărat bobocii Clubului Copiilor „Martha Bibescu”

Alina Bunghez

O nouă toamnă, un nou an plin de activități îi așteaptă pe elevii Clubului Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic. Pe 1 Octombrie a fost deschis oficial anul școlar 2019-2020 la unitatea de învățământ, unde cei mici sunt așteptați să învețe, în afara orelor  de  la școală, tainele muzicii, limbilor străine, informaticii, teatrului, dansului sau șahului. Gazdă principală le este, de peste trei decenii, dna. Prof. Angela Năsulea, director al Clubului Copiilor.

Voia bună și spectacolul au fost asigurate de copiii talentați care au frecventat cursurile clubului și în anii trecuți, și care și-au demonstrat acum, la început de octombrie, talentul nativ și bine șlefuit de profesorii instituției. Cu momente de interpretare muzicală, canto și pian, chitară sau dans modern, aceștia au încântat publicul prezent, format din părinți, profesori, reprezentanți ai autorităților locale, oferind, totodată, micuților din public, o dovadă de necontestat a rezultatelor obținute la clasele urmate aici. Important de menționat este faptul că toate cursurile desfășurate la Clubul Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic sunt gratuite și sunt menite să ofere o alternativă educațională copiilor din oraș și din împrejurimi. Pentru că, încă de anul trecut, elevi din Sinaia, Breaza sau Bușteni vin la Comarnic pentru a-și desăvârși talentul.  La eveniment a fost invitat și Grupul coral „SinArmonia”, din Sinaia, dirijat de d-na prof. Mihaela Iancu, solistele grupului oferind publicului o lecție veritabilă de canto. Înscrierile sunt, așadar, deschise la Clubul Copiilor ”Martha Bibescu” Comarnic pentru toți copiii dornici să învețe lucruri noi, să socializeze, să-și testeze simțul artistic, să petreacă timp de calitate în compania dascălilor dedicați.

Le dorim un an prolific!

You may also like...

Leave a Reply