Istoria, bat-o vina!

Pavel Georgini

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Tragedia oricărui popor care nu îşi cunoaşte istoria, este condamnarea acelui popor de a repeta la nesfârşit greşelile trecutului şi de a suferi la nesfârşit consecinţele. Din acest punct de vedere poporul român se află în această buclă temporală de mai bine de 80 de ani, mai precis de la instaurarea primei dictaturi cunoscute din istoria noastră modernă, dictatura carlistă începută în 1938 prin detronarea ilegală a Regelui Mihai, abrogarea constituţiei din 1923, desfiinţarea sistemului pluripartinic şi instaurarea unui sistem corporatist de conducerea a ţării. Nu discutăm aici cum a fost posibil, în ce context, iminenţa celui de-al doilea război mondial, instaurarea fascismului în Germania şi consolidarea comunismului în fosta URSS. Răul fusese făcut şi această primă dictatură a ajutat decisiv la instaurarea următoarelor trei dictaturi pe care le-a cunoscut România, cea a Mareşalului Antonescu, cea comunistă şi cea actuală a Uniunii Europene, cu rezultatele pe care le cunoaştem.

România este şi acum, la 30 de ani de la căderea comunismului, o amărâtă de colonie de mâna a treia, cu suveranitatea ciuntită grav, jefuită la vedere şi fără nicio opoziţie din partea noastră de către noii stăpâni. Cei câţiva care au avut curajul să se opună noilor noştri stăpâni sunt la închisoare, sau au trecut prin închisoare şi au primit interdicţia unor drepturi, cum ar fi cel de a alege şi de a fi ales, de a ocupa funcţii în aparatul de stat…. ş.a.m.d.

Toate acestea au mai fost consemnate în istoria noastră în anii 30-40 când, din raţiuni identice cu cele de astăzi, prin instaurarea sistemului corporatist de către Regele Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, în afară de numele aflate în scenă, situaţia este identică. România este condusă şi acum ca şi atunci de marile corporaţii multinaţionale care dictează politica şi alegerea liderilor politici, Justiţia şi alegerea şefilor din justiţie, alegerea şefilor serviciilor de informaţii, controlul sever asupra sistemului bancar şi al Băncii Naţionale a României. Adică cam tot ce contează pentru a conduce o ţară după cheremul celor care au aceste pârghii.

Atunci diferenţa s-a făcut prin apariţia providenţială a unui partid pe care legiuitorii români de după 89, în înţelepciunea lor, l-au interzis prin lege, exact aşa cum făcuseră şi comuniştii cu 50 de ani mai înainte. Nu a contat că din acel partid au făcut parte unii dintre cei mai mari români care au trăit în secolul XX, intelectuali cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Constantin Noica, Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, marii duhovnici ai neamului, precum Părintele Stăniloaie, Părintele Cleopa, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Papacioc, eroi ai neamului, precum Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, membri ai familiilor istorice, precum Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu, precum şi majoritatea membrilor rezistenţei armate din munţi împotriva comunismului. Partidul ăsta despre care nu avem voie să vorbim şi al cărui nume nu avem voie să-l pomenim a fost condamnat în istorie pentru vina de a fi fost naţionalist, pentru vina de a-şi iubi ţara şi neamul, vina care nici până în ziua de astăzi nu i se iartă.

Istoria se repetă, nici stăpânii de astăzi nu vor să audă de naţionalism, partide naţionaliste nu mai există în ţara asta de mai bine de un deceniu, după ce toată presa cumpărată din România a aruncat ani de zile cu toate mizeriile posibile în ele, numindu-le extremiste, teroriste, trădătoare şi pe membrii lor supunându-i oprobiului public fără drept de replică până ce au renunţat la lupta lor şi s-au risipit în cele patru zări. Puţinii politicieni cu vederi naţionaliste care au îndrăznit să vorbească şi să acţioneze în spiritul dragostei de ţară şi de neam sunt acum în puşcărie, tăvăliţi în noroiul presei cumpărate din România sau lipsiţi de dreptul de a mai face politică. Nici despre aceştia nu avem voie să vorbim decât dacă lipim lângă ei apelative de hoţi, corupţi, lichele, după obişnuitul tipic sovietic, în caz contrar, cei care avem curajul să-i menţionăm ca oameni de valoare (cu defecte ca noi toţi) suntem imediat catalogaţi ca vânduţi ruşilor. Culmea ironiei, nu?

Partidul despre care nu avem voie să vorbim a fost exonerat de orice fel de vină de fascism-nazism de către Tribunalul Internaţional de la Nuremberg, dar a fost condamnat chiar şi în contumacie de către urmaşii foştilor comunişti care au pus mâna pe România după 1989, asta în vreme ce comunismul şi atrocităţile sale nu au fost condamnate nici până în ziua de astăzi. Oare să fie din cauză că noua ordine europeană, în care noii comisari europeni se poartă exact ca vechii comisari sovietici nu se grăbeşte nici ea să condamne ororile comunismului. Mă întreb de ce oare? Cred că acest neam nu-şi va găsi drumul spre normalitate înainte să urmeze îndemnul marelui filozof Petre Ţuţea: “- Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!”.

P.S.

Şi Petre Ţuţea a fost membru al aceluiaşi partid al cărui nume nu avem voie să-l pomenim.

You may also like...

Leave a Reply