Asociaţia Drumeţilor din Munţii României (activitatea în 1934-1941) Spiritul ADMIR (III)

LXVI

De planuri ambiţioase nu pare să fi dus I. Udrişte-Olt lipsă nici înainte de 1935. După cooptarea în echipă a lui I.I.-Dunăreanu conducerea asociaţiei vădeşte însă o conştiinţă de sine deadreptul exagerată, permiţîndu-şi de pildă să ignore sugestia unor M. Haret, Fr. Kepp (preşedintele S.K.V) sau Nae Dimitriu*1 de a nu-şi plasa viitoarea cabană în imediata apropiere a Babelor.

Un mijloc de individualizare a ADMIR-ului în concertul asociaţiilor turistice româneşti era şi sublinierea, de cîte ori se oferea prilejul, a caracterului ei naţionalist. Analizînd fenomenul, se poate spune că naţionalis mul grupării cuprindea două curente: unul moderat, pe linia doctorului Gh. Dumitrescu, altul radical, dirijat după toate aparenţele de I.I.-Dunăreanu şi care folosea un limbaj apropiat celui legionar. Cum Garda de Fier se afla pe atunci la apogeul popularităţii sale, această din urmă tendinţă pare să fi fost predominantă în ADMIR-ul anului 1937. Atunci, cu ocazia “sărbătorii de românism şi solidaritate turistică” oferită de adunarea generală, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria “turistului desăvîrşit” Vasile Marin, membru al asociaţiei, “mort creştineşte, ca un viteaz, pe frontul naţionalist” din Spania*2.

            În aceeaşi lumină porneau apeluri de genul:

“Vizitaţi numai case de adăpost româneşti, încurajaţi numai acţiuni idealiste, demascaţi pe cei care vă speculează bună credinţă, transformînd cabanele în case de speculă. Noi vrem că turismul românesc să devină românesc, idealist şi amator”*3.

            Totodată, conducerea ADMIR se considera ţintă a unui adevărat complot:

“O adevărată mafie lucrează din umbră împotriva scopurilor idealiste ale noastre. Piedici de tot felul, intrigi, calomnii, un adevărat arsenal francmasonic a fost conectat împotriva noastră de cei ale căror combinaţii de interese personale au fost deranjate de activitatea noastră dîrză şi românească.”*4

            Instaurarea dictaturii lui Carol II a dus la abandonarea limbajului vremelnic compromis, dar nu şi a ambiţiilor de mărire turistică. La rampă apar acum moderaţii lui Udrişte-Olt, dar obiceiurile rămîn aceleaşi. Pentru a capta sau recompensa bunăvoinţa mărimilor, se proclamă şi acum numeroşi membri de onoare, ajunşi la un total de 35; între ei, Marele Voievod Mihai, primul ministru Armand Călinescu, Vintilă Paraschivescu (preşedintele O.N.T.), generalul Gh. Băgulescu (director ONEF), colonelul Cameniţă (prefect de Argeş), S. Feodorovici (şeful Casei Autonome a Pădurilor Statului – Curtea de Argeş), Alfred Paximade (şeful Siguranţei), Emanoil Bucuţa, Alex. Borza. Sigur pe relaţiile sale, ADMIR îşi permite începînd cu aprilie 1938 să acţioneze în justiţie F.S.T.R. şi să dobîndească (tot prin proces) o revistă la a cărei apariţie anterioară nu avusese vreun merit.

Tonul discursurilor a rămas şi el la fel:

“Nimic nu se poate înfăptui fără muncă şi directive. Dumnezeu l-a făcut pe om cu cap ca să judece şi să deosibească binele de rău… Cel ce urmează în mod cinstit o lume creatoare şi munceşte, nu se poate să nu înfăptuiască un lucru bun pentru ţară.” (dr. Gh. Dumitrescu)

“Sufletul curat nu poate fi învins de nici o piedică.” (I. Udrişte-Olt)

“Munca linişitită, cu multă sîrguinţă, este aceea care duce la înfăptuiri trainice.” (Ioan Nistorescu)*5

Relaţiile dintre ADMIR şi F.S.T.R. ADMIR a aderat la Federaţia Societăţilor de Turism din România în aprilie 1935, reprezentată fiind în acest for de I.Udrişte-Olt. La 27 iunie 1937 însă, “comitetul Federaţiei de Turism a exclus din sînul său pe d-l Ion Udrişte-Olt, casier central […] pentru informaţii tendenţiose şi neadevărate furnizate O.N.T. Aceste informaţii au cauzat prejudicii atît Federaţiei, cît şi societăţilor afiliate”*6. Considerînd că îndepărtarea reprezentantului său a fost făcută “prin procedee neconforme cu statutele F.S.T.R.”, ADMIR se retrage în august 1937 din federaţie*7, “fapt adus la cunoştinţa acesteia şi a forurilor noastre tutelare (?) încă din toamna anului 1937″*8.

Pentru ca decizia, datorită imperfecţiunii statutului, să nu-i fie lovită de nulitate, următoarea adunare generală F.S.T.R (ianuarie 1938; desfăşurată, în lipsa lui M.Haret, sub conducerea lui Nicolae Ioan), “printr-un vot ulterior şi unanim, a dat vot de blam d-lui I. Udrişte-Olt” *9.

La scurtă vreme, ADMIR apreciind că “şi ratificarea hotărîrii Comitetului F.S.T.R. de către Adunarea Generală Extraordinară din ian. 1938 s-a făcut tot cu nerespectarea regulilor statutare, Consiliul de avocaţi ai Asociaţiei ADMIR a hotărît acţionarea în judecată a Federaţiei…”*10. Delegaţi în acest sens au fost Nerva Stoica şi Eduard Mărculescu. Nu ştim cum a fost soluţionat diferendul, al cărui prim termen de judecată fusese fixat pentru 5 aprilie 1938. Ion Udrişte-Olt revine însă, la sfîrşitul aceluiaşi an, în comitetul F.S.T.R.*11

Căutînd o explicaţie a gestului Federaţiei din vara 1937, am consultat procesele ei verbale, dar şi aici în- vinuirile aduse liderului ADMIR sînt extrem de vagi. În consecinţă, ne permitem cîteva supoziţii. Oficiul Naţional de Turism, spre care se îndreptaseră “informaţiile tendenţioase şi neadevărate” atribuite lui Udrişte-Olt, nu putea fi privit cu ochi buni de către M. Haret. Şi avea toate motivele. Cu numai doi ani înaintea naşterii O.N.T., liderul tecerist, în calitate de preşedinte al F.S.T.R., ajunsese “coordonator al întregii activităţi turistice” din ţară”. Prin urmare, nu i-a fost uşor să accepte “ca O.N.T. […] să vină la masa gata pusă şi să se înfrupte din bucăţile cele mai bune ?”*12 A fost nevoit să lase totuşi frîiele O.N.T., şi implicit ale mişcării turistice, unor profani în domeniu – clienţi însă ai mărimilor politice. Între aceştia din urmă, detaşat de la Ministerul de Interne în funcţia de subdirector, se afla un prieten al lui Ion Udrişte-Olt, chestorul Alfred Paximade (“o tînără energie care face cinste turismului românesc”*13). I.I.Dunăreanu conta şi el în epocă pe “prietenii mei din O.N.T.”*14 – gen de legături ce înlesneau acordarea unor generoase subvenţii, vitale pentru publicaţiile şi construcţiile admiriste.

Naţionalismul ostentativ, ca şi modul ADMIR de a privi rostul cabanelor pe munte nu puteau decît spori antipatia lui M. Haret şi a unora dintre colaboratorii săi pentru această grupare. De aceea, considerăm că furnizarea unor informaţii cît se poate de comune a constituit doar pretextul vizînd sancţionarea exemplară a unui subaltern neascultător. În ce priveşte revenirea lui Udrişte-Olt în Federaţie, întîmplător sau nu ea coincide cu demisia din funcţia de preşedinte a lui M. Haret.

            ______________                   

1)Cei trei susţineau că “locul ales va dăuna peisajului de lîngă monumentul natural” (cf. V. A. Marinescu, Oameni, locuri, întîmplări, p.107).

2) Buletinul informativ al secţiei ADMIR Bucureşti, mai 1937.

3) Idem.

4)Idem. Erau fără îndoială exerciţii vizînd în principal obţinerea de capital politic, dar obsesia persecuţiei o vom întîlni şi la Udrişte-Olt: “Asociaţia a avut de dus […] o luptă permanentă, impusă […] de mentalitatea unor oameni care cu sentimente duşmănoase,  antiromâneşti,  au căutat  s-o lovească  şi  s-o distrugă.  Avem  satisfacţia  astăzi  că încercările acestea nu au reuşit, iar noi ne-am menţinut neclintiţi pe poziţia cucerită cu preţul multor jertfe.” (Buletinul Alpin, 1941)

5) Buletinul Alpin, nr. 2-3-4/1939.

6) Buletinul A.T.R.P., sept. 1937.

7) Buletinul Alpin, nr. 2-3-4/1939.

8) Idem, nr. 1/1938.

9) Buletinul A.T.R.P., febr. 1938.

10) Buletinul Alpin, nr.1/1938

11) La 10 decembrie 1938 a avut loc o adunare generală extraordinară a F.S.T.R., pentru modificarea statutului în conformitate cu noua lege a Străjii ţării. În locul demisionatului M. Haret a fost ales ca preşedinte al Federaţiei consilierul Nicolae Şerbănescu, de la gruparea “Amicii Predealului”.

12) Vasile A. Marinescu, în Oameni, locuri, întîmplări, p.103 şi 105.

13) Buletinul Alpin, nr. 2-3-4/1939.

14) Scrisoare care Carol Lehmann, martie 1937.

You may also like...

Leave a Reply