„Guvernare pe bicicletă”?

Articol de Doru Cernescu

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

Apoi, cum să nu, ce vi se pare anormal când au făcut-o şi alţii la „case” mai mari? Ce aţi zice, fraţilor, dacă bieţii noştri parlamentari şi la fel bieţii miniştri ar veni la muncă pe biciclete, trotinete, triciclete ori călare pe măgari? Mai mult chiar, ce aţi mai fi putut zice dacă şi coana Vasilica, profa de cafea încă de la începutul începutului ar fi impus austeritatea în Guvern, ţinuta „reglementară” pentru stânga fiind salopeta, iar emblemă fiind gamela ori bolul cu orez, singurul fel de mâncare servit inclusiv la bufetul Parlamentului? Da, atunci indiscutabil aţi fi zis că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap pricopsin- du-ne cu oameni pe potriva bugetului şi poporului, nu tu garderobă a la long, de marcă şi de unică uzitare, nu stilizare şi risipă cum nu a mai văzut România de la Coana Leana, ba nici de atunci. Pe cine credeţi că mai prostiţi doamnă biciclistă cu „faţada” cernită la moaşte (când vi se face „pârtie” pentru accesul neîngrădit şi fără aşteptare), pe cine vreţi să mai „vindeţi” ori să înlăturaţi dintre cei ce eventual v-ar periclita scaunul, având un oarece punct de vedere sau nu consideraţi că v-aţi făcut îndeajuns de cacao de vreţi a îngenunchea şi partidul care v-a ouat?

Cu  Silica înainte,

Ajungem… ca înainte,

Ba în mod cert şi cuvântul

Ne-ar fi închis, ca pământul

Şi-o mai vrem… şi o mai vreţi?

Dar ce, maică… suntem beţi?

Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun ce păţeşti…

Da, şi nu e doar o figură de stil, ci purul adevăr ce se relevă de fiecare dată şi în multe domenii, dar pentru că, evident, nu am intenţia să acopăr toată aria problematicii, mă rezum la numai câteva aspecte pe care musai trebuie să vi le prezint. Astfel, pentru început se impune să accentuez şi reaccentuez faptul că muntele, poate chiar mai abitir ca marea, are capcanele şi surprizele lui care odată cunoscute ne pot scuti de multe neplăceri, vedeţi dar de ce mă simt obligat să tot insist asupra lor?

Desigur, mi se va spune, dar astea sunt lucruri cunoscute şi arhicunoscute, totuşi, dacă ar fi aşa cum de vezi aproape zilnic grupuri de tinerei ori fătuci aventurându-se în „junglă”, ca şi cum ar fi pe autostradă? Ştiu, mizează pe protecţia divină în neştiinţa ori inocenţa lor, dar ce te faci în doi (or, şi mai, în două) pe munte dacă te rătăceşti şi te apucă noaptea orbecăind în căutarea potecii salvatoare sau a unui refugiu, iar în locul lor dai peste ditamei ursul ori o ciurdă de porci mistreţi, dacă nu chiar peste cel mai aprig duşman al omului… neomul, care în multa-i nemernicie nu se dă înapoi de la nimic? Fireşte, astfel de „excapade” poate că sunt chiar căutate dacă nu şi aranjate de partenerii de drumeţii, mai ales când grupul se rezumă la două tinere, dintre care una face pe călăuza, dar chiar aşa, nu vă pasă absolut deloc de viaţa şi viitorul vostru, „aerienelor”? Pentru conformitate vă asigur că nu doar o dată am fost întrebat de unele trasee (ultima dată abordându-mă două turiste ce doreau să ajungă la Poiana Stânii, singure, pe potecile marcate (ori nu), ale muntelui şi doar avertismentul meu le-a făcut să renunţe, cu toate că aceea ce îşi etala rolul de conducător al grupului şi după aceea insista să meargă (??), fapt ce mi-a dat de gândit şi convins să scriu atenţionând pe cei ce mai au libertatea de a decide că din bârlogul ursului pot ajunge apoi şi în lupanarele Europei, dacă plecând la drumeţii îşi lasă mintea acasă. Aviz amatorilor dar mai ales amatoarelor.

„Alesul”?!

Îl vezi îl recunoşti după mers…

Da, el e stăpânul universului, nu în slujba cetăţeanului, că nu de aia s-a spetit să intre în graţiile beţivilor şi proştilor    câştigându-le încrederea şi voturile. Priveşte-l! Merge pe mijlocul drumului să nu care cumva să se răstoarne cu distinsa-i persoană călcând apăsat şi legănat ca un poliţai comunitar. Ba, de la un timp, nici „bună ziua” nu se mai oboseşte să dea, probabil socotind că dacă e bună i se cuvine numai lui. Mai mult chiar, odată ce a fost „uns”, prinzând gustul puterii şi automăririi, se vrea la infinit acolo, în fruntea bucatelor. Ce contează că nu a făcut şi nu va face nimic pentru comunitate? Îl recunoşti? Nu are culoare politică şi de afişează una e de complezenţă. Are totuşi aceiaşi „pretini”, dar şi aceiaşi duşmani ca mai-marele, ba pentru a-i intra în graţii (nu gratii) îşi afişează calităţile-i de supus. Şi… îi merge sau i-a mers, dar când va să dea socoteală alături de EL, va fi primul ce îl va trăda, asta e regula, nu excepţia.

You may also like...

Leave a Reply