SIIJ-ul, Raportul MCV şi hârtia moale

Pavel Georgini

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

De când a fost înfiinţată, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, mai cunoscută ca SIIJ, a întâmpinat o rezistenţă acerbă din partea câtorva magistraţi (grav minoritari, dar foarte agresivi) aliniaţi ilegal la mişcarea antiromânească #rezist, dar mai ales din partea diverşilor politruci ai UE disperaţi că-şi pierd puterea de a dicta după bunul plac asupra politicii şi economiei româneşti.

De săptămâna trecută România este singura ţară din UE care a rămas sub Mecanismul de Verificare şi Control, celebrul de acum MCV, după ce Bulgaria a fost scoasă de sub verificarea acestui mecanism perfect stalinist, un mecanism care nu a fost prevăzut şi nici negociat în documentele de preaderare semnate de ţara noastră cu negociatorii Uniunii Europene. Cum a fost posibil ca România să intre sub incidenţa acestui mecanism eminamente politicianist? Simplu, aşa a hotărât doamna Macovei, fără să întrebe pe nimeni, fără consultare publică, fără nimic. Doamna Macovei, ministra de justiţie a domnului Băsescu a primit un ordin, a declarat România drept cel mai corupt stat din UE şi a decis de capul ei (la ordin, desigur) că România are nevoie de supraveghere din partea UE prin MCV.

Ce a urmat ştim cu toţii, PNA-ul lui Adrian Năstase a fost rebotezat DNA (clar al lui Băsescu atâta vreme cât a fost la putere) şi a devenit cel mai important instrument al UE îndreptat împotriva companiilor româneşti care îndrăzneau să opună rezistenţă multinaţionalelor care conduc UE, precum şi împotriva politicienilor români care îndrăzneau să gândească româneşte şi să acţioneze în interesul României şi al neamului românesc. În mod evident DNA-ul a acţionat în acea perioadă şi împotriva inamicilor personali sau politici ai domnului Băsescu şi ai acoliţilor Domniei Sale.

Lucrurile erau foarte simple, sistemul era perfect pus la punct. După desfiinţarea SIPA, toate dosarele judecătorilor au putut fi accesate cu uşurinţă, toţi cei care aveau probleme (profesionale, personale sau de familie) au fost înregimentaţi în sistem şi disciplinaţi prin intermediul DNA, care avea puterea de a face dosar penal oricărui judecător. De unde ştim asta? Simplu. La înfiinţarea mult hulitei SIIJ, s-au găsit peste 3000 (trei mii) de dosare făcute de către DNA tot atâtor judecători şi procurori din România, majoritatea cu termen de nelucrare de peste 3 ani. România are aproximativ 7500 de magistraţi (4700 judecători şi 2800 procurori) şi aproape jumătate dintre ei aveau dosar penal la DNA. Cum este posibil aşa ceva şi mai ales cum este posibil ca acest gen de dosare să stea în nelucrare cu anii? Şi răspunsul acesta este la fel de simplu de intuit. Un judecător cu dosar penal nu va îndrăzni niciodată să iasă de sub cuvântul celui care i-a făcut dosarul. Este normal să existe un parchet în România care să aibă puterea de a face dosare penale judecătorilor care judecă în cauzele instrumentate de acelaşi parchet? Evident nu, pentru că acel parchet este într-un flagrant conflict de interese. Este evident că cetăţeanul român căruia DNA-ul îi instrumenta un dosar penal nu avea nicio şansă la apărare, de vreme ce jumătate dintre judecătorii care judecau aveau dosare penale instrumentate de acelaşi DNA. Apariţia SIIJ a pus în mod evident capăt multor abuzuri din justiţie, dar mai ales a pus capăt dictaturii politrucilor de la Bruxelles asupra companiilor şi politicienilor români.

În aceste condiţii nu este de mirare că noul Raport MCV asupra României este devastator şi că majoritatea nemulţumirilor sunt îndreptate cu prioritate împotriva SIIJ, mergând până la recomandarea explicită de desfiinţare a acesteia, lucru nepermis şi ilegal, fiind o gravă ingerinţă în legislaţia internă a unui stat membru UE, prima de acest fel de la apariţia UE. Nimeni nu-şi pune problema incompetenţei Comisiei UE care, după 12 ani de monitorizare şi implementare de măsuri, care mai de care mai stalinistă, a ajuns la rezultatele dezastruoase de acum, mult mai grave decât cele de acum 12 ani.

Nu întâmplător partidele neomarxiste din România, partidele internaţionaliste ale noilor securişti trădători de ţară, prin gurile lor de tun alianţa USR-PLUS, au ca primă măsură în programul lor politic desfiinţarea SIIJ şi reluarea dictaturii depline a UE asupra României.

În privinţa a ceea ce ar trebui să facă politicienii români cu recomandările MCV, eu aş propune să fie tipărite pe hârtie moale, pentru a nu crea probleme la utilizare.

You may also like...

Leave a Reply