Disputa Clubul Alpin Român – ADMIR

LXVII

În Buletinul informativ al secţiei ADMIR-Bucureşti se află şi următoarea menţiune, aparent neînsemnată: “Primul număr al anului viitor [dorim] să nu ne mai afle în această haină …”

Promisiunea avea să fie respectată, I.I.-Dunăreanu şi colegii săi dobîndind o haină publicistică nouă, dintre cele cu faimă chiar: Buletinul Alpin, apărut în anii precedenţi sub egida C.A.R.

Cîteva aprecieri privind împrejurările care au condus la acest gest se impun. În primul rînd, liderii mai vechi ai ADMIR-ului par să fi nutrit mai mult sau mai puţin conştient convingerea că Buletinul Alpin a fost creaţie a asociaţiei lor, că preluarea acestuia (în 1934) de către C.A.R. s-a făcut în condiţiile dezorganizării cauzate de plecarea foştilor componenţi ai Grupării Alpine. Acestui sentiment i s-a adăugat antipatia vădită de doi dintre corifeii ADMIR-ului faţă de unii din membrii Clubului Alpin. În cazul lui I. Udrişte-Olt atitudinea pare sa fi decurs dintr-un simţămînt de inferioritate mon tană, dar şi intelectuală, dobîndit de Udrişte-Olt încă din vremea cînd era tras peste săritori de Nae Dimitriu. O trăire asemănătoare, amplificată de primirea făcută de căţărători ghidului Bucegii şi Piatra Craiului*1, pare să fi nutrit şi I.I.Dunăreanu.

În aparenţă, relaţiile dintre C.A.R. şi ADMIR rămăseseră cel puţin corecte la mijlocul deceniului trei: un grup condus de Nae Dimitriu a participat la inaugurarea casei “Anton Negulici” (Voina), în vreme ce Buletinul Alpin publica regulat o rubrica “De la asociaţia ADMIR”, gesturi cărora li se răspundea probabil pe măsură. Dincolo de această mască relaţiile dintre cele două grupări s-au răcit, pe fondul exacerbării mîndriei admiriste cît şi al trecerii lui I.I.Dunăreanu din asociaţia lui Gogu Frim în cea a lui Udrişte-Olt. Tendinţa se va fi acutizat în urma excluderii unanime (deci şi prin votul reprezentantului C.A.R.) a preşedintelui ADMIR din F.S.T.R. şi a recenziei lui N. Dimitriu asupra hărţii Bucegilor (ADMIR).

În acelaşi an 1937, din motive financiare fără îndoială, C.A.R. nu izbutise să scoată decît două numere din Buletinul Alpin. Apariţia celui de-al treilea s-a prelungit pînă în luna februarie a anului următor, cînd evenimentele politice au îngreuiat încă o dată tipărirea. Liderii ADMIR a interpretat această tărăgănare ca neputinţă de a mai scoate revista şi au hotărît să preia ei ştafeta.

Acţiunea, ce se dorea infailibilă, presupunea oarecari subtilităţi avocăţeşti, în care Nerva Stoica şi ceilalţi s-au dovedit experţi. Astfel, profitînd de faptul că Nae Dimitriu nu găsise necesar să întocmească formele de proprietate asupra Buletinului, admiriştii au purces ei la îndeplinirea acestei formalităţi. Operaţia a fost înlesnită de Ion Gaiser, funcţionar la Camera de Comerţ, care a “uitat” să solicite şi alte numere ale publica- ţiei decît cele din 1933, cînd într-adevăr Buletinul Alpin purtase egida ADMIR. Din acel moment ADMIR s-a considerat proprietara revistei, trecînd la pregătirea primului număr “revenit” sub sigla sa. În paralel a notificat noua stare de lucruri Clubului Alpin, interzicîndu-i să mai scoată buletinul cu acelaşi nume.

Lesne de aşteptat, acţiunea a provocat stupoare în rîndul membrilor C.A.R., care au decis să continue tipărirea publicaţiei. Apariţia la începutul lunii aprilie 1938 (cînd s-a primit necesara aprobare a cenzurii) a revistei admiriste a obligat conducerea C.A.R. să dea un anunţ despre situaţia creată, infirmînd totodată zvonurile că buletinul său şi-ar fi încetat apariţia. În această situaţie ADMIR a făcut din nou apel la justiţie, obţinînd sechestrarea clişeelor copertei şi a tuturor exemplarelor considerate pirat. Cu aplicarea hotărîrii, afectînd unele librării şi domiciliile unor lideri ai C.A.R., a fost însărcinat I.I.Dunăreanu, însoţit de portărei*2.

A urmat un nou demers juridic, de dată aceasta al grupării doctorului Steopoe, care a izbutit ridicarea sechestrului, dar nu şi redobîndirea dreptului de a mai edita Buletinul Alpin.          Considerîndu-se deposedaţi de un bun legitim, unii dintre membrii C.A.R. au pornit imediat o virulentă campanie de presă împotriva adversarilor lor. Atacurile, duse în special de Nae Dimitriu, aveau că ţintă predilectă pe I.I.Dunăreanu, considerat împreună cu I.Udrişte-Olt drept principali autori ai “rapt”-ului, ai “furtului” Buletinului Alpin. Prin realizările sale turistice (hărţi, descrieri de drumuri, performanţe în căţărătură etc.*3) Dunăreanu s-a dovedit extrem de vulnerabil în faţa adversarului său, care într-o prima fază a publicat articolele “Pe marginea alpinismului” şi “O nouă hartă a Bucegilor”*4:

            “Vom înfăţişa mai jos numai o mică parte din modificările care ar trebui aduse cîtorva ţinuturi de munte, spre a fi puse astfel în acord cu năzbîtiile descriptive şi topografice cu care a fost binecuvîntată lumea noastră turistică de la o vreme […]

3) Hornul Central este imperios să debuşeze din Brîul cu Jnepeni (după cum ne învaţă cartografii… binoclişti), iar nu de pe platforma finală a Văii Seci, după cum atît de stupid se prezintă astăzi pe teren.

4) Înclinaţia hornului pe care Mama Natură în suprema ei absurditate a făcut-o de circa 80 grade, parcă înadins ca să nu poate fi escaladată nici chiar de cei care o aştern pe hărţi, să fie diminuată, dîndu-i-se o pantă mai conformă cu aptitudinile autorului.

5) Valea Seacă a Caraimanului va suporta prefaceri fundamentale pentru a putea fi pusă în acord cu faimoasa descriere făcută recent […]

a) De Săritoarea lui Zangur nu ne vom ocupa, fiindcă deşi cunoscutul op ne previne că formează «primul problem», în realitate prezintă o fereastră comodă prin care autorul ar putea trece însoţit de întregul tiraj al monumentalei sale opere.

b) La Săritoarea Crucii ca şi-n Poiana Mare a Văii Seci (denumite altfel de fecundul autor), două plăci vor menţiona: «nici noi nu mai ştim cum ne cheamă».

c) Sub Săritoarea Adîncă se va săpa o prăpastie afundă (fiindcă aşa pretinde acelaşi autor) iar în flancul săritorii se va săpa …o grotă. Totodată platforma din dreapta, astăzi de circa un metru, va fi redusă la «dimensiuni centimetrice» […]

d) La Săritoarea Mare lucrurile se complică. Aceasta va fi betonată, lăsîndu-se numai o fisură în care să putem «introduce succesiv numai mîna şi piciorul» (capul nu este necesar, cum n-a fost nici autorului cu ocazia descrierii făcute) […]

 Acolo însă unde trăim convingerea fermă că acest hîtru bun de glume nu are rival, este în rîndurile în care precizează că privind pe parcursul Strunga Colţilor-Strunga Gălbinelelor la dreapta, vom vedea… Peretele Gălbinele !!! Nu! Nu! Nu! Pe oricine şi orice putem vedea: Arca lui Noe pe Valea Scoruşilor; un tanc petrolier pe Mălin; chiar pe autor escaladînd Hornul Central leader, numai Peretele Gălbinelelor nu! Cine i-a jucat însă această farsă? Cine a indus în eroare pe acest autentic Nostradamus al alpinisticii noastre? Hotărît lucru, invidioşii! […].“

            ______________                   

1)  “Avem astăzi o întreagă falangă de aşa-zise competenţe, care servesc cele mai hilare detalii asupra unor ţinuturi studiate amplu însă – circumspect – prin prismele binoclului”, scria N. Dimitriu, fără să dea nume (Buletinul Alpin, nr.1/1937).

2) Amănunte în Buletinul C.A.R. nr. 1/1938.

3) În Buletinul Alpin, nr.3/1937, Nae Dimitriu redă un dialog între “Tehnician” şi R. Ţ. (iţeica)”: “– Am urcat Valea Adîncă […] Pe firul ei am ieşit direct la Omul. / – Stimate domn, Valea Adîncă nu ia sfîrşit sub stîncile Omului ci la vest de Acul de Sus al Morarului. – Mă faci să zîmbesc… tinere ! Eu sînt autor ! Este de la sine înţeles că mi-e greu să stau de vorba cu dumneata […] – Sînt întru totul de acord cu Domnia-voastra. Îmi permit însă a vă da un mic detaliu: Valea Adîncă – din întîmplare – a fost urcată pentru prima dată de mine şi – tot din întîmplare – eu am fost acela care am şi …botezat-o.” Fără îndoială există aici ceva exagerare, dar şi un sîmbure de adevăr. “R.Ţ.” ne-a spus că dialogul este “o invenţie de-a lui Nae”, dar cum avocatul nu s-a dovedit vreodată atras de mistificări, credem că mai degrabă Radu Ţiţeica n-a voit să stîrnească praful de pe o întîmplare veche…

4) Sub titlul “Hărţi turistice”, unul din aceste articole apare şi în Gazeta Sporturilor (4-6 mai 1938).

You may also like...

Leave a Reply