CE-AR FI DACĂ ASTĂZI AM DISCUTA DESPRE PRIETENIE?…

Vasile Ioan CIUTACU

PAMFLET

Motto: „Apără-mă, Doamne, de prieteni că de dușmani mă apăr eu”.

(proverb popular)               

Scrie în DEX că prietenia este un ,,sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane pe baza acestor sentimente”. Acum mai bine decât câțiva ani, pot băga mâna în foc că așa era pentru mine acest sentiment al sufletului. Însă după restaurația din ’89 (haideți, dragi istorici, contraziceți-mă!…) simțeam cum culoarea zilelor, pe zi ce trecea, din ce în ce mai plumburie de îngenunchia bietul român, ajungând până într-acolo încât astăzi, iată, parcă i s-au scurs toate puterile în lespezile timpului. Atunci, hăt atunci… (chiar să fi trecut atâta vreme?), îl aveam lângă mine, ca bun prieten, pe regretatul scriitor Stelian Tăbăraș. Umăr lângă umăr am compus și scris Statutul  Asociației Culturale „Lespezi 2004“ Comarnic. Dacă nu mă credeți, este numai vina dumneavoastră!… Cine dorește să-i vadă scrisul lui Stelian în această „postură” îi stau la dispoziție, zi și noapte, cu un dosar în care este actul cu pricina. Scris cu pixul pe mai multe coli A4. O dată și-a exprimat dorința: „Ce-aș vrea ca să împrejmuiesc casa cu sălcii din Poiana Oprinei!” (Loc aproape de barajul Paltinu, ce aparține comunei Secăria, unde s-a născut el). Imediat am vorbit cu Megelea Elisei și, la trei zile distanță de când Stelian își exprimase această dorință, casa lui de pe strada Mihai Eminescu din Sinaia era împrejmuită cu lăstari de salcie, aduși din Poiana Oprinei. Spre bucuria lui dar și a mea.

Apoi, când mâncam bătaie prin primărie (Nu zâmbiți: un fleac!) pentru că refuzam să semnez (certific) situații de plată a unor lucrări visate tare demult și pe care realitatea refuza să le recunoască. {Cam ce sumă era în joc, domnule „arhitect de șuruburi”, șef al urbanismului local?… Haideți, deschideți gura! Ca să nu mai pun eu în pagină „Raportul Departamentului de Control al Primului Ministru, nr. 803/25.10.2007!…Ca să zici apoi că sunt al dracului? Așa… Curaj!… Păi, vedeți că știți?… Așa, afacera cu Netproiect SRL Ploiești. Cum unde?… De ce ridicați din umeri?… Haideți, nu vă împotmoliți taman acum când ați făcut atâtea cursuri de specializare, plătite, bineînțeles din banii publici, că doar-doar ar dispărea șurubăraia din titulatură… Aaaașa!… Bine că v-ați adus aminte și mă absolviți pe mine să să spun adevărul! Exact!… Aveți cuvântul: „Ce dracu mă tot întrebi?“ Evident că la reparațiile Școlii Poiana Comarnic s-a întâmplat afacerea de care pomenești. Dar ia aminte, nătărăule, că nu numai eu am semnat finanțarea „lucrărilor“!…“ Dar don șef, că nu ne aude nimeni, de ce nu „cazi“ mata pe un scaun mai jos?… Înțelegeți, nu?, ca să lăsați urbanismul Comarnicului pe mâna unui arhitect tânăr, cu diplomă universitară în acest sens. Să bată în cuie un plan urbanistic al orașului și să se uite cum trebuie la această urbe. Adică să nu mai confunde, eventual o anexă cu o casă de locuit. Ori vilă. Și nici extravilanul cu intravilanul sau viceversa… Dacă aveți probleme în această situație, nu înțeleg de ce nu vă luați „aliat“ presa. Ce bine v-ar prinde o conferință de presă în acest sens!… Și nu-i așa, domnule arhitect că nu dormiți liniștit când vă gândiți că ați dat aviz favorabil pentru mutilarea centrului orașului cu nenorocita aia de pasarelă metalică? Parol! Îl desființează pur și simplu cum stă ilegal în coasta unor monumente de arhitectură. Un locuitor al Comarnicului ne mărturisea că zilele trecute, că astă iarnă, „Nene, am încercat să traversez DN1 escaladând porcăria metalică. Eram, nene, la patru ace: scurtă de stofă veritabilă, neagră, pantaloni la dungă și purtam pe cap o căciulă de astrahan iar în picioare avean ghete negre căptușite pe dinăuntru cu piele de vulpe… Când, ce să vezi…Urcasem scările acestui nenorocit de monstru și odată ajuns sus, pe podul curbat, cam la jumătate, am căzut, nene, că era gheață. Căciula mi s-a dus, nene, tocmai pe trotuar. În sfârșit, ajung eu pe pământ și caut căciula. Nicăieri. Mă uit mai atent înspre poștă și constat că niște copii jucau mingea cu ea. Pe ce lume trăim, domnule?”… Pe asta, domnule! I-am răspuns în timp ce el mă țintuia cu o privire oțeloasă… Apoi, nu uitați domnule „arhitect“ că, cetațeanul I.A.G.N., căruia mai avea puțin și pasarela îi intra în casă pe fereastră e în culmea disperării. „Casa mea e monument istoric, după cum bine știți. Cum e posibil să nu se respecte, conform legii cei 100 de metri -zona de protecție…Vă dau cuvântul de onoare că într-o zi am să ma dezbrac și care s-o găsi pe pasarelă n-au decât să mi-o măsoare!… Sunt născut și crescut în București dar nu mai pot să îndur porcăria asta!..“. Și se uita la mine de parcă voia să mă mănânce de viu. Apoi, nu uitați, domnule „arhitect“ cu toată stima (și ridic mâna dreaptă în sus a salut și respect), ce-i cu fântâna arteziană care, de fapt, e un scârbavnic bolovan? Câți bani ați dat pe ea? Nu dumneavoastră, bineînțeles! Ci cetățenii orașului, platitori de impozite și taxe. Este și asta, după cum se vede, un fel de prietenie a funcționarului public ținut în spinare de către contribuabilii orașului. Țării dacă vreți!.. Cum vă sugeram este mai bine să vă retrageți din acest post și să intrați în… Postul Paștelui, vorba românului. Să stați liniștit și fără griji la gura sobei pe timp de iarnă și să uitați de toate sforile pe care ați fost „obligat“ să le trageți ori să le înodați în decusul milenarei dumneavoastră activităti ca „arhitect“ șef al urbei, în slujba cetățeanului. Ca să nu vă plictisiți, ar fi bine să citiți, spre exemplu, volumul meu de versuri „Merg prin lume împărat“. În semn de adâncă prietenie. Și cine știe, este posibil, în eternitate, o stradă, o uliță să poarte numele…}. Scuzați-ne pentru înelungata noastră acoladă, atât de necesară…

CITITI CONTINUAREA IN EDITIA TIPARITA

You may also like...

Leave a Reply