Investițiile de pe munte

Călin MILOȘ

Membru al Consiliului Local Sinaia, ales pe listele ALDE

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

În toți acești ani în care am făcut parte din Consiliul Local al orașului nostru am avut posibilitatea să-mi dau seama de multe dintre nevoile de dezvoltare ale orașului. Una dintre cele importante și cea în care s-a investit foarte mult este infrastructura pârtiilor de schi de la Cota 2000. Recunosc că în primă fază am fost deranjat de cât de mulți bani “înghițea” acest domeniu și cât de puțin ne aducea nouă, ca locuitori. Acum vorbesc de perioada de exploatare imediat după terminarea gondolei 1400-2000, când încă director era Bogdan Fălcescu.

Vă spun sincer că iniţial mi s-a părut o permanentă “gaură neagră” în bugetul local și nici nu vedeam vreo posibilitate de a se transforma într-o afacere benefică pentu oraș, punctul de plecare nu este nici pe departe cel mai bun, multă lume nici nu știa care era acesta, era o permanentă ceartă între Primar și City Manager pe de o parte și conducerea T.U.S. pe de alta, v-am spus, situația nu arăta deloc bine la acel moment, cred că s-a evitat chiar de vreo două ori falimentul prin măriri de capital din banii sinăienilor. Pe scurt, părea o chestie tipic românească, făcută pe genunchi, care era fără viitor.

Toate astea se întâmplau până acum trei ani în ianuarie, când consiliul local a hotărât schimbarea lui Fălcescu din funcție și înlocuirea lui cu Maria Floricică. (Nu, nu este un elogiu la adresa unei persoane acest articol, este doar un exemplu ce se poate face cu ambiție și cu muncă, în orice domeniu). De ce    m-am hotarât să scriu acest articol, este simplu, de o lună și ceva nu am mai avut niciun fel de precipitație și suntem una dintre puținele stațiuni unde se schiază încă decent. Știți cum era acum trei ani? Vă spun eu, nu mergeau instalațiile de zăpadă artificială, gondola până la 1400 mergea din lună în lună, conturile T.U.S.-ului erau goale, absolut toți oamenii buni fuseseră forțați să plece sau demiși de Fălcescu, adică exista un puternic miros de faliment, evitat doar prin măriri de capital (orașul vira bani în contul T.U.S. prin mărirea capitalului societății, ca și acționar majoritar).

Pe moment, acum trei ani, am vrut să votez împotriva proiectului de hotărâre prin care se demitea Fălcescu și se numea Maria Floricică. Mi s-a părut încă o manipulare ieftină de a lui Panait, modul prin care voia să-l demită pe Fălcescu. Aveam atâtea motive să-l dăm afară și atâtea moduri încât nici acum nu înțeleg de ce s-a făcut atât de prost expunerea de motive în cazul demiterii lui. (Dacă el câștigă în instanță, secretarul orașului de la acel moment va fi bun de plată împreună cu toți consilierii). Am ales însă să trec cu vederea caracterul lui Panait și să girez un om tânăr al orașului nostru. Sincer nici nu prea am stat mult pe gânduri, o schimbare era imperios necesară la acel T.U.S. și azi, după trei ani, zău că nu-mi pare rău deloc.

Fără precipitații noi avem pârtii de schi practicabile, avem o societate care, per ansamblu, crește constant, care a început să facă investiții din banii proprii, care are perspective să-și plătească angajații din banii proprii, pe scurt o firmă care se însănătoșește ușor ușor, iar acum, în probabil cea mai grabă perioadă din ultimii mulți ani din punct de vedere al precipitațiilor naturale, reușește să se întrețină și chiar face vânzări la un plafon mai mult decât decent. Am evitat să scriu ceva despre T.U.S. anul trecut pentru că zăpada naturală a fost din belșug, însă, anul acesta e clar doar meritul lor ce se întâmplă acolo și…dacă avem și lucruri bune de ce să nu le scriu. Sper să pot face în viitorul apropiat şi un articol despre Liceul din Sinaia, S.C. Sinaia Forever (aici este la fel de spectaculoasă evoluția societății, mai puțin stâna Târle care e doar o gaură neagră, dar… asta e doar un moft al conducerii orașului pe banii noștri, cei le la Sinaia Forever n-au vină) și, nu în ultimul rând despre Spitalul din Sinaia. În aceste instituții/societăți mie mi se pare că oamenii fac o treabă cel puțin decentă, cu un singur mare semn de întrebare asupra Spitalului, numai când mă uit cine e director economic știu sigur că ceva undeva nu e în regulă deloc, însă, dacă vor accepta și directorii eu sunt dispus să stau liber de vorbă cu dumnealor pentru a vă putea expune și dumneavoastră o situație nepărtinitoare.

You may also like...

Leave a Reply