Debutul lui I.I.Dunăreanu în literatura turistică

LXXIII

Cînd, în iarna 1934-35, îl considera pe I.I.Dunăreanu un nimeni în turismul românesc, Nae Dimitriu nu se înşela cîtuşi de puţin.

Pînă atunci I.I.Dunăreanu va fi călcat sporadic prin Bucegi, iar în Piatra Craiului păşeşte pentru întîia oară în vara anului următor. Aceasta nu l-a împiedicat să publice, în ianuarie 1936, o hartă a Pietrei Craiului.

Apoi, poate pentru că i s-a părut mai atrăgător ecusonul asociaţiei lui N. Dimitriu, poate pentru că nu îl putea afişa pe cel al ADMIR-ului (este perioada primei certe cu I. Udrişte-Olt), I.I.Dunăreanu semnează în Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor cîteva articole ca “membru al Clubului Alpin”, care deschid calea ghidului Bucegii şi Piatra Craiului.

Iniţiativa era mai mult decît lăudabilă: în ce priveşte Bucegii, o lucrare similară apăruse în urmă cu peste un sfert de veac, iar Piatra Craiului fusese complet lipsită de un asemenea îndrumar.

Din nefericire, I.I.Dunăreanu a preluat de la Mihai Haret şi o altă ştafetă, aceea a descrierii de locuri pe unde autorul nu trecuse decît cu gîndul…

– Poteca Piatra Arsă-Peştera trece “peste vîrfurile Cocorei”;

– Drumul de pe platou se desfăşoară “pe la începuturile văilor Urlătoarea Mare, Urlătoarea Mică şi Comorilor”;

– Şaua Mare este o “îngustă platformă” sub “pragul” vîrfului Caraiman;

– Buşteni-Poiana Kalinderu: “excursie dificilă din cauza pantei şi potecii neîngrijite”;

– De pe Brîul Caprelor (Bucşoiul) se zăreşte Ciucaşul, etc.

Deşi, după cum se vede, pînă şi platoul Bucegilor îi era străin, I.I.Dunăreanu găsea nimerit să trateze şi despre rutele de abrupt. Aici autorul îşi recunoştea consultul Buletinului Alpin*1, dar chiar pornind de la un material în mare parte exact, nepriceperea, neatenţia şi dorinţa de originalitate au condus la descrieri absolut inutilizabile.

Portiţa este prezentată că făcînd legătura între versantul nordic şi cel sudic al Caraimanului; de pe Valea Albă este vizibilă Crucea Caraiman; urcînd Valea Gălbenelelor, ai peretele omonim pe dreapta; prin “Portiţa” Morarului “se trece de pe faţa Văii Cerbului (desfiinţat fiind şi aici un întreg evantai de fire, n.n) direct pe cea dinspre V. Morarului; pragul de la ieşirea Mălinului din abrupt este confundat cu cel al Văii Verzi.Etc.

Sub aceeaşi stea erau abordate: Toponimia:

– “Poiana Frumoasă”, “Săritoarea lui Rafail” “Brîul Crucii” (lui Rafail, legînd Hornurile de Spălătură), “Brîul Hornurilor Albişoarei”, “Alb. Crestei” (în Caraiman);

– “Hornurile (la plural!) lui Jilipeanu”, “Peretele Nordic al Gălbenelelor”, “Hornul Mare şi Hornul Mic de la Scară” (în realitate, Hornul Pămîntos şi Hornul de la Scară), “Brîul Mălinului” (între “Lespezi” şi Valea Colţilor), “Colţii (la plural) Strungii” (în Coştila);

– “Şiştoaca de sub Cruce”, “Creasta Ascuţită” extinsă pînă la nivelul Brîului Mare, “Turnurile Morarului” (pe faţa sudică, sub Acul de Sus) (Moraru);

– “Creasta  Sudică  a Bucşoiului”  (Bucşoiul  Mic),  “Strunga Bucşoiului”  (la obîrşia văii  omonime),  “Valea Bucşiata” (Bucşoiul).

Necesitatea unor noi marcaje:

– Valea Morarului

– Brîul Mare al Caraimanului

– Valea Albă (amenajată încă din 1926 !)

– Valea Seacă a Jepilor

– Valea Bujorilor-pe sub Ace (sud)-Omul şi încă cinci poteci.

Tehnica escaladei (“sfaturile tehnice” oferite începătorilor, după opinia autorului, le “vor servi atît de bine, încît îi sfătuim să le treacă chiar şi alpiniştilor” )

“Atragem atenţia celor ce ţin frînghia că sînt obligaţi să-şi lege capătul de sus de mijlocul lor pentru că la o eventuală alunecare a frînghiei în jos (efect al unui şoc provocat de un imprudent) cel ce vine pe frînghie să nu cadă victimă imprudenţei lui, ci să se poată opri din cădere.”

“Urmăriţi mişcările conducătorului […] cum se lipeşte de stîncă, parcă ar fi dintr-o bucată cu muntele […]”

Cotarea traseelor alpine:

– “Eforturi maxime” (Picătura, “itinerarul clasic”);

– “Mari eforturi” (Hornul Ascuns);

– “Rezervat aşilor” (Urzica Superioară);

– “Foarte dificilă” (Rîpa Crucii, deasupra Brîului Acelor)

– “Extrem de dificilă” (Claia Mare, pe drumul Beldie);

– “Extreme eforturi” (Spălătura Văii Seci, pe traseul Comănescu)

Atribuirea de nume (“în afara oricăror discuţiuni”) unor poteci turistice:

Eforiei (Sinaia-Vîrful cu Dor)

Mihai Haret (Sinaia-Piatra Arsă-Omu)

Carmen Sylva (şoseaua Sinaia-Stîna Regala) Murgoci (Buşteni-Valea Jepilor-Babele) de Martonne (Buşteni-Valea Cerbului-Omul)

Nestor Ureche (Buşteni-Valea Cerbului-Pichetul Roşu) Bucura Dumbravă (Cheile Zănoagei-Valea Ialomiţei-Omul)*2

… Limba română:

–”muntele Piatra Arsă merge…”;

–”izvoarele Văii (seacă, precum toate văile de abrupt, n.n.) Gălbenelelor;

–”se întîlneşte cîteva săritori…”;

–”ţinutul foarte bogat în încercări”;

–”Hornul Coamei […] accesibil numai celor tari […] brăzdează peretele Coştilei […] în linie aproape perpendiculară”;

–”Peretele vestic al cărui abrupt apusean…”…

–”Al cărui abrupt merge cam pînă la 1919 m” ş.a.

În lipsa datelor decurgînd din străbaterea nemijlocită a terenului, lucrarea exploata surse de informaţie din cele mai diverse, între care imaginea oferită de binoclu.

În focul polemicii ulterioare cu Clubul Alpin, I.I.Dunăreanu a executat cîteva replieri, între altele declarînd că lucrarea “Bucegii şi Piatra Craiului” nu viza vreun “titlu de originalitate”*3  (recunoscut fiind astfel caracterul ei pur compilativ).

Încă din manuscrisul lucrării autorul se declara foarte mulţumit de a sa “călăuză şi tovarăş sufletesc în singurătatea văilor sau în imensitatea crestelor nebătute”, care “trebuie să se afle în sacul fiecărui turist”.

Apoi, încrezător de necesitatea reeditării cărţii şi considerîndu-se intrat în lumea scriitorilor de turism, a expediat cîte un exemplar confraţilor, însoţit de un mesaj pe o carte de vizită.

Frunzărind  cartea,  R.  Ţiţeica  a  identificat  un  număr  suficient  de  erori  pentru  nu  da  curs  invitaţiei  de cooperare. În schimb, contactat fără îndoială în mod similar, Mihai Haret a sugerat modificări de genul “drumul Urlătorilor” în loc de “Schiel”, propunere acceptată*4.

______________                   

1)   “Pentru descrierea unora (cvasitotalitatea, n.n.) dintre traseele tehnice ne-am folosit de elemente publicate în […] Buletinul Alpin […] Toate schiţele de itinerarii sînt prelucrate după acelea apărute în Buletinul Alpin […] Binevoitoare şi preţioase informaţii am primit […] de la domnii N. Dimitriu […] şi Al. Beldie…” (p. 8 şi 169) Cînd abordează noutăţile alpine ulterioare apariţiei hărţilor Dimitriu-Beldie, I.I.-Dunăreanu reprezintă, eronat, Fisura Scoruşilor cu obîrşia peste Brîul Mare al Coştilei, iar jumătatea inferioară a Hornului Central şi a Hornului Ascuns desfăşurîndu-se prin Brîul cu Jnepeni.           

2) Apelul menţionat pornise de la denumirile deja existente (Take Ionescu, Schiel, zice-se şi Butmăloi), dar nu a avut vreun efect. Prin urmare I.I.-Dunăreanu reia ulterior iniţiativa, cînd menţine M. Haret, B. Dumbravă şi N. Urechia, cărora le adaugă Urlătorilor, Munticelului, Mălăieştilor, Grănicerilor. Campania beneficiază apoi de forţe sporite: A. Pandrea (op. cit., p.78), I.I.Dunăreanu (Cartea drumeţiei, p. 37 şi, în parte, Călător prin munţi, p.153), V.A. Marinescu (Oameni, locuri, întîmplări, p.132). Efectul în marea masă a turiştilor a fost însă nul.

3) Buletinul Alpin, nr.3/1938.

4) Scrisoare datată 23 iulie 1936 (cf. Bucegi, p.56).5) Lucrarea Bucegii şi Piatra Craiului deschide seria de patru titluri a Bibliotecii Turistice (1936-47, semnate cîte două de E. Iliescu şi I.I.Dunăreanu), despre care E. Iliescu preciza: “Doream să lansăm titluri de interes major, în măsură să facă o bună propaganda  drumeţiei,  un program de la care, în calitate de fondator şi director, nu m-am  abătut niciodată” (Ani de drumeţie, p.135).

You may also like...

Leave a Reply