COMUNICAT

CENTRUL CULTURAL AUREL STROE BUSTENI

În perioada 28, 29 februarie 2020, s-a desfăşurat la Buşteni, în cadrul Alpin Film, Festival – Gala Muntelui.

Vineri 28 februarie, cei prezenţi la centrul cultural au vizionat filmele: ”Manaslu-Muntele de suflet (Austria)” şi „Fisura” (Elveţia). Sâmbătă 29 februarie, Castelul Cantacuzino din Busteni, a găzduit manifestarea tribut, în memoria lui Zsolt Torok, cunoscutul alpinist care şi-a dedicat viaţa muntelui şi care şi-a pierdut viaţa într-un accident regretabil în Munţii Fagăraş, în luna august 2019. Tot sâmbătă, la Castelul Cantacuzino a avut loc prezentarea cărţii Trilogia Bucegilor, de Nestor Urechia, aceasta aparţinând lui Mihai Ogrinji – Director la Editura România Pitorească.

Începând cu orele 14.00, la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, a avut loc o festivitate de premiere – Gala Muntelui, premiile celor mai importante performanţe din sporturile montane ale anului 2019. De la orele 16.00, cei prezenţi în sala de spectacole au urmărit filmele: Age of Ondra (Canada) şi „4 ani în 10 minute” (Serbia).

La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 7 martie 2020, de la orele 18.00, va avea loc, recitalul de pian intitulat „Lumea copilăriei în muzica clasică …la patru mâini”, eveniment care face parte din proiectul AFCN al asociaţiei KlavierArt în parteneriat cu Centrul Cultural „Aurel Stroe”. Protagoniştii vor fi pianiştii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu, care vor prezenta un interesant program cu lucrări ale compozitorilor Robert Schumann, Edvard Grieg, Gabriel Faure şi Maurice Ravel.

Cu ocazia zilei de 8 Martie, echipa centrului cultural urează tuturor doamnelor, domnişoarelor „La multi ani”, o primăvara frumoasă cu sănătate şi multe împliniri!

You may also like...

Leave a Reply