Eu cu cine votez?” Un candidat de nici doi bani găuriţi!… (Urmare din numărul trecut)

Vasile Ioan Ciutacu

Ne afundăm cu totul în politică neștiind dacă ceea ce trăim astăzi este sau nu politică. E ca și cum învârte porcul dovleacul. Ori pur și simplu țigăneală. Suferim astăzi de prea multe țigănisme. Mă aștept ca și câinii în loc să latre să se apuce de o politică de genul acesta. Nimic nu mai este stabil. Mă aștept la orice. Dacă deschid cumva televizorul este imposibil să nu văd niște politruci hârâindu-se între ei, ca după emisiune în culise, să bată palma: „Le-am făcut-o!”. Iar moderatorul să dea din cap că da. Acești „piloți orbi” – vorba lui Mircea Eliade – ne-a secătuit până acuma (și cine știe cât de-aici înainte!) de parale, de puteri și de faptul că nu mai putem gândi că avem o țară. De care să avem grijă. Să nu mai aștepte copii noștri ziua de mâine cu valiza gata făcută la ușă. De dus peste mări și țări. Lăsând aici bălăriile – mai groase decât aorta boului în jugul poverii – să acopere cu totul casele părintești. Palma sfântă de pământ a copilăriei. Amintirile, stâlpi de susuținere a individului în momente grele. Dacă deschid frigiderul mi-e teamă că o să țâșnească din el vreun politruc traseist care, dacă doresc să-l duc în bibliotecă, nu cumva să mă strângă de gât, asurzindu-mă: „Eu nu vreau cultură!… Unde dosești banii? Și să-i arăt cuponul de pensie. „Puteai să intri în politică și erai om azi!… Așa, nu valorezi nici cât ceapă degerată!”… Dacă aprind veioza gândesc, cine știe? Că o să-l văd pe vreun ales cu strungăreață certându-mă de ce nu mă închin la el. La fel ca la sfintele moaște… Nu cumva, dacă deschid ușa, dă navală alt ales al neamului și-mi fură stiloul. Ce s-ar mai bucura atât el cât și majoritatea conțopiștilor care stau grămadă unii peste alții!… Și pentru că practică acest sport, de masă, sunt plătiți la greu. Din greu! Din banul public. Așa încât devin atât de rotunjori de nu mai pot aproape să se scoale de pe scaun. Devin statui ale nimănui! Puțin haz de necaz nu strică!.. Nici puțintică rimă nu pare nelalocul ei, cred în acest context în care a face politică, de fapt, înseamnă a face afaceri. Dăunăzi, am văzut pe ulița copilăriei mele cum un om în vârstă dădea cu ciomagul noduros din lemn de corn în bolovanul ce delimita ulița din drumul tencuit de-ai lui Botoacă, pe când acesta era „zmeul” parfumat și blând a U.A.T. Comarnic: „Na!…Na!…Na!”… Surprins de prezența mea a crezut că trebuie să-mi dea explicații: „Până și ăsta vorbește de anticipate!… Mi-am făcut semnul crucii, zicându-i: Este posibil!… Dar cu cine votezi, mata? Am fost eu curios. „Cu tine, dacă vrei!”… Păi, eu nu sunt politruc!, m-am dezvinovățit imediat. „Păi, ce ăștia sunt?”. „Păi, mata nu ai nici o vină în afacerea asta? L-am iscodit. „Ba da!”… Și s-a aplecat sprijinindu-se cu bărbia și mâinile în măciulia ciomagului. Un moment prelung din partea lui și de așteptare din partea-mi s-a așternut între noi. După care a renunțat la poziția în care era și vertical în fața mea a rupt dureros de adânc tăcerea privindu-mă, parcă străbătut de un regret: „Că n-am murit pe front!…în Munții Tatra. Și mi-a întors spatele. Lacrimi îi brăzdau vârsta obrazului. Și-am simțit de parcă a dispărut timpul…..

Nebunia mare e că și la nivel înalt se practică acest dezmăț, bine camuflat, de a vântura lumea și de a produce haos în care la ordinea zilei este manipularea pentru a învăța, pentru a înrădăcina și mai adânc prostia. Ca să se poată pescui lejer în ape tulburi. Pentru majoritatea politrucilor acest mod este convenabil, repet, pentru ca în liniște, să urce sacii de bani în căruță. Aș, poporul!…

Și vă dau un singur exemplu concludent în ce „mod” se distrează așa zise elitele noastre care numai pot de dorul țării ăsteia în care pute îngrozitor! Deci, cu ocazia Zilei Naționale „Constantin Brâncuși” (19 februarie a.c.) Ministerul Culturii a desemnat ca ambasadoare a celor câteva ore de sărbătorire să fie tânăra cântăreață de muzică pop, Irina Rimes. Localul în care a avut loc comemorarea a 144 de ani de la nașterea marelui sculptor, cum era evident, a fost Muzeul Național de Artă al României. Și cum suntem o națiune de doi franci jumate, submediocru cultural și educație zero, șefii prezenți la MNAR au tratat-o pe sărmana cântăreață ca pe un corp străin. Spre exemplu, directorul interimar al muzeului, Liviu Constantinescu, când a procedat la deschiderea evenimentului, fără nicio jenă, a prezentat-o pe cântăreață grosolan: „Domnișoara Rimes, bănuiesc că sunteți domnișoară”, etc, etc. Spre stupefacția celor din sală. Deci politica noastră -cap, coada – este o comedie pe care o joacă niște cabotini care se gândesc la sacul lor cu bani secătuind bugetul țării. Cred că ar trebui, date în parlament (Și mă umflă râsu-plânsu!) patru legi: a justiției, a poliției, a educației și a sănătății unde politicienii și funcționarii publici trebuie să suporte rigorile lor ca oricare om de rând. Legi bine gândite, cu articole și aliniate fără să mai fie necesare, ulterior, abrogări și adăugiri stufoase care să facă din legea inițială o varză murată. Valabile, de la opincă până la vlădică prin diminuarea, cât mai mult a intervenției statului (paralel că altul nu este!) care ar fi normal, într-o „Românie noooormală!” (vorba știm noi cui!) să acționeze în apărare, colectarea impozitelor și în politica externă. Ar fi o reală alternativă la amestecul bădăran a politicului pe unde nu-i fierbe oala…

În lipsa acestei viziuni necesare, capitale, de care suntem, atenție!, toți vinovați, politicienii își văd de afacerile lor lăsând țara de peire. Lipsa de lideri autentici duce poporul român pe un drum al existenței, pe care, fără pic de nădejde, din moment ce „capra vecinului ” și „merge și așa”, fără unitate națională, sunt astăzi principii de bază ale societății noastre. Peste tot, vezi numai fețe triste, puse pe mare grabă și cu mâinile gata să cadă din umeri de atâtea plase și sacoșe de tot felul. Este în rândul populației o agitație ca într-un mușuroi de furnici când se apropie ploaia. De la o poștă, deocamdată, se citește neputința noastră de a ieși luminoși din această capcană istorică. Atunci, ce-i de făcut? Fără să mai socot Mesia, fără să trag bățul prin gard, am impresia că mentalitatea noastră de slugi ar trebui rapid înlocuită cu una care să zguduie din temelii șandramaua. De popor, care este timpul, să-și ia soarta în mâini. Dacă nu, avem de mers pe brânci prin istorie cu tinicheaua legată de coadă. De nu are cum să privească urmașii noștri decât ca niște ratați ai maratonului istoric la care trebuie din răsputeri să tragi ca să treci măcar linia de sosire. Și tot ar fi ceva. Astfel spus, a sosit vremea ca în loc de văicăreală, bârfă, pasivitate, ură și lipsă totală de introspecție și educație, dezbinare socială, nemaipunând la socoteală că detestăm valorile, să avem curajul de a ne privi bărbătește de cum oglinda ne arată în fiecare dimineață. Și n-ar strica să ne cârpim câteva palme. De fiecare dată, până la deșteptare.

Spre exemplu, se apropie vertiginios alegerile locale. Și după cum știți nu am partipriuri politice, uitați-vă bine la cine se apropie mârâind la ciosvârta desprinsă din ciolanul puterii locale. Se aude că în bloc starturi s-a așezat din nou „minunatu”, fost primar aproape 11 ani. Nimeni altul decât „minunatu”, la nevoie considerându-se victimă pentru a trece hopul, că plebea să-l plângă de milă, fiind de partea lui. Ar putea cineva să fie în afara ing. Botoacă Dorian-Vasile? Desigur că nu! E cel care în atâta domnie „fanariotă” a făcut atâtea lucruri pentru Comarnic încât majoritatea trebuiesc luate, iar la mână și reparate. N-o spun numai eu, ci zdrobitor „glăsuiesc” în acest sens expertizele făcute de specialiști din domeniu. Într-o ediție viitoare cât și pe un post de televiziune vom spune toate acestea cu subiect și predicat. Ca dumneavoastră, iubiți comărniceni, să aflați purul adevăr. Mai departe e treaba altora ca să deznoade ițele. Și să decidă.

 Ca să fie clar! Iar dvs, fiți atenți!, să alegeți grâul de neghină nu emoțional, pe promisiuni deșarte, ci conștienți că sunteți persoane care decid  în fața istoriei, intrând în ea.

Și în niciun caz de azi pe mâine ca niște neica nimeni. E timpul să vă ridicați în picioare că țara, istoria, nu vor oameni de paie, ci eroi ai libertății, bunăstării și demnității umane.

Botoacă este un „politician” depășit, care cam stă alături de morală. E fumat, cum s-ar zice! Departe gândul să-l judec eu! Ci doar i-aș recomanda, creștin după cum spune că este, să aibă curajul să iasă în fața națiunii. Și vis-a-vis de perceptele biblice, conștient fiind că Dumnezeu îl aude și-l vede, să-și recunoască metehnele și să nu-și permită în a ne spune, vezi Doamne, că el este aproape să fie un sfânt.

Doresc acum, că altădată voi avea timp mai mult la dispoziție, cu argumente clare să-i dau jos măștile zdrențuite, atemporale pe care le poartă și luați aminte că fac asta deorece trebuie să justificăm pentru ce s-au jertftit morții din decembrie ’89. Că până acum vom vindeca rănile trecutului nu putem clădi pe sânge și lacrimi. Nevindecat, neșterse.

Bunăoară, vă relatez reacția domnului Botoacă la faptul că am fost onorat să fiu „cetățean de onoare” al Comarnicului în ședința consiliului local pe data de 31 iulie 2015 la propunerea unei Fundații Naționale care a găsit de cuviință să facă acest lucru știind ce cărți am scris, în decursul vremii, în biroul meu din Mucheea Gâlmei. „Micul prinț” Botoacă Dorian Vasile, într-o expunere pe Facebook, i-a auziți cum cataloghează acest lucru: << Bună ziua dragi prieteni! Îmi cer scuze față de dumneavoastră că sunt nevoit să vă perturb prin a contracara mizeriile și inepțiile pe care „cetățeanul de onoare” Vasile Ciutacu, făcut la „apelul bocancilor” le aduce la adresa mea… >> Bla, bla, bla. Lăsând la o parte că avem dovezi zdrobitoare la adresa domniei sale pe când „dansa” prin primărie ca șef (le veți avea în curând !), vă amintesc că la acel „apel al bocancilor” au mai fost făcuți cetățeni de onoare, auziți!: Prea Sfinția Sa Protopop Costică Dumitru, profesorul Aurel Năstase, fost director al liceului din Comarnic, cât și medicul Șerban Bogdan medic primar chirurg, șef lucrări universitare chirurgie generală, doctor în științe medicale. Hai, că mie puțin îmi pasă de punctele lui de vedere ale „criticului literar”, inginer constructor hidrotehnic, diriginte de șantier, etc, dar don’ șef PNL Comarnic cum mai ai, mata, neobrăzarea să dorești a mai fi primar veacuri de-a rândul într-un oraș când le persiflezi elitele, personalitățile marcante care, poate, ți-au pus pirostriile pe fruntea de ginerică bine împarfumat și dichisit; care, poate, v-au educat odrasla, soția sau cine știe?; care, Doamne ferește!, să n-aveți parte de vreun bisturiu  „abdominal”…

Apoi, după cum bine știți, domnle fost primar, demis de ANI, cultura  este colana vertebrală a unei națiuni chiar dacă domniile voastre sunteți adeptul „hailaifurilor” cu Vijelie, cu Minune, etc, ca bietul comărnicean să „înfigă” VOTAT pe pătrățica dvs. Cum vă permiteți pe 9 septembrie 2018 la orele 21:21 să postați pe facebook, iarăși o „maximă” de o adâncime atât de profundă:  I-a „ascultați!”. Vasile-Dorian Botoacă. Aviz poeților și scriitorilor din Comarnic… „Și trei zâmbete!”… „Legenda spune că oamenii care mănâncă rahat despre alții pe la toate colțurile, se vor reîncarna în hârtie igienică”. Și iar un „zâmbet” de zile mari! Mă nenică, mie mi-ar fi rușine să mai ies din vila lui Pucheanu, de peste gârlă, unde ești chiriaș, ca lumea să mă vadă, când aș știi că am aruncat cu pietre în Simion Stolnicu apreciat de George Călinescu, de Eugen Lovinescu, de Camil Petrescu, de Perpessicius, etc, nume sonore în cultura românească. Și când „stă” astăzi pe frontispiciul Liceului din Comarnic. Mi-aș rupe mâna cu care aș fi scris mizeriile de mai sus, l-aș chema pe Pucheanu, să mă încuie în baie, l-aș ruga să arunce cheia, ori aș căuta prin curtea imperială a faimosului imobil un Coronavirus și l-aș înghițiu de viu… I-a ascultă, domnule diriginte (în niciun caz, al vreunei clase de elevi!… atât ne-ar mai trebui!…). Ci, așa, de niște drumuri în paragină care, după ce-ați iscălit dvs. că sunt ca la carte, vin experții și vă contrazic!) ce zice Stolnicu nostru, tobă de carte, pe umerii căruia oricând se pot ridica locuitorii Comarnicului în picioare, în 26 iulie 1936 – seara: „Comarnicul este, un compromis climateric între ozon și mahala. Sunt mai mult decât singur – tinerii conlocuitori mă denigrează față de mine însumi, când nu reușesc să evit, să nu mă bocesc în sinemi pentru neputința lor speculativă”. Și semnează. Priceput-ai, bădie? În niciun caz Stolnicu nu bârfește pe la colțuri, mă „apă de ploaie”, nu mănâncă mizeriile pe care le zici tu, râzând. Spune un adevăr care ar trebui să ne cutremure! Dacă te-ai afla în fața mea, incultule, ți-aș da drept răsplată averea alor mei, dacă ai știi să-mi reciți măcar un vers scris de Stolnicu nostru. Vezi, cum sunteți botă de cultură, don șef (Vă salut! Să trăiți! Și ridic mâna dreaptă în sus că poate mă vedeți). Cum Dumnezeu, să te sui în jilțul de aur al comărnicenilor ponegrind valorile acestei urbe?. Iar dvs., cei din organizația județeană PNL Prahova, nu cumva vă arde de glume (că de județ, nu !) când doriți să urcați un asemenea, exemplar în fruntea unui oraș batjocorându-i valorile culturale ale acestuia. Darămi-te cele naționale. Să tragem cumva concluzia că astăzi neaveniții fac legea și se pun în fruntea bucatelor? Apoi, vă rog veniți mai înspre mine!, „tovarășu” Botoacă, să știți că un scriitor de elită al Comarnicului poate fi considerată Prințesa Martha Bibescu care deschidea cu nonșalanță orice ușă a cancelariilor occidentale. Vă dau gratis cei 30 de ari de pădure pe care îi dețin în Boncu dacă știți ce roman (în mod special!) al scriitoarei „înalță” Comarnicul din punct de vedere cultural.

Știu „bădie” că sunteți nevinovat. Dar firea dumneavoastră ieșită de sub controlul sinelui v-a jucat feste în sensul că răzbunător cum sunteți nu acceptați nici în ruptul capului să vi se spună, bineînțeles argumentat, unde a-ți sărit calul ca șef de „trib” remunerat din banul public. Și pentru că  eu am fost singurul care v-am tras de mânecă, repet, cu dovezi zdrobitoare, v-a cășunat pe reîncarnarea mea „lovindu-mă” cu hârtie igienică. Bădie, Dumnezeu știe ce v-a face cu mine după!… în niciun caz dumneata (Să trăiți! Și bineînțeles că vă salut ridicând mâna dreaptă în semn de respect!) Și mai este ceva care trebuie spus. Niciodată un scriitor cu principii clare și har, bădie, chiar dacă este din Muchea Gâlmii, nu stă sluj în fața unui agamiu. Vedeți, maestre, că asupra cărților, pamfletelor, reportajelor, nuvelelor și povestirilor „măzgălite” de mine s-au pronunțat favorabil critici literari, eseiști, scriitori ca: Stelian Tăbăraș, Nicolae Paul Mihail, Simion Bărbulescu, Nicolae Dorel Trfu, Florin Caragiu, Constantin Trandafir, M.N. Rusu (USA), A.I. Brumaru, Theodor Codreanu, Adrian Munteanu, Cristian Crăciu, Victor Sterom, etc. Spre bucuria dvs permiteți-mi să vă citez numai trei strofe din opera mea de poet al Colților de Nisip:

Incomodez ! Când tot aud cum spune

Un glas gradat cum lumea mea apune,

Dar luați aminte, ferească Dumnezeu,

Să nu muriți neîngropați de dorul meu!

Din „Descântece pentru viață

și moarte, Editura „Premier”, pag 7

           ori:                                                               

Retrași pe-nscrisul de pe cruce

Pentru altarul viu din sânge

Și zborul alb dintre cuvinte

Ne scoală, Doamne, din morminte!…

Ridică-ne din greu neumblet

Pentru cei vii,dar morți în suflet,

Nenumărați și iar și iară

Să nu murim a doua oară!…..

Din ”Ruga eroilor tineri” scrisă pe 25.12.1989-pag.16,volumul

„Indulgențe pentru un loc pe Corabia lui Noe”- Editura Anamarol – București

Ați zis ceva?…

                                    Va urma    

You may also like...

Leave a Reply