Activitatea în Piatra Craiului (continuare)

LXXVII

– 23 iulie : Muchia dintre Ţimbale

Aceasta coamă, situată între Călineţ şi valea Podurilor, “ne atrăsese de mult atenţia”. Angajarea s-a făcut din şaua de obîrşie a Vîlcelului Caprelor.

Protagoniştilor, cea mai dificilă porţiune le-a fost cea dintre strungile a treia şi a patra, ocolită cu precauţiile de rigoare pe faţa Văii Podurilor.

– 25 iulie : Acul Crăpăturii

I.I.-Dunăreanu remarcase încă din 1935 (inclusiv jneapănul de pe vîrf) acest colţ ce străjuieşte malul drept al Văii Crăpăturii.

Vizînd fisura ce brăzdează flancul sudic al Acului, Titi Ionescu şi Franz Bauschke au ocolit prin dreapta prima porţiune a acesteia. Depăşind apoi cîteva puncte verticale, s-a ieşit într-o mică şa de sub vîrf. Ca şi în cazul escaladei pe Colţii Gemeni, a fost lăsat “un mesaj pentru cei care vor urca”.

Dificultate FRTA: III A.

– 27-28 iulie: Peretele Marelui Grohotiş

În planul de premiere din acel an figura şi “cea mai grea încercare din Piatra Craiului şi chiar din […] munţii noştri, Peretele Grindului”.

După primele succese ale taberei, într-un moment de euforie, se anunţă că “ciclul va fi încheiat cu escaladarea marelui perete al Grindului*1”. O atare izbîndă ar fi retezat fără îndoială din aerele lui Dimitriu et cie. Din nefericire pentru I.I.Dunăreanu, în ultima parte a campaniei lor vremea s-a înrăutăţit, motiv pentru care pătrunderile în Peretele Marelui Grohotiş s-au soldat cu eşecuri.

Interesată ca întotdeauna de obţinerea priorităţilor, conducerea ADMIR nu se putea lipsi însă de cea dintîi  escaladă de perete în Piatra Craiului. Prin urmare cele două “trasee” au sporit lista premierelor admiriste din 1939, succint dar prompt reprodusă în gazete.

După nici două săptămîni de la amintitele abandonuri, rivalii de la Clubul Alpin au efectuat un traseu în Peretele Marelui Grohotiş (iar în prealabil un altul, în zona Padinei Lăncii). Parcă pentru a nu lăsa vreun dubiu, autorii performanţei au publicat descrierea, cu text şi fotografi, a drumului*2.

Era însă prea tîrziu pentru ca admiriştii să mai dea înapoi.

“Am executat un prim traseu la 27 iulie, pe partea stîngă a peretelui; din fundul incintei ce se formează la picioarele lui, ieşirea se face în jurul cotei 2054 […]

Traseul al doilea – început pe partea dreaptă a incintei a eşuat la jumătate din cauza timpului nefavorabil…”

Gestul era dublat de reproşul adus echipei adverse, în al căreia articol “probabil dintr-o regretabilă omisiune nu s-a vorbit şi despre cei ce mai trecuseră pe acolo cu cîteva zile înainte”.

O explicaţie a gestului de mai sus poate fi găsită: I.I.Dunăreanu plănuia să revină cît mai curînd în zonă şi să urce rîvnitul perete. În această eventualitate, posedînd şi o descriere a drumului, pretenţia că a stabilit cel dintîi traseu în perete i-ar fi fost greu de contestat. După 1940 I.I.Dunăreanu nu pomeneşte nimic despre o nouă tentativă în Peretele Marelui Grohotiş, situaţie în care şi-a redus pretenţiile, precizînd că echipa sa, “împiedicată de o vreme excepţional de rea […] a fost obligată să abandoneze la jumătate încercarea de escaladare întreprinsă pe latura nordică a peretelui” şi mulţumindu-se cu “mîndria de a fi pus totuşi cei dintîi piciorul pe acest perete”*3.

Cum am mai spus, bilanţul taberei de vară ADMIR din Piatra Craiului, în 1939, a fost de-a dreptul remarcabil. Au urmat însă “doi ani de întrerupere a activităţii noastre, impusă de împrejurările prin care a trecut Ţara”*4, după care I.I.Dunăreanu revine în masiv. Şi de aceasta dată el s-a îngrijit să aibă alături căţărători iscusiţi – Emilian Cristea şi Mircea Gheorghiu –, cărora le-a subliniat cu prisosinţă meritele.

Bază a cercetărilor din 1942 a fost campamentul amplasat în Şaua Tămăşelului (casa Albu va fi fost, asemeni Căminului Alpin din Buşteni, rechiziţionată). În legătură cu această tabără (desfăşurată sub egida asociaţiei “Hai la drum”), animatorul ei a relevat ulterior că dificultăţi au fost înregistrate nu doar pe linie alpină, ci şi în privinţa aprovizionării cu mîncare (în trasee au mîncat nu o dată sandvişuri de mămăligă cu marmeladă*5), cît şi a timpului redus avut la dispoziţie. Au urcat totuşi Umerii, Muchia Padinei Lăncii (la aceste ascensiuni a participat şi I.I.Dunăreanu), pătrunzîndu-se totodată în Peretele Piscului Rece*6.

Ca o încununare a cercetărilor sale în masiv, I.I.-Dunăreanu publică în februarie 1944 monografia “Piatra Craiului”, Dincolo de scăpările ei, avem de a face cu o lucrare de căpătîi, care a servit drept călăuză multor generaţii de turişti şi alpinişti, aflîndu-se totodată la baza unei întregi serii de ghiduri.

Indexul toponimic  de la finele lucrării menţiona drept denumiri introduse de autor, între altele: Acul Crăpăturii,  Brîul de sub Grind, Brîul de sub Clăi, Cabana Ascunsă, Canionul Ciorînga Mare, Colţii Gemeni, Degetul lui Călineţ, Hornul Mare-Padina Închisă, Hornul Închis-Ciorînga Mare, Muchia Padinei Lăncii, Muchia Roşie, Peretele Padinei Lăncii, Peretele  Central-Marele Grohotiş, Peretele din Piscul Rece, Peretele de la Ceardac,  Vîlcelul Caprelor, Vîrful  dintre Ţimbale.

“Alte denumiri noi”: Abruptul Marelui Grohotiş, Hornul de la Ceardac, Muchia lui Ivan, Peretele lui Ivan, Vîlcelul cu fereastră, Vîlcelul Spălat, Hornul Richiţii etc.

“Denumiri vechi”: Brîul Roşu, Colţul Carugelor (Vf. Lancia), Hornul Negru, Horjul Mare, Poiana Închisă, Umerii

Pietrei Craiului (dar şi Brîul Richiţii, Padina lui Călineţ, Valea Podurilor, Padina Lăncii).

Emilian Cristea a revenit în 1945 în abruptul sud-vestic al Pietrei Craiului. Nu întîlnim printre însoţitorii săi pe I.I.Dunăreanu. Acesta  reapare în masiv peste un an, cînd suferă, pe Vîlcelul Caprelor (Călineţ), accidentul despre care am mai vorbit. Nu ştim dacă tot acum are loc şi episodul de “pe gheţuşurile şi omătul din căldările Mălăieştilor”, în urma căruia I.I.Dunăreanu a fost nevoit să renunţe la schi şi la “plăcerile subtile ale turelor alpine” *7.

Oricum, după zisele sale, campania de explorări în Piatra Craiului şi-o încheiase în 1942*8.

______________                   

1) Universul-Sport, 30 iulie 1939. Astfel numeau iniţial admiriştii peretele căruia, în toamna 1939, vor accepta să îi spună asemeni celor din C.A.R.: al Marelui Grohotiş.

2) Buletinul C.A.R., nr. 3/1939.

3) Piatra Craiului, 1944, p.150-151.

4)Piatra Craiului, 1944, p.129.

5) In memoriam…

6) Vezi capitolul consacrat lui E. Cristea.

7) In memoriam…, p.26.

8)”1935-1942″ (Ani de drumeţie, p.119). În 1944-48 I.I.Dunăreanu strînge material pentru “monografia geografico- turistică a Retezatului”.

You may also like...

Leave a Reply