De ce… Covid 19?

Articol de Doru CERNESCU

ZIAR DE SINAIA este un ”spaţiu” de exprimare liberă, iar răspunderea pentru cele afirmate revine exclusiv autorilor în cauză. Redacţia şi colaboratorii nu îşi asumă responsabilităţi pentru punctele de vedere formulate de alţi contributori.

continuare din numărul trecut

C.3 Include, dacă vreţi, toată gama bolilor şi deceselor ce se relevă într-un mediu poluat şi nu mai intru „pe caz” mergând pe premisa că fiecare înţelege la ce mă refer. Dar guvernanţii înţeleg?

C.4. Include numărul apreciabil de accidente (cu decese) ce se amplifică an de an pe drumurile României, şi asta din trei motive: că infrastructura e cu probleme; că legile sunt prea blânde şi interpretabile; că o pleiadă de beizadele (fii ai îmbogăţiţilor de tranziţie( cu complicitatea autorităţilor inclusiv a poliţiei şi justiţiei ce îi absolvă, au transformat drumurile naţionale în poligoane de încercări, mergând pe premisa că viaţa muritorilor de rând nu are aproape nicio valoare, context în care virusul nesimţirii lor ucide anual sute de conaţionali.

C.5. Acestui „virus” i-am putea „aronda” alte sute de vieţi pierdute anual în accidente de muncă (pe uscat, pe apă ori în aer), accidente pentru care nu s-a făcut niciodată prea mare caz, fiind incluse probabil în categoria pierderilor colaterale, cu toate că printr-o mai bună organizare şi gospodărire cel puţin jumătate dintre ele s-ar putea evita.

C.6. Ar putea include câteva mii sau chiar zeci de mii de vieţi pierdute datorită bolilor inimii provocate de un cumul de cauze pe care le ştim cu toţii, le recunoaştem, dar le ignorăm, cu toate că an de an se schimbă păreri şi parteneri în cadrul organizărilor tradiţionalelor colocvii cu temă ce iau în discuţie totul, evident în afara fondului, adică a originii bolilor.

Totuşi, pentru a nu se spune că eu doar prezint fugitiv aceste probleme fără a le şi aprofunda, mai precizez că mai mult de jumătate din bolile inimii provin de la stresul acumulat de persoanele ce rămân fără serviciu şi nu au resurse, ori când sunt singuri plecându-le copiii, soţii ori părinţii, din cauze justificate în străinătate şi, în contextul dat, cine e de vină?

Ce ziceţi domnilor medici cardiologi, am sau nu dreptate? Dacă am, nu consideraţi că ar fi oportun să prezentaţi „in corpore” Guvernului şi Parlamentului punctul dumneavoastră de vedere referitor la preîntâmpinarea ori măcar diminuarea acestui flagel? Mai mult chiar, nu consideraţi oportun să se reintroducă în drepturile pacientului şi obligaţia – da, obligaţia – Statului mioritic de a asigura gratuitatea unui set de controale şi analize anual, mergând pe faptul că e mult mai simplu că preîntâmpini îmbolnăvirea decât să tratezi boala?

Eu consider că aşa ar trebui procedat, dar dacă dumneavoastră nu vă doriţi altceva decât să aveţi un număr cât mai mare de bolnavi, atunci se justifică indiferenţa de care daţi dovadă în zona menţionată.

C.7. Comoţiile cerebrale, respectiv infarctul miocardic, de asemenea e vinovat de alte zeci de mii de victime ce anual îşi pierd viaţa ori devin „legume”, şi tot din multiple cauze, ca stres, poluare, oboseala excesivă, abuzuri şi nedreptăţi din partea autorităţilor ori semenilor etc. În această categorie încadrându-se foarte bine şi cei nedreptăţiţi de instanţe, dar nu în cazurile în care dreptatea poate fi de o parte sau alta, ci în acele cazuri în care legea e clară, dar nu se respectă, din considerente fără considerente. Ba mai sunt şi bonificaţi cu taxele avocaţiale să le fie învăţătură de minte să nu se mai multe cu sistemul…

Soluţia, cel puţin în ultimele două cazuri, are mai multe componente, între care ar fi:

a. De principiu ori la sesizarea păgubitului nedreptăţit, o instanţă de control (dar nu mă refer la aceea de la „contestaţia în anulare” ori „revizuire” care nici în 1% din cazuri nu îşi ia rolul în serios mâncând mălaiul degeaba), ci la o instanţă adevărată care chiar e dispusă să se implice, să verifice şi constatând că magistratul ori procurorul de caz şi-a bătut joc de actul de justiţie, de legi, drepturi şi Constituţie, să ia măsurile prevăzute de legiuitor aplicându-i respectivului şi circumstanţe agravante pe considerentul că nu poate susţine a fi neştiutor, derapajul fiind premeditat.

Mai mult chiar, pe „spezele” celui vinovat ar trebui să se repună pe rol cazul, achitând o valoare întreită, o parte reprezentând taxa propriu-zisă, a doua taxa repunerii pe rol şi rejudecării, iar a treia taxa ce urmează să intre în bugetul propriu al Ministerului Justiţiei care astfel va avea fonduri îndestulătoare pentru activităţile instanţelor din teritoriu. Aceasta ar fi una dintre soluţiile ce-l destresează pe împricinatul nedreptăţit.

O altă variantă benefică pentru justiţie ar fi ca Avocatul Poporului să nu mai fie o instituţie subordonată politicului ori doar pentru a păcăli instituţiile europene cu titulatura sa ce nu are efectiv nicio legătură practică cu justiţia, cu normalitatea şi cu constituţionalitatea aplicării în teren a legilor, el fiind – ca şi multe alte instituţii – o morişcă de tocat bani şi atât, că nici nu are competenţe să impun respectarea a ceva, dar şi competenţele avute sunt nerespectate în majoritatea cazurilor (ca să nu zic în toate), ceea ce induce un alt motiv de stres cetăţeanului care vede că e batjocorit, furat şi umilit pe faţă.

Va urma….

You may also like...

Leave a Reply