PSD SINAIA A RENĂSCUT

PSD Sinaia a trecut printr-o gravă criză de imagine începând din anul 2012, când a participat la alegerile locale din acel an în Alianța USL constituită la nivel național din partidele PNL și PSD, o alianță care s-a dovedit a fi toxică și nefirească.

Din cauza negocierilor purtate la nivel județean și local între cele două partide, PSD SINAIA a fost grav dezavantajat, rămânând reprezentat în Consiliul local în mod inadmisibil de doar un singur consilier local. Pe aceleași negocieri rușinoase PNL Sinaia a câștigat primarul, viceprimarul și 11 consilieri locali. Din acel an, am fost ales Președinte al Organizației PSD Sinaia. Împreună cu noul birou ales am hotărât să aducem înapoi membrii de partid care plecaseră din cauza Alianței USL, să aducem noi membrii și să promovăm o echipă de tineri pentru Consiliul local la alegerile din 2016, rezultatul fiind obținerea a 5 consilieri locali, dintre care 3 cu vârste cuprinse între 30-36 de ani. A fost un prim pas în reformarea partidului de către actuala echipă și rezultatele au fost încurajatoare, chiar dacă nu au fost la nivelul așteptărilor noastre.

Am realizat că esența progresului era schimbarea care trebuia să înceapă din interiorul organizației, fiind nevoie de o nouă conducere cu forțe proaspete, cu tineri dedicați și eficienți care să creeze linii de acțiune, cu viziune, energie, dorintă și dragoste pentru binele Sinaiei și al sinăienilor, tineri capabili să învingă grupul PNL-ist de interese care conduce discreționar în Sinaia de 16 ani. Am realizat că trebuie să avem o campanie electorală profesionistă și eficientă pentru alegerile locale din 2020, o campanie care să țină cont atât de comunicarea pe teren, cât și de folosirea instrumentelor moderne de comunicare on-line (Facebook, Instagram). Cetățenii din oraş sunt nemulțumiți și se uită la PSD cu sperantă, dar și cu exigenţă. Din aceste considerente am hotărât să demisionez din funcția de președinte al Organizației PSD Sinaia. Ștafeta a fost preluată de către candidatul nostru la funcția de primar al orașului Sinaia, domnul Pavel Georgini, un om care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, fiind un profesionist recunoscut și o personalitate cu notorietate a orașului nostru.

La ședința de investire am avut onoarea prezenței Președintelui Consiliului Județean Prahova, domnul Bogdan Toader, care ne-a asigurat de tot sprijinul său în campania care a început, dar și de sprijinul său substanțial în proiecte de mare anvergură precum finalizarea lucrărilor la noul spital din Sinaia, proiect rămas nefinalizat în mod voit, în ultimii 16 ani. Voi rămâne alături de noua echipă cu toată experiența și priceperea mea pentru a ajuta la împlinirea acestor deziderate și pentru a-i onora pe toți cei care ne vor acorda încredere în acest nou proiect.

După 16 ani în care PNL-ul și-a demonstrat limitele la Sinaia cred cu tărie că este momentul pentru o schimbare fundamentală care să readucă Sinaia la strălucirea de altădată.

Așa să ne ajute Dumnezeu.

                                                           Gheorghe Vasile

You may also like...

Leave a Reply