Candidaţii şi benerul electoral

Pamflet

Vasile Ioan Ciutacu

Nimic nu e mai periculos pentru

 conștiința unui popor decât priveliștea

corupției, a nulității recompensate,

decât ridicarea în sus a demeritului”

                        Mihai Eminescu (Opera Politică, II, 461)

Bună ziua, oameni buni!… În numărul trecut al publicației noastre, după cum ați văzut cei interesați de soarta țării, nu am făcut altceva, repet, decât să „punctez” cu subiect și predicat diferența care există între un artist – în înțelesul larg al cuvântului – și un politruc de pe „străzile” acestor vremuri. Și am făcut-o, sper, cu argumente ce stau oricând în picioare că, s-ar putea, să fac parte din „breasla” acelora care „se nasc, trăiesc și mor prin opera pe care o ticluiesc” (Nicolae-Paul Mihail) din moment ce maestrul m-a menționat. Dar să nu ne grăbim, posteritatea decide.

De asemenea, vă atenționăm cu argumente irefutabile că, la urma urmei, sunt și eu un biet muritor prin venele căruia mai curge încă năvalnic seva sfântă cu rădăcini adânci a gliei strămoșești. Și drept urmare pot emite păreri personale – cum, de altfel, poate să o facă oricine – vis a vis de vremurile în care trăim astăzi ca peștele pe uscat. Cu alte cuvinte mi-am „câștigat” dreptul ca de la marginea terenului, însă în afara lui, având distanța necesară, să pot privi pe politrucii noștri de azi cum „joacă” în toată splendoarea lor „un meci” de pomină în care unii din ei cu credința delirantă, că sunt atotputernici și nemuritori. Și că lor li se cuvine totul. De la onoruri  cu sulițe și trâmbițe când nu e cazul, până a cotrobăi cu nonșalanță prin toate cămările banului public fără însă să dea cuiva socoteală. Pentru că net justiției de orice fel, poliției i se înmoaie genunchii când nu e cazul, iar legile „dospite” într-un parlament de „puțin ne pasă” sunt pline ochi, de un stufăriș de renunțări și adăugiri care  lasă loc interpretărilor, așa încât este prea puțin o viață de procuror (gen Portocală) ca să le poată, în fine, desluși. Dar-mi-te în a fi și aplicate. O singură lege, și nu e ideea numai a mea, ar stârpi din rădăcini corupția din România. Și ar instaura definitiv rolul primordial al statului în guvernarea democratică a țării. Și anume, legea evaziunii fiscale aplicată ca la carte! Atât!

cititi continuarea in editia tiparita

You may also like...

Leave a Reply