Când DNA-ul doarme, la Sinaia se joacă tare pe mese… BANI PUBLICI PENTRU INTERESE PRIVATE?

Nu știu câți sinăieni știu exact unde se află fundătura Theodor Neculuță, așa că precizăm că este aleea din spatele Mănăstirii Sinaia. Pleca din parcarea de la intrarea spre Peleș pe lângă zidul de incintă al mănăstirii și se oprea în dreptul chiliilor părinților. De acolo continua o potecă prin parcul cu acea fântână arteziană nefuncțională, potecă spre aleea Nifon (treptele de la Cimitirul Eroilor până la mănăstire). Terenul plat din jurul fostei fântâni arteziene, ”parcul guvernantelor” cum era numit odată, de mult, când Sinaia era Sinaia, a fost îngrădit, nu știm cine este proprietarul, așa că fundătura Theodor Neculuță mai era folosită doar de muncitorii de la companie de furnizare de apă potabilă care se duceau la bazinul de acolo. De fapt, zona era marcată ca ”zonă de protecție sanitară”, accesul prin jurul bazinului era restricționat.

Fotografiile prezentate, captură de pe Google Street View, arată situația (AVEȚI CHIAR O CAPTURĂ DIN SATELIT), așa cum era ea, până când cineva a hotărât că treaba nu mai poate merge chiar așa, ca și cum în Sinaia este democrație. Și trebuie luate măsuri. Și măsurile s-au luat… Au început în plină pandemie, când agenții economici nu-și mai vedeau capul de griji și concediau oameni, când sinăienii tremurau de grija zilei de mâine, când Primăria organiza campanii de strângere de fonduri pentru măști la spitalul Sinaia.

Aici o să schimb puțin tonul și o să cobor nivelul intelectual al sarcasmului, poate înțeleg și idioții ce trebuie înțeles.

Poteca aia de pe lângă zidul de incintă s-a transformat într-o stradă. Ați auzit, domnilor votanți, ăia care repetați ca niște papagali că ”a furat dar a și făcut ceva pentru oraș”? S-a făcut o stradă! O să spuneți, tot ca niște papagali, că ”ce bine că s-a mai făcut o stradă în Sinaia, Sinaia progresează, arată ca o stațiune din Austria!”, nu-i așa?

Păi atunci să vă mai fac eu niște precizări… ca să nu vă mai fuduliți atât cu inteligența voastră nativă… Strada asta nou apărută în locul potecii la care am făcut referire, este foarte bine făcută, dotată cu canalizare, cu stâlpi ornamentali de iluminat public și așa mai departe, nu duce nicăieri… Nu locuiește absolut nimeni pe ea și nu duce nicăieri… Înțelegeți, votanți conștiincioși că, din banii voștri s-a construit o stradă ca la carte, a fost dotată cu borduri și stâlpi de iluminat ȘI NU DUCE NICĂIERI?

            Îmi cer scuze pentru ton, dar am obosit să tot arăt proștilor cât sunt de proști, așa că o să prezint doar faptele. Din bani publici (indiferent de proveniența lor) a fost creată și asfaltată o stradă care nu ducea nicăieri, sau mai exact duce către cel mai frumos loc pentru o pensiune privată din orașul Sinaia, pratic în kilometrul zero al Sinaiei interbelice, la o distanță extrem de mică de Casino, hotel Palace, Mănăstirea Sinaia, Peleș și așa mai departe… Bazinul de apă a fost demolat, terenul a fost nivelat… Muncitorii de la firma care monta stâlpii de iluminat ne-au povestit că este un proiect amplu, că accesul la acest teren se va face și pe niște scări, iluminate și ele, din Aleea Nifon.

            Aștept să vedem dacă pe terenul respectiv apare o investiție publică sau una privată, nu? Dumneavoastră ce credeți? Va fi una publică sau va fi o frumoasă pensiune, cu o frumoasă vedere de jur împrejur? Credeți că există cineva atât de inconștient încât să dirijeze bani publici pentru interese private într-un asemenea hal? Și DNA-ul ce face în perioada asta? Sau DLAF-ul, pentru că am vaga senzație că e vorba și de fonduri europene pe-aici?

            Dacă Primăria și Consiliul local vor să facă ceva aici în folosul celor care i-au ales să le reprezinte interesele, adică pentru sinăieni (precizarea este necesară), acum ar fi momentul să facă publice intențiile!

                                    Sorin BUGAN


You may also like...

Leave a Reply