Oportunitate uriașă… Un teren superb, în plin centru istoric al Sinaiei, de vânzare… Poate verifică și DNA-ul această vânzare!

În sfârșit, ni s-a lămurit și nouă un mare mister… Ne tot întrebam de ce Primăria Sinaia a transformat poteca din spatele Mănăstirii Sinaia într-o stradă în toată puterea cuvântului, cu iluminat public, cu borduri, cu canalizare, desființând un bazin al societății de distribuție a apei potabile și călcând în picioare o zonă de siguranță… Strada aceea nu avea niciun sens, nu ducea nicăieri, nu deservea pe nimeni… rezumând, nu avea nicio utilitate.

            La ultima ședință a Consiliului local Sinaia am aflat la ce folosește strada aia și de ce s-au investit o grămadă de bani în ea… Pentru că acea stradă duce la un teren pe care Consiliul local Sinaia s-a hotărât să-l vândă!

            Foarte elegantă treabă… Întâi construim o stradă din bani publici către nicăieri, după ce treaba este finalizată, așa, pur și simplu întâmplător, la capătul ei identificăm un teren pretabil pentru construcții și CINEVA, nu știm cine, se hotărăște să-l cumpere!

            Cererea de cumpărare (31526) este înregistrată la Primăria Sinaia la data de 19.11.2020. Adică exact după ce toate investițiile din bani publici pentru Aleea Teodor Neculuță au fost FINALIZATE!

            Evident, în materialele de ședință nu a fost prezentată cererea, astfel încât să vadă și sinăienii cine este personajul care cumpără un asemenea teren… Nici sinăienii și nici consilierii care au votat instantaneu acest proiect.

            Interesant este că personajul nu pare să fie sinăian, asta am aflat-o noi pe surse, nu avem o confirmare exactă, dar depunem eforturi să aflăm.

            Oricum, cert este că personajul este extrem de informat, pentru că din 100 de sinăieni, 98 nu știu unde se află, în Sinaia, aleea Teodor Neculuță.

            Poate naivii cred că motivul pentru care s-a investit în această stradă este ca valoarea terenului să crească enorm, astfel încât să intre cât mai mulți bani la buget… Nimic mai fals, licitația pleacă de la 60 de euro pe metru pătrat… Asta în contextul în care, pe piața liberă, dacă ar mai exista un asemenea teren în centrul istoric, prețul ar fi de foarte multe ori mai mare.

            Și pentru ca toată treaba să fie cum trebuie, ofertanții, adică cei ce vor să cumpere acel teren, trebuie să îndeplinească niște criterii eligibilitate, criterii care nu au fost prezentate în proiectul de hotărâre….Mai trebuie spus că pentru această vânzare va fi stabilită o comisie prin dispoziția primarului. Cu asta credem că am spus tot!

            Vom supraveghea atent, în măsura în care vom avea acces la informații, atât vânzarea cât și construcția ce urmează să apară pe acel teren… Sperăm ca și organele abilitate ale statului să-și facă datoria, pentru că noi nu visăm cai verzi pe pereți, este vorba de investirea unor sume enorme din bugetul local în interes exclusiv privat!

You may also like...

Leave a Reply