PRIORITATE ZERO PENTRU SINĂIENI !

Vineri, 5 februarie 2021, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Sinaia. Pe ordinea de zi a fost trecut şi Proiectul de Hotărâre iniţiat de domnul Primar Vlad Oprea, privind completarea listei parcărilor publice din oraşul Sinaia administrate de SC Transport Urban Sinaia cu parcările din bulevardul Ferdinand şi străzile Octavian Goga, Furnica, Cuza Vodă şi Drum Nou Cota 1400. Acest proiect de hotărâre a fost aprobat şi de Consiliul Local Sinaia şi de aleşii noştri devenind astfel hotărâre a Consiliului Local Sinaia. Conform acestei hotărâri nu s-au aprobat şi abonamente cu plata pentru autoturismele proprietate ale locuitorilor de pe aceste străzi. Exista o soluţie aşa cum este pe străzile Avram Iancu şi Ion Luca Caragiale, să se aprobe astfel de abonamente, iar locurile respective să fie marcate cu bulină galbenă, care pot fi ocupate de oricine între orele 8:00-16:00. La solicitarea mea de a se aproba astfel de abonamente mi s-a răspuns că Primăria nu este obligată să asigure locuri de parcare pentru locuitorii de pe acele străzi. În aceste condiţii locuitorii de pe străzile respective au două soluţii: una să se mute şi    să-şi cumpere casă cu garaj sau teren proprietate sau să plătească 20-25 lei pe zi pe un loc de parcare publică.

            Dragi Sinaieni,

             “SUNTEM O COMUNITATE “ şi rezolvăm cu prioritate problemele sinăienilor! Vă aşteptăm cu drag să achitaţi impozitul pentru clădirea şi autoturismul proprietate până la 31 martie 2021.

            “ Să trăiţi bine ! “

Gheorghe Vasile

consilier local

You may also like...

Leave a Reply