Diferența între teorie și practică… Vrem un oraş, curat dar aruncăm gunoaie unde ne vine…

În Sinaia există o mulțime de zone infectate, pur și simplu, cu tone de gunoaie, care au devenit brusc vizibile, odată cu topirea zăpezii, printre copacii evident desfrunziți…

            În imaginile de astăzi prezentăm două zone. Prima fotografie este făcută de pe strada 1 Mai, în apropiere de intersecția cu Calea București… Din cauză de contrast, gunoaiele nu vor fi evidente în ediția tipărită (vă invităm să vizualizați fotografiile color, on line pe site-ul nostru), dar vă asigurăm că pe panta din dreapta, în sensul de coborâre, toată coasta este o groapă de gunoi. Partea ciudată este că acel gunoi provine exclusiv de la construcțiile de pe strada Muncii… Alt acces în zonă nu există, decât prin curți…Dacă cineva ar vrea cu adevărat, ar putea vedea exact din ce curte s-a aruncat gunoiul respectiv… Ne-am obișnuit să dăm vina pe turiști, dar nu poate nimeni să ne spună că un bucureștean hotărât să vină la Sinaia a adus cu el două saltele vechi, un televizor și un vas de veceu să arunce unde? Taman de pe strada Muncii în jos? Haide să fim serioși!

            Aceeași situație o regăsim și ”sub” cartierul Malul Spitalului… Am făcut a doua fotografie de pe strada care înconjoară stadionul… Plin de gunoaie, evident, tot aruncate din curți… Suntem profund împotriva acestor ”deversări” în natură și îndemnăm autoritatea locală, care se tot bate cu pumnii în piept că n-are somn de grija sinăienilor, să ia măsurile ce se impun!

You may also like...

Leave a Reply