D’ale carnavalului

Sinaia a avut un excedent bugetar pe anul 2020

Ne aducem aminte de perioada declanșării pandemiei, când Primăria Sinaia a declanșat o campanie de strângere de fonduri pentru materiale de protecție necesare Spitalului Sinaia…

De asemenea, ne aducem aminte de perioada pandemiei când, cuprinși brusc de grija agenților economici din Sinaia, adică doar de o parte din ei, Consiliul local Sinaia s-a gândit să vină în ajutorul lor… dar s-a gândit doar pentru doi agenți, Transport Urban Sinaia și Sinaia Forever, cărora le-a redus redevența pe anul 2020 cu vreo 80 la sută…

De asemenea, ne aducem aminte de investițiile semnalate de ziarul Libertatea, taman din perioada când se declanșase campania de strângere de fonduri pentru spital… Mașini extrem de scumpe, scări exterioare la sedii și așa mai departe…

De asemenea, ne aducem aminte că, acum foarte puțin timp, Consiliul local Sinaia a fost de acord cu contractarea unui împrumut de 13 milioane de lei pentru niște investiții… adică 3 milioane pentru construire spital (dintr-un necesar de 95 de milioane) și 10 milioane pentru extindere iluminat în zona istorică (dintr-un total de 12 milioane)… Și totuși, Sinaia are pe anul 2020 un excedent bugetar de peste 13 milioane de lei…

Adică 13 milioane de lei au rămas necheltuiți, nu-i așa? Vor fi cheltuiți anul acesta, alături banii curenți și de împrumut… Previzionarea bugetară a orașului Sinaia este, cel puțin pentru noi, foarte ”enigmistic și alambicat” prezentată consilierilor locali din Sinaia printre alte câteva sute de pagini, într-o ședință cu extrem de multe puncte pe ordinea de zi, triplu cât la o ședință obișnuită, astfel încât să nu existe timp, credem, pentru niciun fel de comentariu din partea opoziției… sau a publicului larg.

Ce vrem noi să spunem este că un grup de politicieni fac absolut ce vor cu banii orașului, fără să dea socoteală nimănui…

Vă vom ține la curent cu discuțiile despre aprobarea bugetului pe anul 2021, încercând să redăm atitudinea fiecărui consilier local față de această hotărâre foarte importantă a Consiliului local Sinaia!

You may also like...

Leave a Reply