29 aprilie, două societăţi încasează de la Spitalul Orăşenesc Sinaia. 56.000 de lei, adică mai mult de 11.000 de euro!

CONSULTANŢĂ!

            Sunt vremuri grele și tuturor ne este greu! Unora ne este greu de tot, altora mai puțin. Motiv pentru care ne-am propus ca, cel puțin o dată pe săptămână, să ne aruncăm un ochi pe SICAP, mai ales pe achizițiile directe ale autorităților contractante din Sinaia.

            SICAP, noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice, care înlocuieşte vechiul SEAP, este disponibil din 2 aprilie 2018. Acesta este unul dintre cele mai moderne sisteme din Europa, susţine Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR).

            SICAP a fost dezvoltat de către UTI, alături de subcontractorul Total Soft, şi a costat circa 27 milioane de lei. UTI a fost singura companie care a depus ofertă pentru acest contract. Deşi trebuia ca SICAP să înlocuiască SEAP încă din 2016, sistemul a avut mai multe întârzieri, din cauza furnizorului.

            „Noul sistem de achiziţii este unul dintre cele mai moderne sisteme din Europa”, transmite AADR. Pe perioada de tranziţie, vechiul sistem de achiziţii publice şi noul sistem de achiziţii publice vor funcţiona în paralel.

            „Noul sistem de achiziţii publice îşi propune să vină şi mai mult decât vechiul sistem în ajutorul utilizatorilor, având la bază implementate cele mai noi tehnologii, o interfaţă prietenoasă şi facilă, date structurate, criterii avansate de căutare. De asemenea, sistemul nou de achiziţii publice este aliniat complet cerinţelor legate de noile formulare legislative prin care se transmit anunţurile la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), cerinţelor legate de verificările ex-ante ale ANAP şi este integrat cu instituţii-cheie în domeniul achiziţiilor publice precum ANAP, CNSC, ANI, Consiliul Concurenţei, DNA, Curtea de Conturi”, mai transmite AADR.

            Nu suntem specialiști, dar dacă vedem că Spitalul Orășenesc Sinaia a acceptat un contract de tip furnizare pentru ceapă, cartofi, morcovi în valoare de 661 de lei, ofertă acceptată, pentru noi înseamnă că a cumpărat cartofi, morcovi, ceapă în valoare de 661 de lei. Dacă vedem un contract cu Metro în valoare de 95 de lei de tip furnizare pentru fasole verde, ce poate să însemne? Nici măcar nu este așa de complicat.

            Sunt o mulţime de contracte de tip achiziții directe de medicamente, materiale sanitare, consumabile și așa mai departe… Nu avem ce să comentăm, totul este bine când treaba merge bine…

            În schimb am fost atenți la sumele extrem de mari… și, ce să vezi… cele mai mari sume sunt pentru servicii de consultanță… Consultanță în domeniul achizițiilor, consultanță în domeniul securității (ce naiba o fi însemnând asta), consultanță informatică…

            Ca exemplu, pe 29 aprilie este acceptată o ofertă pentru servicii de consultanță achiziții publice – abonament bussiness – oferite de S.C. HARRISON CONSULTING & MANAGEMENT S.R.L. în valoare de 32.000 de ron. Ce poate să însemne treaba asta? Ne recunoaștem limitele, nu avem experiență la abonamente bussiness, e ceva cu totul diferit de fasole verde, ceapă, cartofi, așa că am întrebat vreo doi consilieri locali… Nici ei nu aveau habar. Motiv pentru care am depus o cerere la conducerea Spitalului Orășenesc Sinaia, în data de 03.05.2021, să ne furnizeze o copie după acest contract. După ce vom avea o copie după acest contract (pentru că în mod sigur, mai devreme sau mai târziu o vom avea, chiar dacă vom fi obligați, noi sau alte persoane interesate, să acționăm în instanță persoana fizică răspunzătoare, nu instituția) vom putea servi interesul public în cunoștință de cauză.

            Tot la fel, nu înțelegem ce înseamnă ”serviciile de consultanță în domeniul securității” pentru care Spitalul Orășenesc Sinaia plătește o sumă mult mai mică, e drept, societății S.C. BOJNAR IMPEX SRL… În mod sigur nu este vorba despre securitatea muncii, pentru că acele servicii sunt taxate separat… Am cerut o copie și după acest contract. Ce poate însemna consultanță în domeniul securității? Habar nu avem, motiv pentru care am cerut și o copie după acest contract.

            Mergând pe firul logic al problemei, am găsit o ofertă acceptată de 24.000 de lei, tot din 29 aprilie, tot de tipul ”servicii și asistență și consultație informatică” de la S.C. PROFOX SRL, pentru chirie și asistență softaplicație informatică SPITAL_WIN… Asta ne-a pus capac… Spitalul Orășenesc Sinaia, cel care anul trecut pe vremea asta, făcea apel la populație pentru strângere de fonduri pentru măști, are software închiriat? Adică ce software, la ce folosește, câte persoane îl utilizează, care ar fi fost diferența dacă ar fi cumpărat unul de pe piața liberă?

            Încercând să aflăm mai multe despre societatea care închiriază software Spitalului Orășenesc Sinaia, am remarcat că aceeași societate mai are câteva oferte acceptate de spital… Una din 23 decembrie 2020,  în valoare de 10.000 RON, culmea, tot pentru chirie și asistență softaplicație informatică SPITAL_WIN… Mergând puțin mai înapoi în timp, la fel, o ofertă acceptată, de data aceasta de 20.000 de lei din 28 aprilie 2020, pentru ce credeți? Evident, DA! Pentru chirie și asistență softaplicație informatică SPITAL_WIN…

            Și tot, EVIDENT, DA! am cerut și o copie după contractul sau contractele încheiate de Spitalul Orășenesc Sinaia cu S.C. PROFOX S.R.L!             Din cauza lipsei de timp, ne-am oprit la anul 2020… Așteptăm cu interes răspunsul conducerii Spitalului Orașului Sinaia, pentru a vedea cum trebuie tratată această problemă… Nu suntem siguri că înțelegem noi foarte clar toată treaba, așa că orice explicație suplimentară ar fi foarte bună… Vom reveni după ce vom avea copii după contractele specificate… POVESTEA MERGE MAI DEPARTE, dar sunt convins că unii simt deja rece pe la încheieturi…

You may also like...

Leave a Reply