- un nod în gâtul puterii locale.
XCIV “Prietenii”(continuare) Dacă în 1955 Emilian Cristea şi-i asociase în filipica sa pe Aurel Irimia şi Gh. Epuran, de această dată s-a amestecat (penultimul pe listă, căci “modest, s-a retras întotdeauna în spatele echipei”*1) între Matei Schenn, Vasilescu Dan, Bogoiu...
XCIII În imediata apropiere a acestei ştachete se află entuziastele scrieri ale lui I. Ruş, ale Marinei Predoviciu şi ale altora ca ei: “Pe dumneata, nea Emile, te ştie fiecare piatră din cărare […] Cît eşti dumneata de cunoscător al...
XCII Susţinătorii (continuare) D– Piatra Craiului apare în 1971 cu autori E. Cristea şi E. Nedelcu. Peste treisprezece ani, o lucrare aproape identică (care nu menţionează ediţia iniţială) nu pomeneşte de E. Nedelcu. Asemănător s-au petrecut lucrurile cu Munţii Făgăraşului,...
Mănăstirea e cea mai veche. Sfinţenia pustietăţii, păzită de vulturii stâncilor, de urşii greoi ai peşterilor, nu era străbătută decât de pasul prevăzător al haiducului ce-şi cânta cântecul de libertate şi răzbunare între brazi, când un mare boier muntean, plin...
XCI FISURA ALBASTRĂ (continuare) Stabilirea traseului Armatei din Fisura Albastră comportă şi alte nedumeriri. 1) în legătură cu porţiunea de 40 de metri neterminată la care se face referire în 1955, bănuim ca E. Cristea avea în vedere fisura în...
XC FISURA ALBASTRĂ (continuare) Providenţa i-a dat ascultare, bravul căţărător fiind convocat la scurtă vreme în faţa şefului Casei Armatei: „Ascultă tovarăşe Cristea, ce ai de gînd cu Fisura Albastră? […] Aştepţi să-ţi crească barbă albă ca s-o termini? […]...
LXXXIX Primele tentative în Fisura Albastră s-au desfăşurat în 1945; iată-le în relatarea celui avea să-şi facă din escaladarea vestitei spintecături “opera de căpetenie”: “Acest traseu a fost încercat pentru prima dată de o coardă de trei alpinişti*1, în ziua...
LXXXVIII Anii cincizeci… La C.C.A., E. Cristea (care se pare că a rămas pînă la pensie personal muncitor civil) avea trei subordonaţi*1. Între aceştia figurează iniţial Moise Pompiliu şi Vlad Costinescu, alături de care suie în 1949 Hornul Vulturilor din...
LXXXVII Dornic să se afirme, E. Cristea avea în vedere imediat după război două posibile trasee. Primul era Fisura Mare din Peretele Văii Albe; al doilea, a cărui escaladă îi fusese sugerată de Mircea Sterescu, se afla în Peretele Gălbenelelor....
LXXXVI O revendicare Odată realizat traseul din Peretele Piscului Rece, Emilian Cristea spune că nu a îndrăznit, “din modestie şi respect pentru membrii Clubului Alpin Român”, să afirme că “el era, de fapt, cel mai greu […] din ţară”. Comentarii:...
LXXXV Emilian Cristea. Primii paşi în căţăratură “După un salut şi o rugăminte, un grup de cîmpineni şi ploieşteni m-au acceptat să particip, într-o dimineaţă de iulie a anului 1935, la escalada Văii Mălinului din Bucegi. Nu-mi închipuiam că evenimentul...
LXXX În faza acută a conflictului lor, Nae Dimitriu îl declara pe I.I.Dunăreanu “mic cameleon alpin care-şi schimbă culoarea feţei şi îndrăzneala după înclinaţia locului (la şes şi pe platou este impertinent şi rumen; apropierea de verticală îi insuflă o...
LXXIX Considerîndu-se deja “vechi propagandist al ideii turistice”, cu o vechime de peste două decenii pe munte, imediat după război I.I.Dunăreanu pune în mişcare o adevărata avalanşă editorială: Drumuri de munte (1946), Piatra Craiului (1946) şi Bucegi (1948). În esenţă,...
LXXVIII Spre sfîrşitul vieţii sale, I.I.Dunăreanu a susţinut că “în Piatra Craiului am umblat pe propriile mele urme, am deschis drumuri noi, am descoperit noi peisaje, am contribuit la dezvoltarea alpinismului”*1. Titlul de “părinte al Pietrei Craiului”, răsărit pe dorinţa...
LXXVII – 23 iulie : Muchia dintre Ţimbale Aceasta coamă, situată între Călineţ şi valea Podurilor, “ne atrăsese de mult atenţia”. Angajarea s-a făcut din şaua de obîrşie a Vîlcelului Caprelor. Protagoniştilor, cea mai dificilă porţiune le-a fost cea dintre...
LXXVI La începutul lunii iulie 1939, I.I.-Dunăreanu se afla la Plaiul Foii, împreună cu Titi Ionescu şi Franz Bauschke. Avînd şansa unui timp minunat şi beneficiindu-se, se pare, de îndrumările lui C. Lehmann*1, grupul admirist a trecut neîntîrziat la acţiune....
