- un nod în gâtul puterii locale.
XXXXVI Morarul (continuare) “Se iese f.f. bine între Acul Mare şi Degetul Roşu dinspre valea Morarului”, se mai aprecia la scurtă vreme (excursie împreună cu profesorul Ţiţeica), din strungile Acelor. Calea încercării de a sui frontal cît şi complet versantul...
Morarul Deşi străbătuseră Valea Cerbului încă din 1921 (excursie Babele-Omul-Buşteni), fraţii Ţiţeica acordă o atenţie specială Morarului abia peste trei ani. Reperează atunci, tot din Valea Cerbului, brîurile feţei sudice, dintre care “două sînt mai favorabile de luat”: unul ducînd...
XXXXIV Clinul nordic al Coştilei Ca şi în cazul altor zone abrupte din Bucegi, cînd l-au zărit pentru prima dată (în cursul unei coborîri de la Omul, în 1921), versantul de miazănoapte al Coştilei a părut fraţilor Ţiţeica inaccesibil, “fără...
XXXXIII Văile estice ale Coştilei (continuare) Un timp, s-a bănuit că misteriosul brîu de la obîrşia Gălbinelului scoate în Valea Mălinului la nivelul “Lespezilor”, intuindu-se de asemenea că în direcţia dorită duce şi “vîlcelul pe care-l întîlnim cînd coborîm pe...
XXXXII Versantul estic al Caraimanului (continuare) Imediat la nord de firul Hornurilor, brîul se continuă uşor, după care, pătrunzînd în pîlnia Spălăturii de azi, este punctat de un loc unde “trecerea este destul de grea”. În continuare, au mers pe...
XXXXI Versantul estic al Caraimanului Toate turele descrise mai sus s-au desfăşurat pe itinerarii cunoscute anterior “bucegiştilor”, turiştilor în general. Începînd cu anul 1924, Radu şi Şerban Ţiţeica pătrund şi în zone ştiute doar localnicilor iar uneori nici acestora. Cînd,...
Primii ani pe munte (III) O atare atitudine poate părea excesiv de prudentă, dar ea se datora mai multor factori cît se poate de obiectivi. Cel mai important reclama revenirea cu bine de pe munte, de unde necesitatea reducerii...
XXXIX Cînd, după război (1921), au revenit cu familia în Buşteni, Radu Ţiţeica avea 16 ani, iar fratele sau,Şerban, 13. Şi-au reluat atunci, însoţiţi de tatăl lor, hoinărelile prin zona de la poalele Bucegilor. Într-o zi, pe cînd urcaseră încă...
XXXVII Mai apoi, V. Borda găsea necesar să amintească (1979) despre existenţa unor contemporani care “vor să lase mărturii – măcar orale – că se exagerează în opera de reconsiderare a lucrării dispărutului. «Bustul» lui Mihai Haret este aşezat pe...
XXXVI Mihai Haret s-a stins, în urmă unui atac de cord, la 5 aprilie 1940, în vila sa din Sinaia. Este de bănuit că în agravarea bolii care l-a răpus un nefericit rol au jucat excluderea din fruntea Turingului şi...
XXXV Pomenita “surprindere” nu luase naştere în urmă vreunui drum pînă la Refugiul Coştila (pe care, după cum se va vedea, îl plasează în Buşteni), locul desfăşurării şcolii de alpinism, ci doar din lectura unui articol oferit spre publicare Calendarului...
XXXIV “Adevăraţii alpinişti, adică aceia care în mod cinstit cuceresc pas cu pas muntele greu şi înalt, trebuie să lupte […] contra acestor tendinţe de acaparare şi autoglorificării. De aceea e bine, de cîte ori posibilităţile se prezintă, să folosim...
XXXIII Pentru credibilitate, M. Haret îşi împăna aserţiunile cu o sumedenie de date şi fapte. Premiera, de pildă, ar fi avut loc, “fără frînghie”, la 1904, în compania lui N. Bogdan şi a lui N. Soutzo (fireşte, dispăruţi la data...
XXXII După mai mult de un deceniu Mihai Haret este nevoit să renunţe în toamna anului 1937 menţiunea “preşedinte T.C.R.”, pe care şi-o alătura semnăturii pînă şi în cele mai neînsemnate înscrisuri. În noile condiţii, ştafeta a fost preluată de...
PARTEA a XXXI-a Despre Piatra Craiului Mihai Haret scrie încă din prima sa lucrare. A făcut-o de pe poziţia celui care “în lungul interval 1901-1910 am parcurs regiunea descrisă, Sinaia- Rucăr-Zărneşti de nenumărate ori şi în toate sensurile”. Pretenţia că avem...
Partea a XXX-a Tradiţia scriselor elogioase avînd ca subiect persoana lui M. Haret capătă în nou suflet o dată cu apariţia Calendarului de Turism*1. Unele materiale de acest gen îl au ca autor pe însuşi redactorul publicaţiei. Astfel, în primul...
