Ziar de Sinaia Adevărul şi puterea nu sunt compatibile.

0

Pe Platoul Bucegi se va construi o biserică în memoria eroilor neamului Va fi cel mai înalt schit din România, situat la 2.269 metri altitudine

Zeci de preoți, stareți și starețe din Arhiepiscopia Bucureștilor, dar și credincioși din toată țara, au urcat sâmbătă pe platoul Bucegi către locul unde se va ridica o biserică în memoria eroilor neamului. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop...

0

Sinăienii merită chiar atâta indiferenţă?

În primăvara lui 2009, oficiosul primăriei binecunoscutul şi atât de gratuitul Buletin Informativ pentru Sinăieni (BIS), anunţa cu emfază pe toată lumea că „sinăienii câştigă din nou”! Despre ce era vorba. În anul 2007, primăriei Sinaia i se intenta proces...

0

Indiferenţa puterii locale pentru anumite zone „periferice“ îşi spune clar cuvântul. Cartierul Cumpătu, o paragină deplorabilă…

Actuala putere locală are anumite interese „bine delimitate“. De fapt, dacă ne gândim bine, de la bun început şi până în prezent mai marii urbei cam asta au avut în atenţie. Adică ducerea la îndeplinire a intereselor personale sau de...

România chiar se  confruntă cu o criză? 0

România chiar se confruntă cu o criză?

Dacă e să privim din punct de vedere politic, da! Şi aceasta din cel puţin două considerente. În primul rând că toată clasa politică s-a dovedit a fi de o calitate îndoielnică, adică fără viziune, fără cuvânt şi acum la...

Sinăienii merită din plin străzi asfaltate! 0

Sinăienii merită din plin străzi asfaltate!

Păcat că nu are cine să le ofere aşa ceva… Cât despre calitatea lucrărilor, e inutil să mai discutăm! Strada Aosta, în halul în care a ajuns, se constituie un exemplu clar al „înaltei calităţi“ la care ne repară drumurile societatea...

Oraşul începe să se termine! Şi turismul  la fel! Centru este o „faleză“ pustie! O să te voteze turiştii, Oprea, că sinăienii nu mai vor! 0

Oraşul începe să se termine! Şi turismul la fel! Centru este o „faleză“ pustie! O să te voteze turiştii, Oprea, că sinăienii nu mai vor!

După o cumplită bătălie cu praful şi cu noroaiele, centrul Sinaiei a început să arate, aşa pe departe, cu Eforie Nord (sau Sud, ce mai contează). Farmecul montan al staţiunii fostă reşedinţă Regală are ceva din fascinaţia Câmpinei sau a...

Cât de mult le foloseşte sinăienilor faptul că… Puterea locală se plimbă în Franţa pe bani publici? 0

Cât de mult le foloseşte sinăienilor faptul că… Puterea locală se plimbă în Franţa pe bani publici?

Cu puţin timp în urmă o delegaţie „la vârf” a administraţie locale sinăiene a făcut o deplasare în Franţa. Totul în numele înfrăţirii existente între Sinaia şi localitatea Athis-Mons din frumosul Hexagon. Toate bune şi frumoase. Nu suntem sălbatici. Nu...

0

Principele Nicolae al României, întâmpinat cu pâine şi sare de Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni

Luni, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, sute de credincioși au participat la slujba de sfinţire a picturii Bisericii Domneşti din Bușteni, oficiată de Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți. Tot pe 8 septembrie, Biserica Domnească...

0

oraşului nu a fost niciodată punctul nostru forte!

Constatăm, real încântaţi, că cei ce lucrează cu devotament – „cu zel şi activitate“, cum ar spune Nenea Iancu – la finalizarea diverselor obiective de pe şantierul de refacere a centrului oraşului dau dovadă de o abnegaţie peste măsură. Păcat...